Cea de-a VII-a ediţie a Seminarului Naţional de Educaţie Muzeală cu tema „Produse şi producţii culturale muzeale” se va desfăşura în perioada 15-16 noiembrie la sediul Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, informează, vineri, Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN). În cadrul programului Seminarului, organizat de MCPN şi instituţia […]
Un articol de Andrada Văsii|9 noiembrie 2012
Cea de-a VII-a ediţie a Seminarului Naţional de Educaţie Muzeală cu tema „Produse şi producţii culturale muzeale” se va desfăşura în perioada 15-16 noiembrie la sediul Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, informează, vineri, Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).
În cadrul programului Seminarului, organizat de MCPN şi instituţia gazdă, sunt înscrise prezentări ale instituţiilor muzeale, care şi-au modernizat expunerile permanente, au avut produse culturale remarcabile (cu impact deosebit la public şi la media), precum: expoziţii temporare, programe inedite pentru public, activităţi şi evenimente speciale etc.
De asemenea, producţiile culturale de tipul celor editoriale, de promovare a patrimoniilor muzeale, seriile de produse promoţionale şi, nu în ultimul rând, campaniile şi materialele de promovare sunt subiecte de interes ale acestei ediţii a Seminarului.
La Seminar s-au înscris peste 100 de participanţi, specialişti, care activează în domeniul muzeologiei şi al educaţiei muzeale, cadre didactice şi reprezentanţi ai organizaţiilor, care desfăşoară proiecte de educaţie.
Sursa: Agerpres