Seara culinaro-culturală cu specific indian la Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-culinaro-culturala-cu-specific-indian-la-humanitas/

Marţi, 12 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc un eveniment culinaro-cultural prilejuit de apariţia bestsellerului internaţional „Madame Mallory şi micul bucătar indian“ de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul „Război în bucătărie”.

Un articol de Judy Florescu|14 august 2014

Întâlnirea organizată de cei de la Librăria Humanitas a fost specială întrucât la final toți participanții au putut gusta din specificul bucătăriei indiene. Invitații au discutat despre delimitarea poveștii dintre carte și film, despre călătoriile culinare împrejurul mai multor culturi, cât și despre mentorii tinerilor.

caps Seara indiana  Humanitasp-005Andreea Răsuceanu,  critic literar: Există eterna dilemă: ce este mai bun, filmul sau cartea? Eu cred că în acest film se vor completa într-un mod mai mult decât fericit. Filmul e o cale de a transmite un mesaj în mod mai rapid, mult mai percutant, care ajunge mult mai repede la spectator. În schimb, în carte sunt o mulțime de detalii exotice, aromate, înmiresmate, pe care filmul cu siguranță nu va reuși să le prindă pe toate.

Ana-Maria Caia, blogger turistic: Filmul este foarte diferit de carte, nu le-am văzut foarte apropiate. În film se adaugă meteahna aceea foarte drăguță de Hollywood plină de romantism. Cartea este cu puține sentimente între oameni, dar cu multe sentimente între condimente și între bucătării.

Irina Margareta Nistor, critic de film: Diferența între carte și film este exact cât trebuie încât să te îndrăgostești de amândouă. Cartea și filmul se completează realmente, nu se concurează, ceea ce este extrem de rar. Aici amestecurile sunt altfel. Sunt amestecurile de generații și percepția față de cel care vine și încearcă să facă o carieră în bucătărie.

caps Seara indiana  Humanitasp-003Cristina Bazavan, jurnalist şi blogger cultural: Pentru mine, cartea asta a fost despre mentorat. E un moment în carte pe care trebuie să-l proiectăm fiecare asupra vieților noastre: când descoperim că e cineva mai talentat decât noi, oare avem puterea să-l ajutăm să ajungă mai sus decât noi? Mi-ar plăcea să citiți cartea asta și din perspectiva mentoratului, dincolo de toate celelalte perspective și poate să aveți puterea să deveniți mentori pentru oricine.

Andreea Chebac, editor bookblog.ro: Pe mine cartea asta m-a făcut să mă gândesc foarte mult la identitate, pentru că micuțul bucătar folosea bucătăria și toate preparatele specifice indiene pentru a-și defini o identitate. Și la un moment dat, când identitatea lui s-a lovit de bucătăria franțuzească sau de un alt mediu unde a trebuit să se integreze, a reușit să găsească o formă de a combina cele două bucătării și de a-și crea o nouă identitate.

foto/video credit: Judy Florescu

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.