Seria de concerte online Showroom Original ⨯ Expirat continuă cu Pinholes live
https://www.ziarulmetropolis.ro/seria-de-concerte-online-showroom-original-%e2%a8%af-expirat-continua-cu-pinholes-live/

Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Pentru că tuturor ne este dor de concerte, de experienţa muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă şi public.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2021

Cele mai tari trupe de alternativ urcă pe scenă pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Seria continuă vineri, 14 mai, la ora 20:00 cu concertul Pinholes. Biletele la premiera online se găsesc online pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei.

Pinholes s-au format în 2011, iar albumul de debut Zmei a apărut în 2013. Piese precum Avem un Loc sau Poza au adunat rapid susținători în circuitul de radio alternativ din țară. Până la sfârșitul anului, potențialul trupei a început să fie recunoscut prin două premii oferite de revista Sunete și de site-ul Metalhead (Best Alternative Newcomer – Metalhead Awards ediția 2013). Al doilea album, Era Pietrelor Neșlefuite, a adus un sunet mai experimental comparat cu debutul, simțindu-se influențele post-rock, art-rock sau shoegaze pe piese precum Balada Împăratului Roș sau Hena.

În ciuda stilului dramatic și a versurilor încăpățânat melancolice, Pinholes și-au creat o bază de fani atrasă de izul melodramatic al rockului alternativ. Al treilea material complet de studio al trupei a fost lansat în mai 2019 sub titlul Dorumetru și a adus și o colaborare în premieră cu cunoscuta artistă Ada Milea pe Dispozitiv/Aparat de măsurat dorul, una din piesele lansate ca single.

Biletele la premiera online de pe 14 mai se găsesc pe www.iabilet.ro și oferă acces timp de o lună la concertul înregistrat. După achiziția biletelor, cumpărătorii vor primi un email din partea Overground Showroom cu username-ul și parola contului lor în care vor putea urmări concertul Pinholes – Showroom Original ⨯ Expirat pe 14 mai începând cu ora 20:00. Concertul de o oră va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom care au optat pentru un plan tarifar recurent – lunar, trimestrial sau anual.

Concertul Pinholes – Showroom Original ⨯ Expirat este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Seria Showroom Original ⨯ Expirat a debutat cu concertul celor de la Omul cu șobolani, iar în decurs de două luni a publicat concerte cu Eyedrops, Kumm, Fluturi pe Asfalt și Lucia & Muse Quartet. În curând urmează să fie publicate noi concerte cu The Kryptonite Sparks, Dimitri’s Bats și A-C Leonte.

OVERGROUND SHOWROOM este o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video. Catalogul conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele sunt disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.

 

 

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.