Serban Pavlu, într-o premieră a Teatrului de Comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/serban-pavlu-intr-o-premiera-a-teatrului-de-comedie/

Spectacolul „Cum am învăţat să conduc“, de Paula Vogel, în regia lui Eugen Gyemant, are premiera în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Din distribuţie fac parte actorii Serban Pavlu, Ioana Anastasia Anton, Delia Nartea, Smaranda Caragea şi Alexandru Conovaru.

Un articol de Corina Vladov|14 noiembrie 2013

Spectacolul „Cum am învăţat să conduc“, de Paula Vogel, în regia lui Eugen Gyemant, are premiera în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Din distribuţie fac parte actorii Serban Pavlu, Ioana Anastasia Anton, Delia Nartea, Smaranda Caragea şi Alexandru Conovaru.

„Cum am învăţat să conduc”, text câştigător al premiului Pulitzer în 1998, este o analiză emoţionantă a unei vieţi ce stă sub semnul iubirii nepotrivite. Pentru a intra în atmosfera anilor ’60, în care se desfăşoară piesa, un automobil Chevrolet Impala din 1966 va fi expus în seara premierei la Sala Nouă.

Eugen Gyemant a reuşit să transforme povestea şocantă a celor doi protagonişti într-o comedie moralizatoare.

„Într-o lume imaginară, de păpuşi Barbie, o Americă a anilor ’60, se desfăşoară pe ascuns o relaţie interzisă. Descoperim însă că limitele dintre inocenţă şi perversitate sunt greu de stabilit, iar relaţiile dintre oameni sunt mult prea complexe pentru a putea fi împărţite în categorii.

Explorarea propriei memorii devine o coborâre în infern, în căutarea traumei iniţiale şi a unui eveniment care să dea sens întregului. Printr-un proces asemănător celui psihanalitic, spectacolul ne comunică zonele cele mai delicate ale intimităţii unei alte fiinţe, însă, pentru a o face, este mai întâi nevoie de o lecţie”, a spus Eugen Gyemant.

Paula Vogel a debutat ca dramaturg la sfârşitul anilor ’70 şi s-a făcut remarcată în anul 1992, când a câştigat premiul Obie pentru tragicomedia „Vasul din Baltimore”.

Alexandru Conovaru, Smaranda Caragea, Delia Nartea, Ioana Anastasia Anton, Serban Pavlu

Scenă din spectacolul „Cum am învăţat să conduc“, cu Serban Pavlu

Spectacolul este prezentat în cadrul programului „Noi la Sala Nouă” – un proiect care susţine obiectivul declarat al Teatrului de Comedie, acela de a sprijini tinerii regizori, tinerii creatori, fiind o continuare firească a programului „Comedia Ţine la TINEri”, desfăşurat cu succes în ultimii ani.

Potrivit comunicatului, criza financiară – ce redefineşte din ce în ce mai mult atât societatea, cât şi arta contemporană – a făcut aproape imposibilă implicarea tinerei generaţii în proiecte de amploare. S-a născut astfel necesitatea includerii în proiectul managerial a unui program dedicat în exclusivitate noului val de creatori.

Repertoriul ales are ca scop crearea unei identităţi artistice pentru Sala Nouă a Teatrului de Comedie, recent apărută în peisajul teatral. Programul „Noi la Sala Nouă”, lansat la începutul anului 2013, reprezintă şi prima stagiune a acestei săli.

Citiţi şi: Teatrul independent, prins între comercial, necesitate şi experiment

Spectacolele aduc în atenţia publicului texte contemporane de succes, ce tratează probleme universale şi au o puternică tentă socială. Odată cu promovarea tinerilor regizori, programul îşi doreşte să atragă şi să fidelizeze acel segment de public care preferă spectacolele semnate de aceştia. Cei patru regizori cuprinşi în proiect în 2013 – 2014 sunt Vlad Cristache, Eugen Gyemant, Alexandru Mâzgăreanu şi Vladimir Anton.

Un alt obiectiv managerial este lărgirea orizontului cultural al tinerei generaţii. Foaierul aflat la parterul sălii de teatru găzduieşte „Atelier 030202″ – un spaţiu de artă contemporană dedicat tinerilor artişti vizuali interesaţi de experiment, concept vizual şi noile media.

Foto cu Serban Pavlu – Teatrul de Comedie

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.