#Selfie, premiat la un festival de comedie din SUA
https://www.ziarulmetropolis.ro/selfie-premiat-la-un-festival-de-comedie-din-sua/

Comedia „#Selfie”, de Cristina Iacob, a primit marele trofeu al Festivalului Internaţional de Film Broad Humor din Los Angeles, California. Festival internaţional dedicat comediei realizate de femei, Broad Humor a ajuns la ediţia a noua şi a avut loc în acest an în perioada 5 – 7 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2014

„Acest premiu este o surpriză extraordinară pentru mine, mă bucură şi mă onorează, el se datorează tuturor celor care au participat la realizarea acestei producţii. «#Selfie» este o poveste în care se pot regăsi toţi tinerii din ziua de astăzi, cu toate bucuriile sau problemele vârstei lor”, a declarat Cristina Iacob.

Tot în SUA, filmul a fost selecţionat în competiţia oficială a Lady Filmmakers Festival (Beverly Hills, Los Angeles), un eveniment ce va avea loc în perioada 26 – 28 septembrie.

De asemenea, în perioada 13 – 23 noiembrie, comedia românească va fi proiectată la cea de-a 23-a ediţie a St. Louis International Film Festival din Missouri (SUA).

Comedia „#Selfie” a fost selecţionată şi la Southampton International Film Festival din Marea Britanie, la şase categorii de premii („cel mai bun film”, „cea mai bună regie”, „cel mai bun scenariu”, „cea mai bună actriţă într un rol principal” – Crina Semciuc, „cel mai bun montaj”, „cel mai bun rol secundar” – Bogdan Cotleţ).selfie

Comedia „#Selfie” este cel mai de succes film românesc al anului, fiind vizionată până în acest moment de peste 93.000 de spectatori.

Primul lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob şi-a convins publicul cu o poveste bine ancorată în realitate şi susţinută de personaje inspirate din generaţia actuală de adolescenţi.

Comparat cu fenomenul românesc „Liceenii” din anii 1990, filmul „#Selfie” este o producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, fiind distribuit de Zazu Film şi regizat de Cristina Iacob.

În rolurile principale pot fi urmăriţi tinerii Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Vlad Logigan, Levent Sali şi Alex Călin. Alături de aceştia, distribuţia filmului este completată de actori titraţi ca Răzvan Vasilescu, Florin Călinescu şi Alina Chivulescu.

Nu lipsesc nici vedete precum Răzvan Fodor, Smiley, Alex Velea, Mihaela Rădulescu, Dan Chişu şi George Vintilă care aduc un plus de nuanţe comediei prin scurtele lor intervenţii.

La Bucureşti, comedia „#Selfie” mai poate fi vizionată la evenimentul Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 19 septembrie, şi la Bucharest Comedy Week (22 – 28 septembrie).

Foto: #Selfie – cinemagia

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.