Secțiunea istorică din cadrul Bucharest International Film Festival este dedicată anului Centenar Regele Mihai
https://www.ziarulmetropolis.ro/sectiunea-istorica-din-cadrul-bucharest-international-film-festival-este-dedicata-anului-centenar-regele-mihai/

Cea de-a XVII-a ediţie a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 – 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiţiei de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai aşteptate filme recente din întreaga lume, aduce şi o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secţiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I al României, şi este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric „Războiul Regelui” deschide programul aniversar.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2021

Dan Drăghicescu (foto), producător asociat al Bucharest International Film Festival 2021, împreună cu Dana Dimitriu-Chelba, inițiatoarea și directorul BIFF, au introdus în acest an aniversar secțiunea istorică dedicată Regelui Mihai, iar în cadrul festivalului va putea fi vizionat filmul cap de afiș al acestui centenar, „Războiul Regelui”. Această producție istorică este filmată în cinci țări, în regia lui Trevor Poots, avându-i ca producător executiv pe John Florescu, producător senior pe Viorel Chesaru și producător asociat pe Dan Drăghicescu.

Filmul “Războiul Regelui” vine precum ploaia după o lungă secetă. După ani de propagandă comunistă și necunoaștere, documentarul arată modestia, loialitatea și curajul Regelui Mihai. Era timpul ca acest film să apară, o dovedește și felul în care este primit de oameni. Filmul are calități remarcabile. Este documentat atent. Are vivacitate, culoare, inedit și este veridic și convingător în fiecare clipă.” – M.S.R. Margareta, Custodele Coroanei României.

Filmul aduce în prim-plan perioada celui de-al doilea Război Mondial prin ochii Regelui Mihai, ca pe o lecție de istorie. Alături de „Maria, inima României”, documentar despre Regina Maria și Primul Război Mondial, „Războiul Regelui” a fost inclus într-un program educațional prin primul turneu istoric național, iar aceste două filme documentare acoperă perioada istoriei moderne a României până în anii ’47 și începutul erei comuniste în România.

„Regele Mihai a avut o viață plină de provocări. «Războiul Regelui» surprinde curajul acțiunilor Regelui Mihai la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Documentarul vine cu explicații la suferințele de durată ale poporului român din acele vremuri tulburi până la sfârșitul zilelor Regelui Mihai în 2017. Acest an 2021 Centenar ne dă șansa de a reflecta la contribuția sa către nație și popor” – John Florescu, Executive Producer „Războiul Regelui”.

Acest an unic, ce aniversează centenarul nașterii Regelui Mihai, își propune să ofere publicului timpul necesar pentru a înțelege istoria, lucru care ajută la reflectarea în viitorul apropiat.
“Cum se spune, a înțelege istoria ne ajută să nu repetăm greșeli din trecut și să onorăm eroii. Modele pentru tinerele generații sunt greu de găsit în aceste zile și ne bucuram cu atât mai mult pentru audiența BIFF, căci în această toamnă, pe lânga filme bune din festivaluri internaționale, vom pune pe ecran și istoria noastră, mai ales pentru publicul tânăr” – Dan Drăghicescu, producător asociat al Bucharest International Film Festival.
Bucharest International Film Festival este prima mare competiție cinematograficӑ de film de lungmetraj organizatӑ în Capitală și a fost conceput ca un festival deschis cinematografului de artă, care încurajează curente cinematografice nou-apărute, descoperă talente și promovează tineri realizatori de film. În 2021 este organizat de către Fundația CHARTA, în colaborare cu Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

Cele 16 ediții anterioare ale festivalului au confirmat necesitatea existenței unui asemenea eveniment și recunoaṣterea sa pe plan național și internațional prin prezența publicului și prin invitați de notorietate precum: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovsky, Amos Gitai, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimovsky, Jan Harlan, Radu Mihăileanu, Franco Nero, Vanessa Redgrave.
Pentru cea de-a XVII-a ediție, festivalul va organiza atât proiecții în săli, cât și în aer liber, respectând toate măsurile de protecție sanitară și normele prevăzute de contextul epidemiologic actual.

 

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.