Selecționerii festivalurilor de la Cannes și Berlin participă la Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/selectionerii-festivalurilor-de-la-cannes-si-berlin-participa-la-les-films-de-cannes-a-bucarest/

Les Films de Cannes à Bucarest organizează pe perioada celor 10 zile de proiecţii (19 – 28 octombrie) şi o serie de evenimente profesionale, discuţii deschise şi paneluri la care sunt aşteptaţi să participe deopotrivă profesionişti din industria filmului, selecţioneri şi directori de festivaluri, decidenţi politici dar şi cinefili interesaţi de mersul industriei cinematografice.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2018

  • Lista completă a evenimentelor profesionale
  • Dezbatere pe noul proiect de Lege a Cinematografiei elaborat de CNC

Aflată la cea de-a treia ediţie, secţiunea de Work in Progress (WiP) a festivalului aduce anul acesta  în atenția profesioniștilor din industria filmului nu mai puţin de 13 proiecte produse sau co-produse în România, toate aflate în faza de postproducție. Evenimentul va avea loc în zilele de 20 și 21 octombrie.

Producțiile vor avea șansa de fi vizionate de selecţionerii celor mai prestigioase festivaluri de film din Europa – care au proiectat constant filme româneşti în ultimii ani.

Au confirmat participarea : Christian Jeune – Festival de Cannes, Valentina Novati – Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, Anna Hoffmann – Berlin International Film Festival secțiunea Forum, Karel Och –  Karlovy Vary International Film Festival, Evgeny Gusyatinskiy – Rotterdam International Film Festival, Christine Dollholfer – Crossing Europe – Linz International Film Festival și David Kessler – Director General, Orange Studio

Marți, 23 octombrie, de la ora 10:30 va avea loc la Cinemateca Union discuția deschisă:Legislația de cinema. Românească și europeană.

Dezbaterea se va axa pe trei teme principale:

  • Modificările legislației europene în epoca platformelor Netflix și Amazon și propunerile referitoare la drepturile de autor în această nouă conjunctură. Radu Mihăileanu, președintele ARP Franța va face o trecere în revistă a celor mai importante modificări
  • Legea românească a rebate-ului – prin care se urmărește stimularea realizării de filme străine pe teritoriul României – și pentru care statul român a prevăzut o sumă de circa 50 de milioane de euro. Discuția este menită să limpezească condițiile de eligibilitate la acest fond. Dna Livia Stan, expertă la PricewaterhouseCoopers (PwC), va face prezentarea principalelor puncte ale acestei legi.
  • Va fi dezbătut noul proiect de lege a cinematografieielaborat de către Centrul Național al Cinematografiei (CNC). Reprezentanți ai CNC, Dna. Anca Mitran și Dl. Alex Trăilă,vor prezenta principalele modificări propuse în proiectul afișat pe site-ul instituției. Sunt invitați să participe și să-și expună punctul de vedere cineaști, reprezentanți ai organizațiilor de cineaști sau organizațiilor profesionale, dar și reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționaleși Comisiilor de Cultură din Parlamentul României.

Joi, 25 octombrie, de la ora 10:00, în cinematograful Studio, va avea loc un panelcu titlul Avem un cinema. Ce facem cu el? Dezbaterea va avea la bază o discuție începută în luna februarie a acestui an cu reprezentanți ai Comisiei Europene despre posibilitatea de a deschide o linie de finanțare prin intermediul platformei MEDIA pentru reechiparea modernă a sălilor de cinematograf din Europa de Est, începând cu cele din România.

Intâlnirea de joi are ca scop punerea în contact a organizațiilor și structurilor care ar trebui să conlucreze pentru reabilitarea sălilor de cinematograf: administrațiile locale și centrale care au recuperat în instanță sălile de cinematograf, Alex Trăilă din partea Centrului Național al Cinematografiei, reprezentanți ai Fondului MEDIA în România, Claude Eric Poiroux și Fatima Djoumer, reprezentanți Europa Cinemas, ai SACD Franța și ai Uniunii Arhitecților, reprezentată de arhitecta Ileana Tureanu (președinte UAR) și de comisarul pentru bienala de arhitectură, arhitectul Bogdan Tofan, care a efectuat un model dezirabil de transformare a acestor săli în hub-uri culturale.

O machetă 3D va fi prezentatăcu ocazia întâlnirii. Au fost adresate invitații Primăriei Capitalei și autorităților locale care au recuperat săli de cinema,precumși Ministerului Culturii și Identității Naționale. Intrarea la discuție este liberă în limita locurilor disponibile.

Tot joi, de la ora 15:00, la Librăria franceză Kyralina, va avea loc Debat des Cinéastes– o discuție între cineaști români și francezi desprepublicul de azi și viitorul cinematografului ca artă. Guillaume Nicloux, Olivier Dô Hùu, Andrei Ujică, Corneliu Porumboiu,dar și alți cineaști vor purta o discuție moderată de Mirel Branși Cristian Mungiu. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Duminică, 28 octombrie, de la ora 11:00, va avea loc Development Labs, o prezentarea unora dintre cele mai prestigioase și eficiente laboratoare de dezvoltare de proiecte cinematografice din Europa. Intrarea este liberă.Participă:

Georges Goldenstern – Cannes la Résidence / Cinefondation/ L’Atelier, Matthieu Darras – Torino Film Lab / Trieste When East Meets West, Julie Metzdorff – Sources 2, Germania, Marija Krunic – International Filmmaking Academy, Bologna – laborator pentru studenții școlilor de cinema. Evenimentul constituie primul pas în realizarea laboratorului Les Films pour Cannes à Bucarest, un laborator care nu își propune să concureze cu cele deja existente, ci să le asocieze într-un parteneriat în folosul cineaștilor.

Ediția a treia a Managing Talents, programul destinat actorilor români va avea loc în zilele de 27 și 28 octombrie. Detaliile despre modalitatea de înscriere și despre agenții de casting care vor participa la această ediție vor fi făcute publice în curând pe site-ul festivalului.

Detalii despre toate evenimentele industrydin Les Films de Cannesà Bucarest pe filmedefestival.ro

Biletele și rezervările, inclusiv cele pentru proiecțiile cu intrare liberă, suntdisponibile online prinEventbook.ro și la casele de bilete ale cinematografelor.

Urmăriți toate informațiile și programul festivaluluipe site-ul filmedefestival.ro și pepagina oficială de Facebook sau pe Instagram.

Foto: Les Films de Cannes à Bucarest – facebook

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.