Seară vieneză, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-vieneza-la-sala-radio/

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena – devenit o tradiţie şi un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein – Orchestra Naţională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : Seară vieneză la Sala Radio. 

Un articol de Liliana Matei|11 ianuarie 2016

Vineri, 15 ianuarie (19.00), sub bagheta dirijorului Iurie Florea, vă puteți delecta cu valsurile și polcile semnate de celebrii membri ai familiei de compozitori Strauss.

Familia vieneză a reunit patru muzicieni: de departe cel mai celebru este Johann Strauss fiul, căruia i se alătură Johann Strauss tatăl – de care l-a legat o mare rivalitate artistică! – și doi frați mai tineri: Joseph și Eduard Strauss. La Sala Radio veți asculta creații semnate de Johann Strauss tatăl, Johann Strauss fiul și Joseph Strauss, ca: Povestiri din pădurea vieneză (Geschichten aus dem Wienerwald), Polca pizzicato, polca Tunete şi fulgere (Unter Donner und Blitz), Tritsch-Tratsch-Polka sau cunoscutul vals Vin, femei şi cântec (Wein, Weib und Gesang). Seara se va încheia desigur cu două “hit-uri” care nu mai au nevoie de nici o prezentare: Dunărea Albastră – cel mai cunoscut vals al tuturor timpurilor, considerat un al doilea imn al Austriei – și Marșul lui Radetzky.

Muzica familiei Strauss a caracterizat o epocă de aur: dacă în anii ‘60 toți tinerii ascultau Beatles, muzica plină de farmec a familiei Strauss era auzită peste tot în a doua jumătate a sec. XIX, în saloanele din capitala elegantă a Imperiului Habsburgic. Johann Strauss fiul, supranumit și „regele valsului”, a compus peste 400 de valsuri, 300 de polci, marșuri și alte genuri muzicale.

“Dintre toți dăruitorii de bucurie pe care i-a lăsat Dumnezeu pe Pământ, Johann Strauss fiul este pentru mine cel mai drag.” – mărturisea Richard Strauss, celebrul compozitor german, pe care îl leagă doar o coincidență de nume de familia vieneză.

foto: Egyed Ufo Zoltan, ONB, 2007La pupitrul dirijoral se va afla IURIE FLOREA, din 1996 dirijor al Operei Naţionale Bucureşti și director artistic al teatrului în perioada 2007-2010. De-a lungul carierei, a fost dirijor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău (1989-1996) – unde a ocupat și poziția de director artistic în perioada 1993-1996 – a dirijat la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa (1992-1993) şi a colaborat cu numeroase orchestre din ţară şi din străinătate.

A întreprins turnee în Ucraina, Rusia, Belarus, Lituania, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, China, Olanda ș.a., unde a dirijat concerte de muzică de operă, cu lucrări simfonice sau vocal-simfonice. A fost bursier al Conservatorului N. A. Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg. Iurie Florea este laureat al Concursului Naţional de Dirijat (Premiul I, la ediţiile desfăşurate la Sinaia şi Constanţa), iar în 1992 a obţinut Premiul Naţional Ionel Perlea.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.