Secțiunea istorică din cadrul Bucharest International Film Festival este dedicată anului Centenar Regele Mihai
https://www.ziarulmetropolis.ro/sectiunea-istorica-din-cadrul-bucharest-international-film-festival-este-dedicata-anului-centenar-regele-mihai/

Cea de-a XVII-a ediţie a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 – 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiţiei de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai aşteptate filme recente din întreaga lume, aduce şi o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secţiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României, şi este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric „Războiul Regelui” deschide programul aniversar.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2021

Dan Drăghicescu (foto), producător asociat al Bucharest International Film Festival 2021, împreună cu Dana Dimitriu-Chelba, inițiatoarea și directorul BIFF, au introdus în acest an aniversar secțiunea istorică dedicată Regelui Mihai, iar în cadrul festivalului va putea fi vizionat filmul cap de afiș al acestui centenar, „Războiul Regelui”. Această producție istorică este filmată în cinci țări, în regia lui Trevor Poots, avându-i ca producător executiv pe John Florescu, producător senior pe Viorel Chesaru și producător asociat pe Dan Drăghicescu.

Filmul “Războiul Regelui” vine precum ploaia după o lungă secetă. După ani de propagandă comunistă și necunoaștere, documentarul arată modestia, loialitatea și curajul Regelui Mihai. Era timpul ca acest film să apară, o dovedește și felul în care este primit de oameni. Filmul are calități remarcabile. Este documentat atent. Are vivacitate, culoare, inedit și este veridic și convingător în fiecare clipă.” – M.S.R. Margareta, Custodele Coroanei României.

Filmul aduce în prim-plan perioada celui de-al doilea Război Mondial prin ochii Regelui Mihai, ca pe o lecție de istorie. Alături de „Maria, inima României”, documentar despre Regina Maria și Primul Război Mondial, „Războiul Regelui” a fost inclus într-un program educațional prin primul turneu istoric național, iar aceste două filme documentare acoperă perioada istoriei moderne a României până în anii ’47 și începutul erei comuniste în România.

„Regele Mihai a avut o viață plină de provocări. «Războiul Regelui» surprinde curajul acțiunilor Regelui Mihai la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Documentarul vine cu explicații la suferințele de durată ale poporului român din acele vremuri tulburi până la sfârșitul zilelor Regelui Mihai în 2017. Acest an 2021 Centenar ne dă șansa de a reflecta la contribuția sa către nație și popor” – John Florescu, Executive Producer „Războiul Regelui”.

Acest an unic, ce aniversează centenarul nașterii Regelui Mihai, își propune să ofere publicului timpul necesar pentru a înțelege istoria, lucru care ajută la reflectarea în viitorul apropiat.
“Cum se spune, a înțelege istoria ne ajută să nu repetăm greșeli din trecut și să onorăm eroii. Modele pentru tinerele generații sunt greu de găsit în aceste zile și ne bucuram cu atât mai mult pentru audiența BIFF, căci în această toamnă, pe lânga filme bune din festivaluri internaționale, vom pune pe ecran și istoria noastră, mai ales pentru publicul tânăr” – Dan Drăghicescu, producător asociat al Bucharest International Film Festival.
Bucharest International Film Festival este prima mare competiție cinematograficӑ de film de lungmetraj organizatӑ în Capitală și a fost conceput ca un festival deschis cinematografului de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente și promovează tineri realizatori de film. În 2021 este organizat de către Fundația CHARTA, în colaborare cu Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

Cele 16 ediții anterioare ale festivalului au confirmat necesitatea existenței unui asemenea eveniment și recunoaṣterea sa pe plan național și internațional prin prezența publicului și prin invitați de notorietate precum: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovsky, Amos Gitai, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu, Franco Nero, Vanessa Redgrave.
Pentru cea de-a XVII-a ediție, festivalul va organiza atât proiecții în săli, cât și în aer liber, respectând toate măsurile de protecție sanitară și normele prevăzute de contextul epidemiologic actual.

 

28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.

22
/08
/22

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta , o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.

22
/08
/22

Prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival va avea loc între 8 și 11 septembrie la Constanța și va aduce în fața publicului de la malul mării cele mai așteptate producții cinematografice românești ale anului, alături de regizori și actori, dar și filme internaționale precum Ticket to Paradise, noua comedie romantică cu Julia Roberts și George Clooney.

21
/08
/22

PREVIEW Ziarul Metropolis vă propune 12 citate - unul pentru fiecare capitol - dintr-o biografie neconvenţională a maestrului suspansului, "Cele douăsprezece vieţi ale lui Alfred Hitchcock", scrisă de Edward White şi apărută în acest an în limba română la Editura Lebăda Neagră din Iaşi.