Se împlinesc 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari. Expoziţie cu coroanele, mantiile şi sceptrul regale.
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-implinesc-90-de-ani-de-la-incoronarea-primilor-regi-ai-romaniei-mari-expozitie-cu-coroanele-mantiile-si-sceptrul-regale/

Autorităţile din Alba Iulia organizează, luni, o serie de manifestări pentru a sărbători împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand şi Maria, cu această ocazie fiind expuse şi coroanele, sceptrul şi alte obiecte care au aparţinut suveranilor. Potrivit programului transmis de Consiliul Judeţean Alba, manifestările dedicate împlinirii a […]

Un articol de |15 octombrie 2012

Autorităţile din Alba Iulia organizează, luni, o serie de manifestări pentru a sărbători împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand şi Maria, cu această ocazie fiind expuse şi coroanele, sceptrul şi alte obiecte care au aparţinut suveranilor.

Potrivit programului transmis de Consiliul Judeţean Alba, manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la încoronarea Regilor Ferdiand şi Maria, la 15 octombrie 1922, vor începe în jurul orei 11.30, în gara din Alba Iulia, unde va fi primit cu un ceremonial special Trenul Regal.

Evenimentele vor continua, la ora 12.00, cu o slujbă Te Deum oficiată în Catedrala Încoronării din municipiu de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu, iar apoi va fi deschisă în Sala Unirii o expoziţie organizată special pentru acest moment denumită „90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”, care va cuprinde coroanele, mantiile şi sceptrul regale, dar şi alte obiecte care au aparţinut foştilor suverani.

În cadrul manifestărilor vor mai avea loc o paradă a portului popular în Cetatea Vauban din Alba Iulia, o lectură publică din „Jurnalul” Reginei Maria, în Sala Unirii, iar seara se va încheia cu un moment inedit în care angajaţii Muzeului Unirii din Alba Iulia, îmbrăcaţi în personaje istorice, vor povesti încoronarea de la Alba Iulia.

Organizatorii au pregătit şi un foc de artificii în Piaţa Cetăţii.

Potrivit organizatorilor, la manifestările de la Alba Iulia, Casa Regală va fi reprezentată de Principesa moştenitoare Margareta, principele Radu şi Principele Nicolae.

Cel mai inedit moment din cadrul manifestărilor este expoziţia organizată în Sala Unirii şi care cuprinde simbolurile regalităţii.

Purtătorul de cuvânt al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Liviu Zgârciu, a declarat, luni, că piesele principale din expoziţie sunt coroanele Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, mantiile purtate de aceştia la încoronare şi sceptrul regal.

Zgârciu a spus că numai coroanele regale sunt estimate la 15 milioane de euro, astfel încât pentru expunerea acestora s-au luat măsuri speciale de siguranţă şi pentru a fi transportate de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti până la Alba Iulia s-a întocmit o poliţă de asigurare în valoare de 10.000 de euro.

Potrivit sursei citate, obiectele simbol ale regalităţii sunt expuse pentru prima dată la Alba Iulia, după 90 de ani, iar acestea vor putea fi văzute până miercuri seară, intrarea la expoziţie fiind gratuită.

Manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la încoronarea regilor Ferdinand şi Maria la Alba Iulia sunt organizate de Consiliul Judeţean, Primăria Alba Iulia, Prefectură şi Muzeul Unirii din Alba Iulia, sub patronajul Casei Regale a României.

Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia este construită între anii 1921-1923, planul lăcaşului fiind inspirat din biserica domnească din Târgovişte.

Catedrala din Alba Iulia este cunoscută şi sub numele de Catedrala Încoronării pentru că a fost construită special pentru încoronarea primilor suverani ai României Mari, regele Ferdinand I Întregitorul şi soţia sa, Maria.

Încoronarea a avut loc la data de 15 octombrie 1922 şi la eveniment au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de oameni printre care membri ai Caselor Regale din Europa şi oficiali diplomatici. Portretele celor doi regi sunt şi pictate de o parte şi de alta a intrării în Catedrala din Alba Iulia, iar în timpul comunismului au fost acoperite cu o peliculă de vopsea, fiind restaurate după 1989.

Sursa: Mediafax

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.