Serban Pavlu: băiatul bun – băiatul rău, în „Umbre”, noul serial HBO
https://www.ziarulmetropolis.ro/serban-pavlu-baiatul-bun-baiatul-rau-in-umbre-noul-serial-produs-de-hbo/

HBO a lansat noul serial „Umbre”, produs în România, un serial ce reuneşte nume de valoare din cinematografia românească: Dorel Vişan, Șerban Pavlu, Doru Ana, Sergiu Costache, Andi Vasluianu sau Gabriel Spahiu.

Un articol de Georgiana Ene|29 decembrie 2014

Considerat cel mai bun scenariu scris vreodată pentru un serial românesc, „Umbre” are tot ce-i trebuie: imagine, conflict, actori mobilizați și… propune o idee foare generoasă de decădere a omului. Acest lucru este promvat pentru că ne aflăm într-o lume a dezumanizării, o lume fără Dumnezeu, una în care omul are mereu tendința de a ocarî și de a jigni.

În „Umbre”, fiecare are ceva de ascuns. Spre deosebire de primele două seriale produse de HBO Europe: “Rămâi cu mine” – care prezintă oamenii în esența lor, cu pasiunile, iluziile, temerile, singurătatea, nesiguranța sau visurile lor și “În derivă” – în care Marcel Iureș joacă rolul unui pshioterapeut, “Umbre” prezintă o altă latură a lumii, despre care știm câte ceva, dar pe care o facem uitată și o ignorăm, deși ea există: lumea interlopă.

Serialul, o dramă cu influențe de comedie neagră, spune povestea lui Relu (Șerban Pavlu), un taximetrist care face bani ca recuperator pentru un Serban Pavlumafiot local. După ce omoară accidental un om, Relu vrea să iasă din lumea interlopă, dar nu mai are cale de întoarcere.

Relu are doi copii, o soție și o viață dublă. Privit prin ochii familiei sale, Relu Oncescu pare un taximetrist obișnuit. Nimeni nu bănuiește că acesta lucrează ca recuperator pentru Căpitanu’ (Doru Ana) recuperatorul local.

Niciuna dintre cele două lumi (a familiei și a mafiei) nu știe de existența celeilalte. Relu reușește să țină totul sub control. Oare va reuși? Pentru că zi de zi, secretele adunate devin din ce în ce mai apăsătoare, iar minciunile încep să iasă la suprafață una câte una.

Scenariul producției, care are la bază un format australian – “Small Time Gangster”, este adaptat de Bogdan Mirică și este regizat de Igor Cobileanski (“La limita de jos a cerului”) cu excepția a două episoade regizate de Bogdan Mirică, în timp ce imaginea este semnată de Andrei Butică.

Distribuția este şi ea una de excepţie: Şerban Pavlu, Maria Obretin, Andreea, Dan Hurduc, Mădălina Craiu, Gabriel Huian, Doru Ana, Dorel Vişan, Ştefan Velniciuc, Sergiu Costache, Andi Vasluianu , Gabriel Spahiu, Diana Cavallioti şi Sorin Cociş.

Foto: Serban Pavlu, Umbre – HBO

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.