Se redeschid librăriile Humanitas!
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-redeschid-librariile-humanitas/

Dansul poate (re)începe. Dans cu o carte. Din 16 mai, ne întâlnim din nou în librăriile Humanitas.

Un articol de Liliana Matei|12 mai 2020

„Cărţile aliniate, aşteptând, de-a lungul peretelui și pe mese. Privirea distrată care trece peste ele, fără să se hotărască asupra uneia anume. Apoi mâna care se întinde. Dansul poate (re)începe. Dans cu o carte.“ — Gabriel Liiceanu

Citim un rând-două, o pagină poate. Unii dintre noi apropie cartea, mai ales dacă e nouă, cât să simțim mirosul de cerneală tipografică și de hârtie. Odată ce-am intrat într-o librărie, acesta e ritualul nostru de cititori, și e, fără-ndoială, unul dintre cele care ne-au lipsit mult în ultimele săptămâni.

Ritualul nostru, „dansul cu o carte“, va reîncepe de sâmbătă, 16 mai, în 14 librării Humanitas, din București, Brașov, Sibiu, Cluj, Alba Iulia, Iași, Galați, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Oradea și Timișoara. Iar librăriile vă vor oferi sentimentul regăsirii bucuriei cunoscute, la care se vor adăuga câteva surprize. Noutățile Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior, bestsellerurile online din luna aprilie vă vor întâmpina, aranjate, pe rafturi.

Cărțile lunii

La intrarea în librărie, în zona rezervată maeștrilor de ceremonii ai fiecărei luni, se vor afla două dintre cele mai așteptate cărți: Isus al meu de Gabriel Liiceanu, o carte scrisă avându-i în minte pe cei care, asemenea autorului, trăiesc paradoxurile și nedumeririle propriei credințe, scepticul și însetatul de cunoaștere, aflați și ei în căutarea unor răspunsuri, și Călătoria Cilkăi de Heather Morris, cartea lunii propusă de Humanitas Fiction, o poveste dramatică despre supraviețuire și iubire urmărind destinul Cilkăi Klein, unul dintre personajele cele mai puternice din Tatuatorul de la Auschwitz.

Noutățile Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior

Creionul de tâmplărie de Mircea Cărtărescu, Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu de Tatiana Niculescu, Românii și Europa. O istorie surprinzătoare de Lucian Boia, Recviem vesel pentru tata de Radu Paraschivescu, Prevestirea de Ioana Pârvulescu și Isus al meu de Gabriel Liiceanu, noutățile Humanitas promise la începutul campaniei S-a închis lumea? Poți deschide o carte #Continuăm, vor ajunge în librăriile din București și din țară.

Cele mai frumoase ficțiuni ale lumii apărute în această primăvară la Humanitas Fiction sunt bestsellerul Copiii de pe Volga de Guzel Iahina (autoarea celebrului roman Zuleiha deschide ochii), Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline, Femei de Oscar de Melanie Benjamin, un nou roman cuceritor care imaginează prietenia dintre două simboluri ale Hollywoodului și Educație europeană de Romain Gary, o poveste despre situațiile limită care ne ajută să vedem limpede în haosul lumii și al inimilor.

Aventurile râmei Oli de Olga Gudynn și volumul II din 1001 de nopți. Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, publicate de curând la Humanitas Junior, vor fi cu siguranță între preferatele copiilor în lunile următoare.

Volumul Amintiri de la Humanitas este a doua parte a cadoului pe care Editura Humanitas îl oferă la aniversare celor care i-au fost alături în cei 30 de ani de la înființare. Amintiri de la Humanitas nu este o surprise party cu strigăte și vorbe de circumstanță, ci o încercare onestă de a înțelege valoarea cărții în viața fiecăruia dintre noi și în viața cetății. Peste douăzeci de scriitori și editori din mai multe generații povestesc tot felul de întâmplări legate de Editura Humanitas, scene petrecute sub reflectoare sau în culise. Veți primi gratuit volumul în toate librăriile Humanitas, la achiziționarea oricărei cărți a Editurii Humanitas.

Promoții

Până când activitatea noastră revine pe baze economice stabile, Humanitas înlesnește achiziția de carte prin trei promoții speciale care vor continua și în luna iunie:

• Cumpărând oricare dintre titlurile noi semnate de Mircea Cărtărescu, Lucian Boia, Tatiana Niculescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu sau Gabriel Liiceanu, beneficiați de o reducere de 30% pentru orice altă carte a aceluiași autor.

• Una dintre cele mai populare promoții, „2+1 gratuit“, este valabilă pentru toate titlurile Humanitas Fiction.

• Cărțile pentru copii și adolescenți de la Humanitas Junior vor avea o reducere de 25% între 16 și 29 mai, iar pe 30 mai și 1 iunie pregătim promoții-surpriză.

 

15
/06
/18

"Fotbalul este popular deoarece prostia este populară" - Jorge Luis Borges (24 august 1899 - 14 iunie 1986). O falsă legendă spune că Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, era fan al lui echipei Newell. Desigur, împreună cu bunul său prieten Adolfo Bioy Casares, a format un redutabil cuplu literar care a scris despre sportul rege...

12
/06
/18

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză și note de Luana Schidu).

08
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii grecești. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedește din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un prețios tratat de oratorie) și educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viață excesiv de sobru al stoicilor.

07
/06
/18

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii...

05
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură și tradiții culturale proprii, să surprindă în permanență, să intereseze prin uimitoarea diversitate și în același timp prin coeziunea extraordinară.

04
/06
/18

METROPOLIS SPECIAL După ce a cucerit planeta cu „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (Polirom, 2017), istoricul israelian Yuval Noah Harari și-a îndreptat privirea spre ce va urma. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Polirom, 2018) este o incursiune în lumea imaginară a ceea ce ar putea fi.

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

Pagina 30 din 109« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »