Sergiu Cioiu, one-man show la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/sergiu-cioiu-one-man-show-la-sala-radio/

Pe 12 decembrie, de la orele 19:00, la Sala Radio Sergiu Cioiu va prezenta un recital extraordinar muzical, poetic, tandru şi ironic, în care poezia şi cântecul, împreună, fac un excelent divertisment, intitulat: „Sergiu Cioiu, one-man show, cântece ale prezentului continuu”.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2019

Recitalul are la bază versuri de mari poeți români (Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, George Ranetti, George Topârceanu, Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Mandy.  Sergiu Cioiu va fi acompaniat de Lyuben Gordievski (pian şi baian), Vlad Crețu (chitara), Adrian Flautistu (contrabas), Dan Incrosnatu (percuţie).

Sergiu Cioiu, om spectacol, cu o lungă experiență de actor-cântăret, stabilit de 37 de ani în Canada, revine periodic în țară, toamna și primăvara, din 2016. Artistul participă la emisiuni de televiziune, prezintă recitaluri de succes pe scenele bucureştene, şi ale unor teatre din ţară, în care îmbină cântecul cu poezia, reușind o adevărată fuziune cu publicul spectator.

Cunoscut interpret de muzică uşoară din anii ’60, ’70, ’80, Sergiu Cioiu, despre care Nichita Stănescu scria „Bucuria interpretării lui, ne deschide pleoapa cu un răsărit de stea…” a lansat mari piese de succes precum „Cântecul vântului”, „Glasul tău”, „Pentru cine?”, „Mersi, Bécaud”, „Primul loc de pe pământ”, „Cred” și  Tripticul patrimonial dedicat  operelor lui Constantin Brâncuși, de la Tg. Jiu, „Poarta sărutului”, „Masa tăcerii”,  „Coloana fără sfârşit”.

În foaierul Salii Radio, se va putea viziona o remarcabilă expoziție de fotografii, „Sergiu Cioiu, din spectacole”, semnată de cunoscuta realizatoare TVR, Ioana Bogdan.

Pentru publicul amator, de asemenea,  se vor găsi  cele 4 albume discografice, ale lui Sergiu Cioiu apărute între anii 2016-2019, editate de Casa de Discuri  Eurostar, ultimul, fiind „Pur și simplu Sergiu Cioiu – Compoziții proprii, pe versuri de mari mari poeți romani,  înfățișându-l ca un veritabil compozitor – 17 muzichii  izbutite (variate ca stil, tempo, culoare, armonie, oferind multiple nuanțe de interpretare) învelesc în carcasă sonoră poezii adevărate, de mare profunzime; unele sobre, altele sprințare, unele elegiace, altele de-adreptul filozofice și unele chiar umoristice, valori literare românești. CD-ul cuprinde înregistrari dintr-un concert live (Teatrelli, oct. 2018) realizat alături de 4 excelenți muzicieni.

  1. “Vântule şi alte cantece, Sergiu Cioiu cântă Mandy” (dublu album)
  2. “Pe cine numim …EU” (dublu album cu cântece si poezii de Marin Sorescu).
  3. “Cine a găsit tinerețea mea…” (cântece din repertoriul artistului pe muzica celor mai cunoscuți și valoroşi compozitori din patrimoniul muzicii uşoare româneşti: Florin Bogardo, Ion Cristinoiu, Felicia Donceanu, Mihai Dumbravă, Robert Flavian, Cornel Fugaru, Emanuel Ionescu, Nicolae Kirculescu, Radu Şerban, Vasile Veselovski, H. Malineanu, Temistocle Popa, Laurentiu Profeta, Andrei Proşteanu, Vasile V. Vasilache).
  4. “Pur și simplu Sergiu Cioiu” (compoziții proprii pe versuri de mari poeți români).

În acestă perioadă a lansat un volum de memorii, intitulat Nu știm aproape nimic – Pusa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu (Editura Ars Longa), alcătuit de autoarea Pușa Roth. Volumul este însoțit de un audiobook – o trecere în revistă a acelei epoci, în care s-au lansat cântece esențiale din repertoriul artistului.

Sergiu Cioiu este absolvent al I.A.T.C. „I.L. Caragiale” (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică – Arta Actorului, promoția 1964).

În perioada 1964-1967, este angajat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București, unde este cotat ca un apreciat interpret de cântec poetic. În august 1965, selecționat de Bruno Coquatrix, este remarcat pe scena Teatrului Olympia din Paris. În cunoscuta revistă Le Figaro, a fost comparat cu Yves Montand (din perioada tinereții) şi cu Marcel Mouloudji.

Din anul 1966, îmbrățișează o carieră de artist independent, performând pe diferite scene din România, Europa (Franța, URSS, Polonia, Belgia, Olanda) și Israel.

Între 1972 și 1975, este actor al Teatrului de Operetă “Ion Dacian” din București.

În perioada 1975-1982, este  profesor de actorie pentru învățământul artistic la Școala Populară de Artă din București, la catedrele de actorie și canto. În această perioadă înființează Teatrul de hîrtie, un teatru-studiu bazat pe dramatizări din poezia românească. Spectacolele de poezie și muzică realizate de Cioiu au fost premiate în cadrul unor festivaluri naţionale.

În anul 1982, părăsește țara împreună cu familia și se stabilește mai întîi în Franța, apoi în Canada, la Ottawa.

În Canada, oferă ateliere de arta actorului la University of Ottawa, colaborează cu Teatrul municipal din Hull (Théâtre de l’Île), continuă o activitate de actor, interpret de cântec și poezie.

Din 2016, revine anual în România, cu recitaluri de poezie și muzică, pe scenele unor teatre din București, Brașov, Caracal, Cluj, Constanţa, Craiova, Iași, Slatina, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea.

Apare la numeroase emisiuni de radio şi televiziune.

Tot din 2016, lansează prin Casa de Discuri Eurostar, trei albume discografice.

De asemenea, în primăvara anului 2016, lansează un volum de memorii, intitulat Nu știm aproape nimic – Pusa Roth în dialog cu Sergiu Cioiu (Editura Ars Longa). Volumul este însoțit de un audiobook – o trecere în revistă a acelei epoci, în care s-au lansat cântece esențiale din repertoriul artistului.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.