Seri cu proiecţii de film românesc în parcurile din Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/seri-cu-proiectii-de-film-romanesc-in-parcurile-din-bucuresti/

„Bucureştiul râde cu festCO” este tema celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2016, festival organizat de către Teatrul de Comedie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, în perioada 21-29 mai. 

Un articol de Liliana Matei|23 mai 2016

În acest an, Festivalul Comediei Românești se implică și mai mult în viața orașului, organizând evenimente în aer liber, în zone diferite de cele cu care publicul s-a obișnuit deja. Aşadar, festCO se deplasează dinspre centrul istoric, către parcurile „Al. I. Cuza” sau Tineretului, oferind spectatorilor show-uri de improvizație, proiecții de filme, animaţii stradale, lansări de carte, concerte, conferințe și spectacole de teatru, care reînvie parfumul perioadei interbelice.
Secţiunea Cinemateca festCo este organizată, şi anul acest, în parteneriat cu Caravana filmului românesc, locaţiile în care comedii din portofoliul de filme româneşti ale ultimilor ani vor aduce zâmbetul pe buzele bucureştenilor fiind parcurile „Al. I. Cuza” şi Tineretului.
Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeţa, Mihai Gruia Sandu, Gheorghe Ifrim, Andi Vasluianu sunt nume notorii ale comediei româneşti actuale, fie ea prezentă pe scenă sau pe peliculă de film.

 

Pentru iubitorii de film, ei vor fi vedetele Cinematecii festCo din acest an, în filmele: Restul e tăcere, scenariul şi regia: Nae Caranfil; Minte-mă frumos, scenariul: Adrian Lustig; regia: Iura Luncaşu; București NonStop, scenariul şi regia: Dan Chişu.
Vă rugăm să nu rataţi, în această perioadă, să împletiţi vizionarea spectacolului de teatru cu filmul şi să fiţi alături de festCo, un eveniment care vă v-a conduce, pentru câteva zile, în lumea comediei.

Cinemateca festCo & Caravana filmului românesc

 
Parcul „Al I. Cuza”

(intrarea de la intersecţia străzii Baba Novac cu Câmpia Libertăţii, la foişor)

Luni, 23 mai, ora 21.00: RESTUL E TĂCERE

Scenariul şi regia: Nae Caranfil;

Cu: Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeţa, Mihai Gruia Sandu, Florin Zamfirescu, Valentin Popescu, Silviu Biriş, Nicu Mihoc, Gavril Pătru, Vlad Zamfirescu, Alexandru Hasnaş, Ioana Bulcă, Radu Bânzaru, Gabriel Spahiu

Marţi, 24 mai, ora 21.00: BUCUREŞTI NONSTOP

Scenariul şi regia: Dan Chişu;

Cu: Gheorghe Ifrim, Olimpia Melinte, Cuzin Toma, Dorian Boguţă, Dorina Lazăr, Maria Obretin, Lia Bugnar, Adrian Titieni, Ion Besoiu, Alexandru Papadopol, Dan Bordeianu
Miercuri, 24 mai, ora 21.00: MINTE-MĂ FRUMOS

Scenariul: Adrian Lustig;

Regia: Iura Luncaşu;

Cu: Andi Vasluianu, Diana Dumitrescu, Antoaneta Zaharia, Gheorghe Ifirm, Marius Damian, Gabriela Popescu, Gloria Găitan, Nellz Năstase, Oana Ştefănescu, Dragoş Hulubă, Ilinca Hărnuţ

Parcul Tineretului

Vineri, 28 mai, ora 20.00: BUCUREŞTI NONSTOP

Scenariul şi regia: Dan Chişu;

Cu: Gheorghe Ifrim, Olimpia Melinte, Cuzin Toma, Dorian Boguţă, Dorina Lazăr, Maria Obretin, Lia Bugnar, Adrian Titieni, Ion Besoiu, Alexandru Papadopol, Dan Bordeianu
Accesul la toate proiecțiile este liber, în limita locurilor disponibile.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.