Seară japoneză dedicată lansării romanului „Suspine tandre“ de Yōko Ogawa
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-japoneza-dedicata-lansarii-romanului-suspine-tandre-de-yoko-ogawa/

Editura Humanitas Fiction vă invită în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la o seară japoneză dedicată lansării romanului Suspine tandre de Yōko Ogawa, recent apărut în limba română în colecţia Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu.

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2018

Publicat în 1996, Suspine tandre împrumută titlul unei piese pentru clavecin de Jean-Philippe Rameau și se construiește ca un roman în care natura, percepțiile senzoriale și introspecția creează atmosfera propice întâlnirii a trei destine: cel al lui Ruriko, o artistă de caligrafie occidentală, cel al lui Nitta, un constructor de clavecine, și cel al asistentei lui, Kaoru.

O poveste plină de tandrețe, presărată pe alocuri cu accente violente, dar și cu note de umor fin, în care muzica și natura acoperă totul cu un văl protector, dezvăluind în același timp esența personajelor.

La eveniment vor participa domnul Takahiko Watabe – Consilier al Ambasadei Japonei în România, Marius Constantinescu, scriitor și jurnalist cultural, lector dr. Magdalena Ciubăncan, traducătoarea romanului și Șerban Georgescu, directorul Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno-Americane. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii .

În partea a doua a evenimentului, publicul este invitat să participe la un atelier shamisen condus de reputatul muzician Keisho Ohno, aflat la București prin amabilitatea Ambasadei Japoniei în România.

Seara japoneză este organizată în parteneriat cu Ambasada Japoniei și cu Centrul de Studii Româno–Japoneze „Angela Hondru“, Universitatea Româno˜–Americană în cadrul Lunii Culturii Japoneze. Accesul este gratuit, în baza unei rezervări prin eventbook.

Yōko Ogawa este una dintre cele mai importante voci ale prozei nipone actuale. După succesul romanului Profesorul și menajera („Raftul Denisei“, 2015), continuăm publicarea operei sale cu Suspine tandre, care conține multe dintre elementele revelatoare ale personalității literare a autoarei.

„Ogawa este o voce de o mare originalitate. […] Creează o lume într-un singur paragraf.“ ˜– The Irish Times

„Nici un cuvânt nu este în plus, și fiecare cuvânt este încărcat de poezie și de tensiune. […] Captivant.“ – The Guardian

Un soț violent, imposibilitatea de a mai cânta la pian și un logodnic ucis sunt umbre ale trecutului de care cele trei personaje încearcă să scape, găsindu-și alinarea în liniștea pădurii și în muzica de clavecin. Triunghiul bizar pe care relația lor ajunge să-l formeze pare a se frânge mereu sub tensiunea ce se acumulează între două dintre vârfurile sale. Învăluite în sunete de clavecin, o lume a spiritului și una a trupului se încleștează și se armonizează în același timp, neputându-se elibera una de cealaltă.
Ruriko, o femeie trecută de prima tinerețe devorată de nefericirea unei căsnicii neîmplinite, hotărăște să-și părăsească soțul și casa și să se retragă la munte, într-o cabană construită în urmă cu ani de către părinții ei. Pasionată de scrierea caligrafică, se refugiază în muncă și se deconectează aproape total de la realitate, singurele ei legături cu lumea rămânând un bărbat între două vârste, domnul Nitta, fost muzician, care a renunțat însă la cariera de pianist, și tânăra asistentă a acestuia, Kaoru, o femeie foarte frumoasă, împinsă la izolare de moartea tragică a logodnicului ei. În liniștea pe care i-o oferă zilele monotone și tihnite de la cabana din mijlocul pădurii, Ruriko își evaluează cu multă luciditate viața de până atunci și căsnicia, iar prezența lui Nitta îi trezește dorința de a fi iubită și de a iubi din nou. În Suspine tandre, cititorul e acaparat de o înlănțuire de emoții bine ținute în frâu, mereu nedezvăluite și nemanifestate decât pe jumătate, care-i dau șansa de a-și imagina ceea ce nu e rostit.

Despre Yōko Ogawa

Yōko Ogawa

Scriitoarea japoneză Yōko Ogawa s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. (…)  În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal. Romanul Profesorul și menajera a fost ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Opera lui Yōko Ogawa este tradusă în peste 20 de limbi.

Artistul Keisho Ohno a început să studieze shamisen-ul (instrument japonez tradițional cu coarde) la vârsta de 8 ani. Talentul i-a fost recunoscut încă de la vârsta de 12 ani, când a primit primele distincții. Tot la acea vârsta a fost remarcat de către celebrul cântăreț la shamisen Chikuzan Takahashi, urmând ca apoi sa devină unul dintre succesorii acestuia la Chikuzan Bushi Shamisen School. Fiind un fan al genurilor contemporane a încercat să introducă un stil inovator care să fuzioneze elemente de folclor și muzica modernă. Moto-ul său este „Preserve traditional music while going against its convention!“

Foto: „Suspine tandre“ de Yōko Ogawa – facebook

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

03
/12
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri, 4 decembrie, ora 19.00, la lansarea volumului bilingv Opere scelte / Opere alese de Ugo Foscolo, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca Italiană“, în traducerea Smarandei Bratu Elian şi a lui Cornel Mihai Ionescu, cu o prefaţă de Giulio Ferroni.