Se lansează Muzeul Abandonului, primul muzeu-forum digital și participativ din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-lanseaza-muzeul-abandonului-primul-muzeu-forum-digital-si-participativ-din-romania/

Asociaţia Q-Arts anunţă lansarea proiectului „Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital şi participativ”, precum şi Campania publică de colectare a obiectelor mărturii despre viaţa copiilor abandonaţi în instituţiile de protecţie ale României. Obiectele vor fi colectate în format digital şi vor sta la baza colecţiei noului muzeu.

Un articol de Liliana Matei|21 septembrie 2021

Muzeul Abandonului este un proiect unic în spațiul românesc, ce vizează maparea culturii abandonului în România și dorește să ofere spațiu de exprimare unei comunități ample, a cărei traumă colectivă nu a fost niciodată cu adevărat admisă și discutată public – cea a sutelor de mii de copii abandonați atât în anii comunismului, cât și în istoria recentă a țării noastre. În cei 30 de ani care s-au scurs de la schimbarea regimului politic, nu a existat nicio acțiune oficială din partea Statului Român care să recunoască public trauma supraviețuitorilor sistemului de protecție a copilul.

Acțiunea publică de strângere a mărturiilor ce vor intra în colecția permanentă a muzeului va fi valabilă pe durata lunii septembrie 2021, iar fotografiile obiectelor ce păstrează amintirea acelor vremuri, precum și poveștile atașate lor, sunt așteptate pe adresa de e-mail [email protected].

Colecta publică se adresează atât comunității adulților care au trecut prin sistemul de protecție a copilului, cât și medicilor, asistenților sociali, psihologilor și altor profesioniști implicați în reforma sistemului de protecție a copilului, care au păstrat colecții de obiecte-mărturii a ceea ce au văzut și trăit, obiecte pe care nu le-au putut lăsa în urmă, dar care încă îi apasă cu încărcătura lor emoțională. Împărtășirea fotografiilor acestor obiecte însoțite de povești a fost etichetată de donatorii de până acum drept un act de eliberare.

Donațiile de obiecte digitale și povești vor fi incluse în colecția permanentă a Muzeului Abandonului, o instituție muzeală în format digital, concepută după structura fizică a unui muzeu. Astfel, proiectul va fi găzduit de o clădire virtuală, cu mai multe etaje, dedicate diferitelor unghiuri de abordare curatorială ale acestui fenomen al abandonului, cu expoziții temporare și permanente, precum și colecții de documente unicat ce vor putea fi studiate de cei interesați.

De ce am ales abandonul? Pentru că România are o istorie recentă consistentă legată de acest subiect. În 1989 România avea oficial aproximativ 100.000 de copii în instituțiile statului, consemnați în registrele oficiale. În realitate erau mult mai mulți. În esență, dorim să aducem în spațiul public o discuție extrem de necesară despre o apăsătoare istorie a abandonului copiilor, în absența căreia nu poate începe nici vindecarea traumei acestor copii și nici vindecarea acestei societăți profund marcate de abandon, la toate nivelurile. – Oana Drăgulinescu, inițiatorul proiectului.

Colecta publică precede lansarea oficială a Muzeului Abandonului, care va avea loc până la finalul acestui an, punctul central al acestui proiect digital fiind Căminul spital pentru minori deficienți irecuperabili din Sighetu Marmației. Această clădire a rămas un simbol permanent al instituționalizării în comunismul românesc, prin materialele realizate de jurnaliștii occidentali, ce conțineau imaginile șocante ale unor copii ce trăiau, abandonați, o dramă incomensurabilă. Clădirea căminului de la Sighet, a cărei imagine făcea înconjurului lumii acum 30 de ani, abandonată la rândul ei în urmă cu 20 de ani, a fost conservată digital în cadrul proiectului prin scanare 3D, imortalizată cu toată forța tulburătoare a istoriei ei și va deveni, prin digitizare, căminul simbolic al Muzeului Abandonului.

Specialiștii echipei – muzeografi, arhiviști, creatori de scenografii virtuale și sonore, comunicatori și videographeri, lucrează la construirea primei expoziții a muzeului, care va fi dedicată integral istoriei tulburătoare a căminului spital de la Sighet, reunind  obiectele și mărturii selectate în urma procesului curatorial, care sunt în curs de scanare 3D și care vor fi expuse în primul etaj al Muzeului Abandonului. Rezultatul final va fi un muzeul virtual compus dintr-un mix dinamic de reprezentări reale ale spațiilor și a obiectelor 3D documentate, juxtapuse cu poveștile relatate de supraviețuitori.

Proiectul Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ este inițiat de Asociația Q-Arts și co-finanțat de AFCN.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Partenerii proiectului: Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, Fundația Hope and Homes for Children România, Fundația SERA România, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Primăria Municipiului Sighetu-Marmației, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Quartz Records.

 

 

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.