Seară japoneză – „Zeii pedepselor ceresti”, de Jennifer Cody Epstein, la Humanitas – Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-japoneza-zeii-pedepselor-ceresti-de-jennifer-cody-epstein-la-humanitas-cismigiu/

Marţi, 7 iulie, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară japoneză dedicată lansării romanului „Zeii pedepselor cereşti” un nou bestseller internaţional semnat de Jennifer Cody Epstein.

Un articol de Petre Ivan|2 iulie 2015

Participă Irina Margareta Nistor, filolog şi critic de film, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Sînziana Dragoş, filolog şi Şerban Pavelescu, istoric. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

În partea a doua a evenimentului va fi sărbătorită Tanabata – Festivalul Stelelor, sărbătoarea iubirii eterne în Japonia.

Zeii pedepselor cereşti aduce în prim-plan Japonia şi America anilor 1930, două lumi fundamental diferite, pe care istoria le va face să se înfrunte.

Ţesând o intrigă complexă pentru a urmări destinul adolescentei Yoshi Kobayashi, romanul lui Jennifer Cody Epstein îşi poartă cititorii de o parte şi de cealaltă a Pacificului şi creează o imagine amplă, copleşitoare a dramelor individuale şi a tragediilor colective pe care le-a provocat cel de-al Doilea Rãzboi Mondial.

Înainte de atacul de la Pearl Harbor, viaţa lui Yoshi Kobayashi se derula netulburată în Tokyo. Adolescenta îşi împărţea timpul între familie şi şcoală, în vreme ce războiul era o realitate îndepărtată.

Japonia triumfase în Manciuria, Imperiul era ocrotit de zei. Însă conflictul cu America schimbă totul. Existenţa lui Yoshi este jalonată acum de alarme aeriene, de bombardamente, de rugăciuni disperate.

Vechile prietenii se destramă, iar lumea în care a crescut tânăra piere pentru totdeauna. O maturizare cu atât mai dureroasă cu cât Yoshi înţelege că învingătorii şi învinşii sunt în egală măsură vinovaţi.

Şi în egală măsură victime, după cum o dovedesc povestea lui Cameron Richards, pilotul doborât în 1942, destinul paradoxal al lui Anton Reynolds, arhitectul american stabilit înainte de război în Tokyo şi îndrăgostit de cosmopolita Hana Kobayashi, şi experienţele lui Billy, fiul lui Anton, soldat în forţele de ocupaţie.

Foto: Zeii pedepselor ceresti – humanitas

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.