#Selfie69, sequelul filmului “#Selfie, se lansează în toamnă, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/selfie69-sequelul-filmului-selfie-se-lanseaza-in-toamna-in-cinematografe/

Noul film “#Selfie69”, sequel-ul filmului regizoarei Cristina Iacob, “#Selfie”, o comedie romantică ce continuă povestea celor şase personaje din filmul anterior, se lansează în această toamnă, în cinematografe.

Un articol de Petre Ivan|24 iunie 2016

După succesul spectaculos înregistrat cu #Selfie, care a fost cel mai bine vândut film românesc al anului 2014 şi cel mai bun debut regizoral de după 1989, Cristina Iacob revine în toamna aceasta cu #Selfie 69, o comedie romantică ce continuă povestea celor şase personaje din “#Selfie”, care de data aceasta caută confirmarea dragostei… prin căsătorie.

Ce se întâmplă când mixezi pragmatica filosofie de viaţă a lui „born-to-porn” cu mood-ul poetic al lui „made-for-loving-you”? Îţi rezultă o super-poveste-de-iubire plină de adrenalină, senzualitate şi blasfemie.

Fetele fac un pariu video, ce devine viral pe Facebook: care dintre ele se marită prima în trei zile? Tinerele vor afla că uneori iubirea poate fi chiar sub nasul tău, deşi tu ai căutat-o în cele mai neobişnuite locuri, în cele mai neaşteptate momente şi la cele mai ciudate persoane! Şi încă ceva foarte important: nu fă pariu cu iubirea pentru că tu vei pierde…

Din distribuţia filmului fac parte actorii din “#Selfie”: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu).

“#Selfie69” vine acum cu personaje insolite, interpretate de Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, Tolea Ciumac, alături de o serie de actori la început de drum sau consacraţi, printre care Silvia Busuioc, Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

Foto: #Selfie69 – facebook

17
/06
/13

Personalităţi precum Marcel Iureş, Alex Rotaru, Dorotheea Petre, Ada Condeescu sau Călin Netzer reprezintă pentru tânăra generaţie modele demne de urmat, reprezintă adevăratele criterii de valoare la care tânăra generaţie trebuie să se alinieze şi să le depăşescă, reprezintă surse de inspiraţie şi de motivaţie pentru atingerea performanţei de a reprezenta România peste tot în lume.

17
/06
/13

Actorul Gérard Depardieu mărturiseşte, într-un interviu publicat în ediţia de duminică a ziarului Le Figaro, că a ales să plece din Franţa şi să ceară cetăţenie rusă chiar din cauza politicii ţării sale natale, adăugând că vrea să obţină şi un paşaport algerian.

14
/06
/13

ANALIZĂ Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt pregătite să înceapă o serie de negocieri pentru a ajunge la un acord istoric de liber-schimb. În traducere: Adio subvenţii de la buget pentru filme! Sau, mai direct, modelul hollywoodian mercantil ar acapara bătrâna Europă cinefilă.

11
/06
/13

CRONICĂ DE FILM Autor a circa 20 de lungmetraje şi premiat la Oscar, Cannes, Berlin sau Veneţia, Pedro Almodóvar nu mai este nevoit să demonstreze nimic. „Amanţii pasageri“ este exerciţiul comic - destins şi obraznic - al unui regizor versat şi nonconformist.