Secta N(AUM)
https://www.ziarulmetropolis.ro/secta-naum/

Da, există o sectă naumiană, al cărei nume ar putea fi scris fie NAUM, fie N(AUM).

Un articol de Iulian Tănase|2 decembrie 2014

Membrii acestei secte locuim, de obicei, într-un copac-animal. Noi facem plajă pe malul albastru al Mării Oarbe. Animalele noastre de companie sînt pisicile și pinguinii. Teribilul interzis ne este, iar jurnalele ni le scriem cu cerneală surdă. În felul nostru, sîntem niște zenobili. Cînd ne uităm la ceas, dar asta se întîmplă foarte rar, ceasul ne arată, de la obraz, ora 8. Usturoiul ni-l procurăm îndeobște de la doamna Gerda. Doamna Gerda este o pitagoreică naivă, dar foarte conștientă de anumite legătuhi.

Pe doamna Gerda am văzut-o sîmbătă seară, la Teatrul Metropolis. Într-o mînă își ținea usturoiul, în cealaltă, olița de noapte. L-am văzut și pe Gellu Naum, care semăna izbitor de bine cu Oana Pellea. Gellu Naum și-a schimbat pielea cu Pellea, cam ca în Calea Șearpelui, să zicem. Oana Pellea este un foarte credibil membru al sectei N(AUM). La fel și Cristina Casian, care i-a dat viață, pe scenă, doamnei Gerda. La fel și Mariana Cămărășan, o regizoare care îmi place de ani buni. În 2006, s-a jucat la Palatul Voievodal spectacolul Regele moare la Curtea Veche, după Eugène Ionesco, în regia Marianei Cămărășan. Spectacolul mi-a plăcut enorm și am și scris la vremea aceea o cronică în Academia Cațavencu. Atunci a devenit Mariana una dintre regizoarele mele preferate, așa că nu m-am mirat cîtuși de puțin cînd am aflat, recent, că spectacolul N(AUM) de la Metropolis este regizat de Mariana. Mai devreme sau mai tîrziu, regizoarele mele preferate fac un spectacol după texte de Gellu Naum, și fac foarte bine făcînd asta. Există legătuhi active și fertile. Așa s-a întîmplat și în cazul Nonei Ciobanu, ale cărei spectacole de teatru din anii ’90 m-au făcut să o iubesc. Apoi, s-a întîmplat – dar numai întîmplare n-a fost! – că Nona a făcut, în 2005, spectacolul Orfeu sau cum să te dezbraci de pene, după texte de Gellu Naum. Am plîns la acel spectacol și pentru că Lygia Naum murise de curînd, dar și pentru că era multă frumusețe pe scena Teatrului Foarte Mic.

Spectacolul* de la Teatrul Metropolis este absolut minunat, cumva de nepovestit. Într-o oră și jumătate, adică de la ora 8 pînă la ora 8, încape multă pohezie. Le mulțumesc Marianei, Oanei și Cristinei și le urez bun (re)venit în Secta N(AUM).

*N(AUM), texte Gellu Naum, cu Oana Pellea și Cristina Casian; scenografia: Vladimir Turturică; regia: Mariana Cămărășan; un proiect UNTEATRU, susținut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul METROPOLIS, cu sprijinul Fundației Gellu Naum.

Text publicat de Iulian Tănase, pe blogul poemix

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".