Seară indiană la Librăria Humanitas Kretzulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-indiana-la-libraria-humanitas-kretzulescu/

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

Un articol de Andrada Văsii|22 iunie 2013

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteți așteptați pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteți discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy, roman apărut în colecţia Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction.

Invitaţi la dezbatere sunt Alina Purcaru, jurnalist cultural, Sega, autorul bestsellerului „Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India“, Irina Bojin, traducatoarea romanelor Anuradhei Roy şi Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction. Marius Popa, muzician vă va încânta cu câteva acorduri de chitară.

Citiţi şi: Farmecul Indiei provinciale, dezvăluit în „Valurile pământului“

Un roman despre conflict

Având drept cadru decorul feeric al munţilor himalayeni, „Valurile pământului“ este un roman despre conflictul dintre tradiţie şi modernitate şi totodată despre puterea naturii de a vindeca răni sufleteşti. Când Maya îşi pierde soţul, pe Michael, într-una dintre expediţiile pe Himalaya ale acestuia, îşi dă seama că singurul loc de pe pământ în care ar putea să-şi continue viaţa este un orăşel din preajma lacului unde s-a petrecut tragedia.

Conflictul inevitabil pe care-l presupune atracţia umană – faptul că oamenii rămân mereu mari necunoscuţi în adâncul lor, chiar şi pentru cei care le sunt foarte apropiaţi -, aceasta este coloana vertebrală a romanului.

The New York Times

Confesiunea emoţionantă a Mayei e dublată de o radiografie a Indiei profunde, care dezvăluie o lume spectaculoasă, a tuturor contrastelor.

Foto credit: Humanitas

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.