Scurtmetrajul „Potemkiniștii” de Radu Jude, în premieră mondială la Cannes, pe 25 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurtmetrajul-potemkinistii-de-radu-jude-in-premiera-mondiala-la-cannes-pe-25-mai/

Scurtmetrajul „Potemkiniştii”, scris şi regizat de Radu Jude, va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, pe 25 mai 2022, în prezenţa echipei.

Un articol de Ziarul Metropolis|18 mai 2022

Producția românească va debuta în programul Quinzaine des Réalisateurs, secțiune paralelă a prestigiosului festival, la Théâtre Croisette. Alte două proiecții sunt programate pe 26 mai, la Cinéma Olympia și la Cinéma Alexandre III.

Cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes va avea loc în perioada 17 – 28 mai 2022.

Scurtmetrajul va rula în cinematografele din România din 1 iulie, în cadrul proiectului “Almanah Cinema. Șase filme scurte”.

„Potemkinștii pornește de la gestul de sfidare la adresa Rusiei făcut în 1905 de marinarii de pe Crucișătorul Potemkin, care au primit azil politic în România. În 2021, un sculptor (interpretat de Alexandru Dabija) încearcă să facă o lucrare inspirată de acest eveniment.

„Potemkiniștii” este o comedie despre artă, istorie, memorie și cinema, descrisă de criticul de film Andrei Gorzo ca „o schiță de Caragiale încrucișată cu un video-eseu de Mark Rappaport”.

Alexandru Dabija și Cristina Drăghici interpretează rolurile principale.

Producătorul scurtmetrajului este Ada Solomon, iar producător executiv, Diana Caravia. Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul, de Cătălin Cristuțiu, iar sunetul, de Titi Fleancu. Designul și mixajul de sunet sunt realizate de Marius Leftărache, costumele, de Cireșica Cuciuc, coafura și machiajul, de Bianca Boeroiu.

„Potemkiniștii” este o producție microFILM, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Prezența delegației la Cannes este susținută de Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român și DACIN SARA.

Radu Jude a mai fost prezent la Cannes, tot în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, în 2014, cu „Trece și prin perete”, recompensat cu Prix Illy, mențiune specială, dar și în 2013 cu scurtmetrajul “O umbră de nor”.

Radu Jude © Gerhard Kassner / Berlinale

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat în afara concursului la Festivalul de Film de la Veneția.

La ediția din 2022 a Berlinalei, a fost selectat, în competiția de scurtmetraje, cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.

07
/01
/14

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.