Se lansează abonamentele noii stagiuni la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-lanseaza-abonamentele-noii-stagiuni-la-sala-radio/

Pe 27 august se pun în vânzare noile abonamente la Sala Radio (pentru perioada septembrie-decembrie 2015).

Un articol de Liliana Matei|27 august 2015

Publicul de muzică clasică rămâne “în formă” după Festivalul „Enescu”, datorită evenimentelor surprinzătoare şi atrăgătoare programate încă de la începutul noii stagiuni de concerte de la Sala Radio.

“Duelul Viorilor”, unul dintre cele mai aşteptate evenimente din ultimii cinci ani, aduce pe scenă sâmbătă, 3 octombrie (19.00), o nouă confruntare muzicală între doi mari violonişti: Liviu Prunaru, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume – Royal Concertgebouw Amsterdam – Gabriel Croitoru, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi celebrele lor viori de colecţie : Stradivarius şi Guarneri.
În paşi de tango va fi revenirea pe scena Sălii Radio a celebrei interprete Analia Selis. Solista vine cu o surpriză pentru publicul bucureştean: o seară de tango simfonic.

Miercuri, 7 octombrie (19.00), ea va fi acompaniată de Orchestra de Cameră Radio şi de pianistul argentinian Mariano Castro, sub bagheta dirijorului Radu Popa.

Tinerii solişti români care sunt deja aplaudaţi pe scenele internaţionale vor fi vedetele noii stagiuni 2015-2016 a Orchestrei Naţionale Radio. Vineri, 9 octombrie (19.00) va avea loc un prim eveniment special desfăşurat sub bagheta dirijorului francez Julien Salemkour. Solistul serii este violoncelistul de origine română Valentin Răduţiu, unul dintre tinerii artişti români premiaţi la numeroase competiţii.

Aşadar, pentru a fi siguri că nu pierdeţi cele mai importante evenimente muzicale ale toamnei, vă propunem, începând din data de 27 august 2015, abonamentele pentru perioada toamnă – iarnă 2015 a stagiunii de la Sala Radio.

Interpretarea violonistului Alexandru Tomescu a Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră de Mendelssohn, concertul cu Simfonia a VI-a – Patetica de Ceaikovski, dirijat de Peter Feranec, primul dirijor principal străin din istoria celebrului Teatru Bolşoi din Moscova, balada lui Ciprian Porumbescu cântată de violonista Clara Cernat în cadrul unui concert dedicat francofoniei sau tradiţionalele concerte de colinde sunt alte câteva seri muzicale la care vă invită Orchestrele şi Corurile Radio România.

De pe afişele Sălii Radio nu puteau lipsi nici evenimentele care şi-au creat deja o tradiţie: gala de operă „Cele trei dive” – ce precede sărbătorile de iarnă – şi recitalurile de la Bucureşti din cadrul turneelor naţionale „Duelul viorilor” şi „Vioara lui George Enescu”, ce vor prilejui reîntâlnirea spectatorilor cu pianistul Horia Mihail şi cu violoniştii Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru.

Concertele de jazz ale Big Band-ului Radio (dirijat de Ionel Tudor) sau cele de muzică folclorică cu Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraş) vor completa calendarul noii stagiuni.

Vă aşteptăm aşadar din 27 august la casa de bilete din strada General Berthelot 60-64 pentru a vă asigura locurile cele mai bune! Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete la telefon: 021-303.14.28 sau 021-314.68.00.

Programul este :
de luni până vineri, între orele 9.00-18.00 ;
în zilele de concert/spectacol din timpul săptămânii : 09:00-20:00 ;
în zilele de concert/spectacol din weekend : 09:00-12:00 şi 15:00-20:00 (casa este închisă sâmbătă şi duminică în zilele fără concert).

Abonamentele sunt valabile la toate concertele şi recitalurile din stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio, cu excepția concertelor Orchestrei de Muzică Populară Radio.

Preţurile la abonamente (perioada septembrie-decembrie 2015):

– Abonamente de acces:
– categoria I – 475 lei
– categoria a II-a – 380 lei
– categoria a III-a – 285 lei

– Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
– categoria I redus – 285 lei
– categoria a II-a redus – 228 lei

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line doar prin reţeaua Eventim (www.eventim.ro).

Abonamentele de acces cu preţ întreg sunt disponibile şi pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărturești, Humanitas și la casa de bilete a Sălii Radio. Cele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.

FOTO: Alexandru Dolea

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.