Se lansează în România CinEd – un program de educație cinematografică pentru elevi
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-lanseaza-in-romania-cined-un-program-de-educatie-cinematografica-pentru-elevi/

Anul 2016 aduce în România CinEd, un proiect amplu de educaţie cinematografică pentru elevi, iniţiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi susţinut de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2016

CinEd – European Education for Youth este o inițiativă ambițioasă de cooperare europeană, care aduce laolaltă organizații culturale din Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Republica Cehă şi România, propunându-şi ca în anii următori să atragă interesul cât mai multor ţări europene care să-şi pună la comun resursele pentru dezvoltarea educaţiei cinematografice la nivel extins. La noi în ţară proiectul va fi coordonat de Societatea Culturală NexT şi Asociaţia Culturală Macondo.

În cadrul proiectului se va realiza un catalog online de filme europene de diverse genuri, pentru toate categoriile de vârstă (ciclu primar – gimnazial – liceal), însoţite de materiale pedagogice, care vor fi puse gratuit la dispoziţia profesorilor, educatorilor şi a cât mai multor tineri în decursul anilor următori.

Activităţile educaţionale pe care le va propune programul vor ajuta elevii să-şi dezvolte abilităţile de analiză critică şi estetică a mesajelor audiovizuale în general şi a filmelor, privite ca obiecte artistice, în particular, să manifeste interes faţă de cinematografie ca artă şi industrie şi să facă un pas mai departe în integrarea diversităţii culturale.

Filmele din colecţia CinEd vor fi disponibile într-o varietate de formate care vor putea fi proiectate în spaţii diverse – de la cinematografe la standarde profesioniste, la săli cu echipament minimal sau chiar în sala de clasă –, rezolvând astfel o parte din dificultăţile tehnice cu care se confruntă iniţiativele de educaţie cinematografică în România şi sporind numărul de spectatori.

Proiectul se va desfășura în capitală şi în mai multe orașe din România pe tot parcursul anului școlar. Pe lângă proiecţii de film şi întâlniri cu profesionişti din domeniu, se vor organiza sesiuni de formare a cadrelor didactice, pentru a crea un mediu cât mai fertil dezvoltării unei noi generații de spectatori avizați, cu un gust cultivat pentru cinemaul de artă european. CinEd devine astfel o oportunitate pentru diversificarea sistemului educațional şi, în acelaşi timp, pentru dezvoltarea industriei cinematografice și a artelor vizuale.

Programul complet al acțiunilor va fi anunțat în curând.

***

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză și susținut de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene.

CinEd este un proiect implementat în România de Asociaţia Culturală Macondo şi Societatea Culturală NexT cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

10
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu cel mai nou film al său, „Ivana cea Groaznică” (2019), tânăra regizoare sârbo-română Ivana Mladenović consfinţeşte, spectaculos, cea mai proaspătă schimbare din cinema-ul românesc al ultimilor ani. Este o direcţie caracterizată, formal, printr-un amestec inspirat de ficţiune şi documentar şi, tematic, printr-un intimism accentuat.

06
/09
/19

Invitată a celei de-a şaptea ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival (30 august - 1 septembrie), eveniment organizat de TIFF, Maia Morgenstern a vorbit, la o întâlnire cu publicul, despre cinema, despre cum a ajuns actriţă, despre „Balanţa” şi Lucian Pintilie, despre generaţii şi despre seriale.

06
/09
/19

Un film care a redefinit și depășit barierele genului său, „IT” a devenit o parte integrantă a culturii unei generaţii şi totodată producţia horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Continuarea fenomenului care în 2017 se bucura de aprecierea criticilor şi de un succes global de box office, în urma încasărilor sale spectaculoase de peste 700 de milioane de dolari la nivel mondial, din 6 septembrie ,,IT Capitolul 2” este gata să facă istorie din nou şi pe marile ecrane din România.

05
/09
/19

Pentru a atrage atenția asupra numărului tot mai mic de cinematografe în care pot fi proiectate filmele românești, Transilvania Film și-a propus să marcheze spațiile bucureștene care, până nu demult, atrăgeau zilnic sute de cinefili. ,,Aici ați fi putut vedea Monștri. din 27 septembrie’’ este mesajul adresat publicului, prin intermediu afișelor amplasate pe frontispiciile cinematografelor Corso și Studio.

05
/09
/19

Colaborator al Ziarului Metropolis, Mihai Cristea a fost din nou la Festivalul de la Veneţia, de unde a scris despre câteva titluri: de la filme americane dezamăgitoare ca ”Ad Astra”, de James Gray, sau ”The Laundromat”, de Steven Sorderbergh, şi până la filme ambiţioase ca „Ema”, de Pablo Larrain, şi „Martin Eden”, de Pietro Marcello.

04
/09
/19

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Bucharest International Dance Film Festival, găzduit de șase spații din Capitală. Urmează 5 zile de proiecții speciale, cine(dans)concert cu filme de arhivă, competiții de scurtmetraje și masterclass-uri cu invitați de renume.

03
/09
/19

PREVIEW. Au mai rămas doar câteva zile până la începerea unei noi ediții a singurului festival de film și cultură ibero-americană din București. Ce surprize ne rezervă Pelicula 2019?

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

Pagina 31 din 276« Prima...1020...2930313233...405060...Ultima »