Serge Moscovici s-a stins din viaţă. „Părintele” psihologiei sociale avea 89 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/serge-moscovici-s-a-stins-din-viata-parintele-psihologiei-sociale-avea-89-de-ani/

Filosoful francez de origine română Serge Moscovici, considerat „părintele” psihologiei sociale şi teoretician al ecologiei, a murit duminică, la vârsta de 89 de ani.

Un articol de Petre Ivan|18 noiembrie 2014

Director al Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (l’Ecole des hautes études en sciences sociales) din Paris şi profesor la New School for Social Research din New York, Serge Moscovici a lăsat în urma sa o operă solidă în domeniul ştiinţelor sociale, a predat cursuri universitare şi a scris lucrări de epistemologie, psihologie socială şi antropologie politică, informează linternaute.com.

Contribuţia sa teoretică la ştiinţele sociale, considerată majoră în a doua jumătate a secolului al XX-lea, se articulează în jurul reprezentărilor sociale construite pentru a explica provocările ecologice, crizele economice şi bioetica.

În cendrul gândirii sale s-au aflat teme precum denunţarea „gândirii sociale”, demonstrarea limitelor sociologiei raţionaliste şi psihologia comportamentelor colective.

Serge Moscovici a promovat teoria nomadismului ca o necesitate a cercetării şi acest fapt explică marele său apetit pentru viaţă şi cunoaştere, ca şi originalitatea sistemului său filosofic.

Filosoful de origine română a jucat apoi un rol esenţial în apariţia ecologiei politice.

Despre Serge Moscovici

Născut în 1925, într-o familie evreiască din Brăila, marcat de divorţul părinţilor şi abandonat de mamă, Serge Moscovici a avut o copilărie dificilă, petrecută în maiSerge Moscovici multe familii.

Exclus de la liceu în 1938, pe baza legilor antisemite din epocă, a reuşit să scape cu viaţă după pogromul din 1941 implementat de legionarii fascişti din Garda de Fier din Bucureşti.

Ce am văzut atunci mi-a schimbat pentru totdeauna viziunea pe care o aveam despre oameni„, spunea renumitul filosof.

A petrecut mai mulţi ani într-un lagăr de muncă forţată, până la sosirea trupelor sovietice în România, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fugit în Franţa în 1948 şi a studiat la Sorbona, luându-şi doctoratul cu cu teza „La Psychanalyse – son image et son public”.

Serge Moscovici a publicat numeroase lucrări, articole şi capitole în volume colective. Din 1979 a devenit director al Laboratorului European de Psihologie Socială.

A primit mai multe distincţii, printre care titlul de Ofiţer al Legiunii de Onoare, doctor honoris causa al London School of Economics, al Universidad Nacional Autónoma de México, precum şi al universităţilor din Bologna, Bruxelles, Geneva, Glasgow, Pécsi, Roma şi Sevilla.

Foto: Serge Moscovici – wikipedia, facebook

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.