Şerban Foarţă a debutat în poezie cu volumul Texte pentru Phoenix (în colaborare cu Andrei Ujică) în 1976, iar astăzi este considerat unanim unul dintre cei mai importanţi poeţi români postbelici.
Un articol de Petre Ivan|8 iulie 2014
Serban Foarţă s-a născut la 8 iulie 1942, la Turnu Severin, ca fiu al medicului Nicolae Foarţă şi al profesoarei de muzică Yvonne Bürger.
În 1965 absolvă Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, iar în 1978 obţine titlul de doctor în filologie. încă din timpul studenţiei publică articole de critică literară în revista Scrisul bănăţean.
Se face cunoscut ca poet scriind în colaborare cu Andrei Ujică texte pentru cântecele din repertoriul formaţiei Phoenix. Sunt texte intelectualizate şi fanteziste care atrag imediat atenţia unui public agasat de versificările puerile ale altor textieri. Când apar în volum (Texte pentru Phoenix, 1976), ele se bucură de un nou succes, de data aceasta pur literar.
Şerban Foarţă a inventat, practic, tautofonia în limba română, a scris două dintre cele mai frumoase cărţi (gemene) de eseuri de la noi (Afinităţi selective şi Afinităţi efective), a tradus din poeţii francezi ai Renaşterii, din Mallarmé şi din Valéry, a scris poezie folosind ştiri de ziar, a compus o pastişă în nouă limbi la Balada doamnelor de altădată a lui François Villon, a publicat cartea cu cel mai lung titlu din lume: Honorificabilitudinitatibus şi a făcut sonatine din teatrul lui Caragiale.
„Eu te crezusem mai deştept,/ Dar însă eu sunt proasta/ Ce mi se bate ochiul drept,/ Chiriac, şi-n noaptea asta,// Pentru’mneata, care ţi-am zis/ Că doar de gura Ziţii/ M-am dus la Iunion, ca-n vis/ Privind la eschibiţii”; „Câte mai gânduri şi ce dor/ M-a ars pe mine, Veto,/ Tu nu mă-ntrebi, şi,-acum, că mor/ De ce-mi spui mie veto?// Da! sunt nebun, fireşte că-s/ Din vina dumitale:/ Treci peste mine fără păs,/ Eu nu-ţi mai stau în cale.”(O noapte furtunoasă, actul I, scena IX)
Foto cu Serban Foarţă – wikipedia, facebook
