Selfie, o comedie românească pentru noua generație, în cinematografe din 9 mai
https://www.ziarulmetropolis.ro/selfie-o-comedie-romaneasca-pentru-noua-generatie-in-cinematografe-din-9-mai/

După succesul înregistrat de filmul ,,Liceenii” în urmă cu aproximativ 30 de ani, vine acum pe marile ecrane #SELFIE, o comedie cu şi despre tineri.

Un articol de Petre Ivan|10 aprilie 2014

Filmul #SELFIE marchează debutul regizoral al Cristinei Iacob în lungmetraj și aduce pe marile ecrane o distribuție tânără, energică și extrem de talentată.

În rolurile principale âi veţie remarca pe: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan și Alexandru Călin. Din film nu lipsesc nici actorii consacrați. Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase și Florin Călinescu sunt doar câteva dintre numele mari cărora le-au fost rezervate partituri centrale.

Cu un scenariu semnat de Alexandru Molico, Geo Caraman, Maria Spirache si Cristina Iacob, #SELFIE spune povestea a trei adolescente, absolvente de liceu, pentru care marea aventură a vieții lor începe cu o escapadă la mare.

În loc să stea acasă și să învețe pentru BAC, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) și Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele 2 zile dinainte de examenul maturității, iar asta înseamnă să încalce orice regulă și să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecințe.

Vor libertate, adrenalină și dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.

#SELFIE este o producție MediaPro Pictures.

Foto cu #SELFIE – MediaPro Pictures

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.