Selecțiuni din „Evgheni Oneghin”, „Carmen” și „Lacul lebedelor”, sub bagheta lui Kalle Kuusava
https://www.ziarulmetropolis.ro/selectiuni-din-evgheni-oneghin-carmen-si-lacul-lebedelor-sub-bagheta-lui-kalle-kuusava/

Vineri, 20 ianuarie 2023, la ora 19.00, Orchestra Naţională Radio ne invită la un nou concert extraordinar.

Un articol de Liliana Matei|17 ianuarie 2023

Flautistul Matei Ioachimescu (foto), artist român stabilit la Viena, considerat un adevărat „rockstar” al muzicii clasice, apreciat atât pentru repertoriul său clasic, cât și pentru proiectele sale independente, definite mereu de inovație, va interpreta Concertino pentru flaut și orchestră. Cunoscuta lucrare este semnată de compozitoarea Cécile Chaminade (1857–1944), care în 1913 a primit Legiunea de Onoare a Franței, prima oară în istorie când o femeie compozitor a obținut o astfel de distincție.

Programul de la Sala Radio va continua cu superba Arie a lui Lenski din opera „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski, interpretată într-un aranjament special și inedit, semnat chiar de flautistul Matei Ioachimescu. A treia lucrare aleasă de muzicianul român este Fantezie briliantă pe teme din opera „Carmen” – Bizet, partitură cântată în aranjamentul pentru flaut și orchestră semnat de François Borne.

Seara se va deschide cu uvertura operei „Oberon” – C. M. von Weber și la final veți asculta suită din „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski.

Întregul eveniment se va desfășura sub bagheta dirijorului finlandez Kalle Kuusava, câștigător al Concursului European de Dirijat de la Oslo în 2013 și laureat al Concursul „Evgeny Svetlanov” de la Paris în 2014.

În stagiunea 2022/23, agenda dirijorului cuprinde colaborări cu Baletul Național Finlandez și concerte cu orchestrele Arctic Philharmonic și Kuopio City.

Printre aparițiile sale anterioare se numără „Madama Butterfly” și „Entführung aus dem Serail – Răpirea din Serai” în cadrul Festivalului de Operă de la Savonlinna, „Billy Budd” la Opera Națională Finlandeză, „Fecioara din Pskov” la Teatrul Mariinski – Sankt Petersburg, „La Traviata” la Theater an der Wien, două producții cu Baletul Național Finlandez, debutul la pupitrul Baletului din Monte Carlo, concerte cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Finlandeze, Filarmonica Regală din Stockholm, Filarmonica Națională a Rusiei, „Carmen” la Opera din Oslo etc.

Kalle Kuusava și-a construit un vast repertoriu de operă, după ce a lucrat la Opera Națională Norvegiană din 2008 până în 2016 și în stagiunea 2007/2008 a dirijat la Opera din Zurich. A fost asistent al unor dirijori de renume, precum Jukka-Pekka Saraste, Hannu Lintu, Fabien Gabel, Tomáš Hanus, Xian Zhang și Antonino Fogliani.

Născut în 1983 în Finlanda, Kalle a studiat pian și muzică de cameră la Academia „Sibelius” din Helsinki, Finlanda. În 2005, a petrecut un an de studiu în cadrul unui schimb de experiență la Viena. Și-a finalizat masteratul în dirijat orchestră la Academia Norvegiană de Muzică din Oslo, unde a studiat cu Jukka-Pekka Saraste și Ole Kristian Ruud.

Flautistul Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, este considerat un adevărat „rockstar” al muzicii clasice, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția  și interacționează cu publicul.

Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și a fost aplaudat pe scene importante, precum Konzerthaus – Viena, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia – Roma, Budapest Music Center sau Suntory Hall – Tokyo.

În calitate de solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale și europene: Legends, Romanian Rhapsody și La Vida Loca – proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a determinat – în martie 2019 – realizarea albumului cu același nume, lansat la casa de discuri ViennArt.

Pentru   activitatea   sa   intensă   și  calitatea   înaltă   a proiectelor   susținute,  i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.