Serialul UMBRE, produs de HBO Europe, se întoarce cu un nou sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/serialul-umbre-produs-de-hbo-europe-se-%c3%aentoarce-cu-un-nou-sezon/

Al treilea sezon al producţiei HBO Europe, UMBRE, scris şi regizat de Bogdan Mirică, va avea premiera toamna aceasta pe HBO şi HBO GO.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2019

După sezonul doi și confruntarea lui Relu cu Emilian, mult-așteptatul „care-pe-care” îl găsește pe Relu încercând să scape din capcanele întinse de polițistul psihopat. Relu nu se dă în lături de la nimic, pentru că în joc nu e doar libertatea lui, ci întreaga operațiune a „familiei” de interlopi de care aparține. Mizele sunt cu atât mai mari cu cât reluăm acțiunea într-un moment crucial pentru afacerea Căpitanului – fratele lui, Nicu, e pe cale să extindă imperiul către zona Americii de Sud, iar Relu este, mai nou, mâna lui dreaptă. Pe această tablă de șah minată, un duel mental între Emilian și Relu, Nico devine un pion, făcând jocul ambelor tabere pentru propria supraviețuire. Între timp, familia reală a lui Relu se destramă văzând cu ochii, Gina acceptă din inerție prezența lui Sebastian în viața ei și i-o impune și lui Chuckie, scăpat din mână. Implozia vieții duble a lui Relu pare să fie definitivă și umanitatea lui, compromisă irevocabil.

Fanii serialului se vor reîntâlni curând cu Șerban Pavlu – Relu Oncescu, Maria Obretin – Gina Oncescu, Laurențiu Bănescu – Emilian, Andreea Vasile – Nico, Costel Cașcaval – Nicu, Doru Ana – Căpitanu, Mădălina Craiu – Magda, Gabi Huian – Teddy, Dan Hurduc – Chuckie, Mihai Călin – Sebastian, Ștefan Velniciuc – Nea Puiu, Sergiu Costache – Sabin, Augustin Viziru – Romică, Vitalie Bantaș – Paganel și mulți alții.

Producătorii executivi HBO Europe sunt Steve Matthews, Johnathan Young, Antony Root. Alina David este producător HBO Europe.

Pentru UMBRE 3, HBO Europe continuă colaborarea de succes cu Multi Media Est, reprezentată de producătorii Dragoş Vîlcu și Valentin Antofi.

Primele două sezoane ale serialului sunt disponibile pe HBO GO.

După „Small Time Gangster”, un format creat de Boilermaker Burberry și licențiat DRG Formats.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.