Șeherazada de Rimski – Korsakov, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/seherazada-de-rimski-korsakov-la-sala-radio/

Vineri, 16 februarie, de la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio invită publicul într-o lume a sonorităţilor de basm, cu suita simfonică Șeherazada, de Rimski – Korsakov, lucrare programată în partea a II-a a concertului de la Sala Radio.

Un articol de Petre Ivan|14 Februarie 2018

În prima parte, orchestra va interpreta Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, op.104, de A. Dvořák, iar la pupitrul dirijoral se va afla dirijorul german Justus Frantz, personalitate proeminentă a muzicii contemporane, apreciat deopotrivă pentru viziunea artistică și pentru atenția specială acordată promovării tinerilor muzicieni.

Razvan Suma Foto Adrian Stoicoviciu

Solistul invitat al primei părți, care va interpreta Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră de Dvořák, va fi violoncelistul Răzvan Suma, un muzician foarte activ, protagonist al turneelor Vă place …?, care au cucerit publicul pe scenele din România în ultimii ani.

Solist în suita Șeherazada, de Rimski – Korsakov va fi violonistul Adrian Florescu, concertmaestru al Orchestrei Naționale Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: Șeherazada de Rimski – Korsakov – facebook

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.

Page 134 of 135« First...102030...131132133134135