Tipicar în modul de a-şi concepe personajul, de la cum se îmbracă, maniera în care se mişcă sau cum rosteşte replica, Sean Penn este actorul care a făcut multe zile fripte regizorilor pe platoul de filmare. S-a născut pe 17 august, 1960.
Un articol de Monica Andrei|17 august 2015
A intrat de timpuriu sub tutela lui Marlon Brando şi a lui Jack Nicholson scriind scenarii, regizând filme, deşi multă vreme pereţii camerei sale fuseseră plini de postere cu Robert De Niro.
“Bob şi cu mine avem aceeaşi zi de naştere. Mamele noastre aveau aceeaşi convingere, că pe 17 august sunt născuţi zeii”, spunea adesea. S-a născut pe 17 august 1960, la Spitalul St. Joseph din Burbank. Tatăl său a fost regizorul Lee Penn, iar mama sa actriţa Eileen Ryan Penn.
A avut o copilărie normală. Pe când avea 13 ani, Sean era introvertit şi necomunicativ, ura şcoala, mânca multă ciocolată, iubea plaja, conducea motocicletele altora, era îndrăgostit de surf, unde a fost şi campion. I-a plăcut să observe natura umană de mic. Într-o zi a băut o sticlă de tequila, a vomat, a leşinat, iar a doua zi s-a trezit intoxicat cu alcool. Fusese doar începutul…
A urmat cursuri de actorie cu Peggy Feury, actriţa frumoasă, angelică şi narcoleptică, care a studiat cu Sanford Meisner, și nu-şi nu-şi găsea roluri în filme, dar îşi descoperise vocaţia în pedagogie. Pe lângă exerciţiile de actorie, cursantul făcea improvizaţii folosind un obiect de recuzită pe care şi-l aducea de acasă, juca scene din Shakespeare şi Cehov. Michelle Pfeiffer, Bruno Kirby, Annette O’Toole sunt câțiva dintre actorii care au urmat cursurile ei de actorie.
Sean Penn nu şi-a dorit să fie actor, iar mama lui observase de când era mic că era timid; însă, când urca pe scenă, devenea altul. Când a început să joace, lumea vedea în el un James Dean. Nu l-au interesat niciodată statutul de vedetă de cinema, banii sau celebritatea.
Pentru că are fobie de paraziţi intestinali, la petreceri nu bagă mâna prin bolurile cu sosuri. Când i-a ars casa din Malibu din cauza temperaturilor ridicate, a rămas fără nimic și a suportat lovitura bărbăteşte. După divorţul de Madonna, s-a apucat de scris scenarii de film de ficţiune, apoi și-a regizat propriile filme, dar a mai jucat și în filmele altor regizori, doar pentru bani, pentru că avea doi copii de crescut. A luat doar două premii Oscar şi a fost de mai multe ori nominalizat la diverse premii.
Căsătorii cu premeditare, divorțuri asumate
Prima lui iubită, Meg, era o balerină delicată care a urmat şi ea şcoala de actorie a lui Peggy. Cu Elizabeth McGovern s-a căsătorit pe la 25 de ani. O întâlnise pe platourile de filmare, aveau rol în acelaşi film. Stilurile de viaţă diferite precum și odiseele alcoolice prin cluburile de noapte ale lui Sean distrug căsnicia. Divorțează. Fiind în maşină cu Meegan Ochs (fiica cântăreţului Phil Ochs), şi întrebată cu cine ar trebui să se însoare, tânăra i-a răspuns: “Cu Madonna. Cântăreaţa pe care o asculţi. Este sexy, amuzantă şi sigură de sine”. Gluma a prins bine. Sean a început să o caute.
În 1984, Madonna Louise Ciccone era în plină ascensiune. Se lansase într-un club newyorkez ca fenomen de muzică pop, înregistrase al doilea album “Like a Virgin”, jucase într-un film. Sean şi Madonna s-au cunoscut prin intermediul lui Meegan Ochs care lucra la videoclipul muzical pentru albumul “Material Girl”, chiar pe platou, la filmări. O vreme, tinerii s-au conversat la telefon, apoi actorul a adus-o în vizită la părinţii lui; mama sa povestea: “la început părea o fetiţă drăguţă, nemachiată, timidă”.
Lui Sean îi intrase bine în cap prostia că trebuie să se însoare cu diva şi s-au logodit la filmări, iar căsătoria a avut loc în secret, în casa unor prieteni de familie.
Nunta au făcut-o într-un cort pe un teren de tenis. De la începutul căsniciei lor au fost hărţuiţi de fotografi, care doreau cu orice preţ să anunţe oficial divorţul lor. Madonna iubea bliţurile și cohorta de jurnalişti agresivi după ea şi dorea poza ei publicată în orice ziar. Amândoi au crezut că i-au unit o iubire romantică, dar n-a fost așa, cântăreața se dădea în vânt după luminile rampei, în vreme ce actorul fugea de acestea.
Căsătoriți fiind, au fost parteneri în filme, au făcut turnee, au luptat pentru cauze umanitare și au jucat împreună în spectacole de teatru pe scena Teatrului “Mitzi Newhouse”. “Sean are o perfectă tehnică de actor de teatru, stăpâneşte limbajul, poate să vorbească repede şi să se facă auzit, să adauge încărcătură emoţională păstrând în acelaşi timp realismul. Madonna era sexy şi materialistă, cu aer cinic şi provocator. A avut replici precum: «Într-o zi o să conduc lumea», ceea ce probabil spusese toată viaţa ei, de când era mică” – își amintea David Rabe.
Insultele caustice, nenumăratele scandaluri, alcoolismul lui Sean precum şi perioadele lui de detenţie, fac ce cei doi să devină ca niște tigri gata să se sfâşâie.
În 4 decembrie 1987, cântăreața a depus prima cerere de divorţ pe care şi-a retras-o la câteva zile. Dedicată redefinirii brandului său, devine vulgară, vrea să şocheze. Au jucat pentru ultima dată pe scenă în spectacolul cu piesa “Hurlyburly”.
La finalul spectacolului, simțindu-se nebăgată în seamă, Madonna înaintează o cerere de divorț în 5 ianuarie 1989, la Curtea Superioară a Districtului Los Angeles. În 1991, într-un interviu pentru “Playboy”, Sean Penn declară: “modul în care înţelegeam eu direcţia pe care o alegea Madonna a fost greşit. Iar măsura în care ea a ales să fie atât de puternic în centrul atenţiei nu a fost un lucru pe care să-l fi putut prevedea”.
După divorţul de Madonna, Sean Penn scrie scenariul şi regizează primul său film “The Indian Runner” care a fost prezentat la Cannes unde a avut succes, apoi a fost difuzat la televizor.
Tot în acea perioadă începe lunga colaborare şi prietenie cu Jack Nicholson. Se căsătorește cu actrița Robin Wright Penn, care joacă în filmele pe care le regizează. Împreună au o fată şi un băiat. La nuntă, “petrecerea a fost haioasă cu Jack Nicholson, Marlon Brando, Warren Beatty… Toţi manifestau respect şi veniseră să-i onoreze căsătoria, trecându-şi trabucul unul altuia când se ridicau să ia cuvântul.
A venit rândul lui Jack Nicholson care a scris un fel de poezioară şi s-a ridicat să o citească. A apărut Marlon Brando, a început să se prostească, îngenunchind în faţa lui Jack, i-a desfăcut cureaua, nasturele la pantaloni, i-a tras fermoarul. Şi iată-l pe Jack în costumul lui impecabil, vorbind serios despre prietenia lui cu Sean şi cât de mult ţine la soţia lui Robin, cât de fericit este că ei sunt împreună – cu pantalonii în vine, în chiloţi, absolut netulburat. Nuntă irlandeză în toată regula,” îşi aminteşte Don Phillips
Încarcerat cu un ucigaş și câţiva traficanţi de droguri
De multe ori, presa tabloidă se bălăcea în plăcerea modestă de a avea doar o jumătate dintr-o poveste din viața actorului distorsionându-i adevărul, lucru care îl enerva la culme pe Sean Penn. Hărţuit de ziarişti, pe care actorul îi scuipă şi îi pocnește, conducând în stare de ebrietate, ajunge în detenție de mai multe ori, perioade scurte; după care n-a mai avut dreptul să-și plătească pedeapsa prin cauțiune. Într-o închisoare districtuală, încarceratul poartă lanţuri la brâu şi la încheieturi când ieşea din celulă, avea dreptul la telefon, cărți de citit, trei mese pe zi.
Despre perioada de detenție din închisoarea Mono County Bridgeport, Sean îşi aminteşte: “eram opt inşi în celulă, jucam table, alături de un ucigaş, câţiva traficanţi de droguri, unul care îşi bătea nevasta. Şeful celulei căruia i se permitea să iasă în stradă desfăcea cabina telefonică şi scotea fisele. Un prezervativ plin cu somnifere pe care-l băga în anus era introdus în închisoare unde vindea pastilele. Somnul făcea ca timpul să treacă mai repede acolo”.
Sean Pean despre…
Actorie. “De «Ziua Carierei», Anthony Zerbe a venit la liceu să ne vorbească despre actorie. Purta o pereche de ghete cu fermoar care îmi plăceau mie. M-am dus să-mi iau o pereche, că mi se păreau a fi ghete de actor. Uitându-mă la ele mi-am zis: «de acum sunt şi eu actor!». Apoi am început să studiez tot mai mult actorii din filmele pe care le vedeam. Şi, de atunci, am ştiut: «Vreau să fac asta!» Pentru mine actoria însemna libertate de mişcare, cu convingerea că lucrurile pe care le fac să fie suficient de bine auzite şi observate; să pot cu adevărat să ascult, să privesc, să aud, să joc clipă de clipă, şi, prin asta să mă simt liber”.
Film. “La 14 ani am făcut figuraţie în «The Little House on the Prairie». Era normal ca fiul regizorului să aibă şi el o slujbă. Purtam haine de pădurar şi era vară. Am stat în miezul zilei sub soarele dogoritor. Când s-a strigat «Motor!» am început un dans şi am leşint. Insolaţie. Acesta a fost debutul meu în lumea filmului. De fapt, mai dădusem cândva o replică. Am avut ocazia să cunosc mult mai târziu o generaţie de regizori care nu îşi puneau ştampila pe orice lucru, după care alţii au împrumutat ideile lor pentru a le folosi ca mărci”.
Robert De Niro. “Văzusem «Vănătorul de cerbi», «Taxi Driver» şi fusesem pe platou când s-a filmat «Taurul furios». Dincolo de faptul că era un actor foarte bun, se cunoşteau disciplina pe care şi-o impunea şi dedicaţia faţă de ceea ce făcea. Asta era de natură să te inspire”.
Public. “În unele filme faci ceea ce faci nu pentru că aşa cere scenariul, ci pentru că tu consideri că merge. Câteodată ai dreptate, câteodată nu, pentru că filmul are viaţa proprie. Sunt convins că publicul îşi dă seama când i se spune adevărul. Nu întotdeauna îşi dă seama că este minţit. Nu am minţit în prvinţa veridicităţii personajului, dar am minţit din perspectivă culturală”.
Femeia. “Ce înseamnă o femeie frumoasă? Văd o blondă. Pur şi simplu aşa mi se întâmplă mie. Aşa m-am îndrăgostit de tenis, după ce am văzut o blondă jucând”.
Charles Bukowski. “A fost un mentor important pentru mine. La 50 de ani îşi părăsise slujba de la poştă pentru a deveni scriitor. Eram acasă la Art şi Donna şi uitându-mă prin bibliotecă am văzut numele Charles Bukowski. Prima carte scrisă de el am primit-o când m-am căsătorit, cu picturi acrilice.Am răsfoit-o şi mi-am zis: «m-a prins». Am început să vorbesc despre el cu toată lumea cu care mă întâlneam. Fără niciun dubiu, Hank a fost cel care mi-a trezit dorinţa de a scrie poezie. Făceam poezie la beţie. Beam şi scriam pe şerveţele…”
Alcool. “Dacă m-a ajutat băutura? Păi, datorită alcoolului nu îmi mai amintesc decât lucrurile pe care vi le povestesc, nimic mai mult”.
Familie. “Cred că iubirea lasă loc de absolutism. Prin urmare absolutismul îşi găseşte loc şi în absenţa iubirii; nu se poate una fără alta. Zona în care la mine şi-au făcut loc încrederea absolută şi dragostea este legată de familie. Eu socot că familia contează mai mult decât ţara sau orice altceva, şi, în special familia în care există iubire. Iar familia are o prelungire: soţia, să zicem”.
Iertare. “În ultimii ani, am învăţat ceva despre iertarea de sine, dar a spune că nu ai regrete e ca şi cum ai afirma că doi cu doi fac cinci. Am mari regrete. Am regrete care nu cunosc margini”.
Artiştii, despre Sean Penn
Alejandro González Iñárritu: “Calitatea care îl defineşte cel mai bine este integritatea. Deoarece există o consonanţă între ceea ce crede, face şi exprimă. Că vă place sau nu, astăzi este ceva greu de găsit, în această industrie. Şi în această lume.”
Kevin Spacey: “Ştiţi, pe de-o parte, actoria nu este totuna cu zidăria. Dar, de fiecare dată când joacă Sean dăruieşte o parte din sine şi consider că un actor dă dovadă de mare curaj dacă nu se limitează la prezentarea unei imagini, ci se străduieşte să compună rolul unui personaj în cadrul unei piese.”
Jack Nicholson: “Sean şi cu mine ne simţim bine împreună. Îmi amintesc când ne documentam pentru «Promisiunea» (The Pledge), eu m-am trezit a doua zi dimineaţă şi l-am găsit pe Sean dormind sub pian. Mi-am zis: «iată un motiv pentru care ne înţelegem aşa de bine, un irlandez care nu are chef să se scoale cu noaptea-n cap». O caracteristică a scenariilor lui Penn este că sunt aerisite, îți lasă libertatea de mişcare. Ştii că poţi să joci: să joci aşa cum îţi place… Despre latura întunecată a caracterului lui Sean pot spune că are slăbiciune pentru suflete pierdute şi atmosfera de noapte târzie. Am fost împreună cu Sean la Moscova.
Nicky Mihalkov, organizatorul festivalului de film, este un vechi prieten de-al meu. Ne-am simţit minunat la casa lui Nicky de la ţară, unde a venit şi Putin care spunea că-mi văzuse filmele. Am avut o conversaţie plăcută, e un om impresionant, adunat, elegant. Împreună l-am făcut să şi râdă, glumind şi oferindu-i o cremă anti-ţânţari, iar fotograful rus mi-a spus că Putin nu râde niciodată. Ştiţi, acolo la ţară trebuia să te plesneşti tot timpul…”
Woody Allen: “Nu e un actor teatral, nu exagerează nimic: în ciuda schimbărilor de aspect şi emoţionale pentru diferite roluri, este întotdeauna un actor subtil. E un om cult cu o fire sensibilă; ştie să deosebească actorii buni şi oamenii de treabă şi ştie ce este lipsit de valoare şi prezentat publicului ca ceva de preţ”.
Bono: “Primul lucru pe care-l observi la Sean este că e amuzant. Al doilea este un fel de curiozitate intelectuală permanentă. La un moment dat, ştie mai multe decât tine despre ceea ce vorbeşti tu. Ceea ce este supărător, dacă, să zicem, este vorba despre muzică. Sau politică. Sau soţia ta. Are o minte ascuţită. În care rişti să te tai. Îi place câte un scandal, îi place băutura… Şi mai e şi melancolia aceea tipic irlandeză pe care o are, deşi nu ar trebui”.
(Richard T. Kelly – Sean Penn. Viaţa şi epoca)
Foto: actorwallpapers.net
