Sergei Loznitsa, câștigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard Cannes 2018, invitat special la Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/sergei-loznitsa-castigator-al-premiului-pentru-regie-un-certain-regard-cannes-2018-invitat-special-la-anonimul/

Câştigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard la Cannes 2018 cu filmul „Donbass”, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa este invitatul special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Liliana Matei|19 iulie 2019

Sergei Loznitsa va primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. O retrospectivă care include 7 titluri din filmografia sa va fi prezentată publicului, proiecțiile fiind urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Sergei Loznitsa va susține un masterclass, sâmbătă, 10 august.

Considerat drept una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei contemporane, Sergei Loznitsa a realizat în principal documentare, având 20 de astfel de producții în portofoliu, precum și patru filme de ficțiune.

În cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, spectatorii vor putea vedea șapte dintre filmele sale: „My Joy”, „In the Fog”, „A Gentle Creature”, „Donbass”, „Maidan”, „Austerlitz” și „The Trial”.

„My Joy”, primul lungmetraj de ficțiune regizat de Sergei Loznitsa, selectat în competiție la Cannes 2010, la fel ca și „In the Fog”, care a și câștigat Premiul FIPRESCI în 2012, îl au în distribuție pe actorul român Vlad Ivanov, de asemenea invitat special al ANONIMUL 16.

Pentru „A Gentle Creature” și „Donbass”, celelalte două filme de ficțiune ale lui Loznitsa, prezentate la Cannes în 2017 și 2018 – ultimul dintre ele și câștigător al premiului pentru regie -, regizorul ucrainean a lucrat cu actorul Valeriu Andriuță („Dragoste 1. Câine”, „După dealuri”). Un alt colaborator constant al lui Sergei Loznitsa este și operatorul de imagine român, originar din Republica Moldova, Oleg Mutu, care a semnat imaginea celor patru filme de ficțiune ale acestuia.

Realizator consacrat de documentare, Sergei Loznitsa a ajuns în atenția publicului larg în 2014, cu „Maidan”, o cronică a protestelor din Ucraina 2013 – 2014, soldate cu moartea a peste 100 de persoane și fuga președintelui de atunci, Viktor Ianukovici. Filmul a fost prezentat la Cannes, în cadrul secțiunii Séances Spéciales. Doi ani mai târziu, acesta atrăgea atenția publicului și a presei de specialitate cu „Austerlitz”, un documentar observațional despre turiștii care vizitează Auschwitzul.

Cel mai recent documentar al său, „The Trial”, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția 2018. Filmul reface unul din numeroasele procese de “vânătoare de vrăjitoare” în Rusia stalinistă a anilor ’30.

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 – 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit.

Detalii pe pagina festivalului, cât si pe Facebook și Instagram.

05
/08
/19

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” – Cezara Dafinescu, actrita care, ieri, şi-a serbat cea de-a 71 -a aniversare!

02
/08
/19

Documentarul „I Am Patrick Swayze”, în care prieteni şi colegi împărtăşesc amintiri cu actorul cunoscut din filme ca „Dirty Dancing”, „Ghost” şi „Point Break”, va fi lansat la zece ani de la moartea lui Patrick Swayze.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

01
/08
/19

Cea de-a patra ediție a festivalului Película – UN FESTIVAL CA O FIESTA! va avea loc între 11 și 15 septembrie 2019, la București. Timp de 5 zile, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român și alte spații alternative din București, publicul va putea descoperi culturile altor țări, diferențele și similaritățile dintre România și zona Ibero-Americană.

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

28
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Este greu de explicat cum un film în care se vorbește atât de mult – intelectuali care discută non-stop despre lumea în schimbare pe care o trăim – poate oferi o vizionare pe alocuri pasionată. Este ceea ce reușește regizorul francez Olivier Assayas în „Vieți duble” (2018).

26
/07
/19

Festivalul Cinemascop a debutat în 2018, în Grădina de vară din Eforie Sud, iar între 1-7 august 2019, această locaţie prinde viaţă din nou, odată cu a doua ediţie. În fiecare zi vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, vor fi realizate picturi murale, o expoziţie foto va putea fi vizitată, iar odată cu ora 21:00 încep proiecţiile de film.

Page 17 of 258« First...10...1516171819...304050...Last »