Se împlinesc 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari. Expoziţie cu coroanele, mantiile şi sceptrul regale.
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-implinesc-90-de-ani-de-la-incoronarea-primilor-regi-ai-romaniei-mari-expozitie-cu-coroanele-mantiile-si-sceptrul-regale/

Autorităţile din Alba Iulia organizează, luni, o serie de manifestări pentru a sărbători împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand şi Maria, cu această ocazie fiind expuse şi coroanele, sceptrul şi alte obiecte care au aparţinut suveranilor. Potrivit programului transmis de Consiliul Judeţean Alba, manifestările dedicate împlinirii a […]

Un articol de |15 octombrie 2012

Autorităţile din Alba Iulia organizează, luni, o serie de manifestări pentru a sărbători împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand şi Maria, cu această ocazie fiind expuse şi coroanele, sceptrul şi alte obiecte care au aparţinut suveranilor.

Potrivit programului transmis de Consiliul Judeţean Alba, manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la încoronarea Regilor Ferdiand şi Maria, la 15 octombrie 1922, vor începe în jurul orei 11.30, în gara din Alba Iulia, unde va fi primit cu un ceremonial special Trenul Regal.

Evenimentele vor continua, la ora 12.00, cu o slujbă Te Deum oficiată în Catedrala Încoronării din municipiu de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu, iar apoi va fi deschisă în Sala Unirii o expoziţie organizată special pentru acest moment denumită “90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia”, care va cuprinde coroanele, mantiile şi sceptrul regale, dar şi alte obiecte care au aparţinut foştilor suverani.

În cadrul manifestărilor vor mai avea loc o paradă a portului popular în Cetatea Vauban din Alba Iulia, o lectură publică din “Jurnalul” Reginei Maria, în Sala Unirii, iar seara se va încheia cu un moment inedit în care angajaţii Muzeului Unirii din Alba Iulia, îmbrăcaţi în personaje istorice, vor povesti încoronarea de la Alba Iulia.

Organizatorii au pregătit şi un foc de artificii în Piaţa Cetăţii.

Potrivit organizatorilor, la manifestările de la Alba Iulia, Casa Regală va fi reprezentată de Principesa moştenitoare Margareta, principele Radu şi Principele Nicolae.

Cel mai inedit moment din cadrul manifestărilor este expoziţia organizată în Sala Unirii şi care cuprinde simbolurile regalităţii.

Purtătorul de cuvânt al Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Liviu Zgârciu, a declarat, luni, că piesele principale din expoziţie sunt coroanele Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, mantiile purtate de aceştia la încoronare şi sceptrul regal.

Zgârciu a spus că numai coroanele regale sunt estimate la 15 milioane de euro, astfel încât pentru expunerea acestora s-au luat măsuri speciale de siguranţă şi pentru a fi transportate de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti până la Alba Iulia s-a întocmit o poliţă de asigurare în valoare de 10.000 de euro.

Potrivit sursei citate, obiectele simbol ale regalităţii sunt expuse pentru prima dată la Alba Iulia, după 90 de ani, iar acestea vor putea fi văzute până miercuri seară, intrarea la expoziţie fiind gratuită.

Manifestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la încoronarea regilor Ferdinand şi Maria la Alba Iulia sunt organizate de Consiliul Judeţean, Primăria Alba Iulia, Prefectură şi Muzeul Unirii din Alba Iulia, sub patronajul Casei Regale a României.

Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia este construită între anii 1921-1923, planul lăcaşului fiind inspirat din biserica domnească din Târgovişte.

Catedrala din Alba Iulia este cunoscută şi sub numele de Catedrala Încoronării pentru că a fost construită special pentru încoronarea primilor suverani ai României Mari, regele Ferdinand I Întregitorul şi soţia sa, Maria.

Încoronarea a avut loc la data de 15 octombrie 1922 şi la eveniment au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de oameni printre care membri ai Caselor Regale din Europa şi oficiali diplomatici. Portretele celor doi regi sunt şi pictate de o parte şi de alta a intrării în Catedrala din Alba Iulia, iar în timpul comunismului au fost acoperite cu o peliculă de vopsea, fiind restaurate după 1989.

Sursa: Mediafax

03
/02
/21

La Editura Seneca, în colecția „Noi” (dedicată mediului și ecologiei), apare, zilele acestea, volumul „Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu!“ de Fred Vargas (traducere din limba franceză de Alina Marc-Ciulacu; ilustrația de copertă este semnată de Dan Perjovschi: You are here, 2017).

03
/02
/21

Undeva, într-o fundătură din Bucureşti, din cartierul Rahova-Ferentari, „acolo unde întorceau tramvaiele 7 și 15, a treia stație de la Sebastian” se năștea acum 80 de ani, Ștefan Iordache. Era ziua de 3 februarie. „Ai mei erau din Calafat, unde amândoi locuiau pe aceeaşi stradă. S-au căsătorit şi, tineri şi fericiţi, au pornit-o în lumea largă”. Era anul 1941.

02
/02
/21

Film O'Clock International Festival a apărut ca un parteneriat între țări care împărtășesc același fus orar și dragostea pentru cinema, ce își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.

01
/02
/21

Actorul Victor Rebengiuc anunță seria noilor documentare audio. Primul podcast care le propune tinerilor poveștile unor bunici excepționali, admirabili pentru modul în care își trăiesc și își privesc viața, este un documentar subiectiv despre aventură, curiozitate și poftă de viață nesecată.

01
/02
/21

Teatrul Evreiesc de Stat va prezenta joi, 4 februarie, de la ora 19.00, proiectul on-line „28 DE ZILE”, realizat după un text scris de Olga Shiliaeva, traducerea Raluca Rădulescu, în regia Catincăi Drăgănescu.

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

01
/02
/21

Anul Zoom. Anul în care hărțile noastre interioare și-au recalculat drumul spre fericire. Spre supraviețuire, resuscitând tot ce ne-a mai rămas: emoția, scena, cultura.

31
/01
/21

Ediția din 2021 a Târgului de Carte de la Leipzig, unul dintre cele mai importante evenimente europene din domeniul editorial, nu va avea loc. Informația vine în contextul pandemiei Covid-19, după ce și ediția din 2020 a fost anulată, din aceleași motive.

31
/01
/21

Platforma 5 Pentru Arte propune comunităților creative și publicului larg să descopere tânăra generație de artiști și arhitecți români urmărind creațiile a peste 20 dintre aceștia în galeria online, în cadrul unor expoziții digitale la care au contribuit cinci profesioniști din industria locală.