Serile de lectură publică în Librăria Humanitas de la Cişmigiu încep cu Radu Paraschivescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-de-lectura-publica-in-libraria-humanitas-de-la-cismigiu-incep-cu-radu-paraschivescu/

Marţi, 3 septembrie, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Radu Paraschivescu deschide seria de lecturi publice cu un fragment din cel mai nou roman al său, „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, publicat la Editura Humanitas. Cei care pornesc la drum sunt de obicei exploratori, emigranţi sau turişti. În „Astăzi este […]

Un articol de Andrada Văsii|30 august 2013

Marţi, 3 septembrie, de la ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Radu Paraschivescu deschide seria de lecturi publice cu un fragment din cel mai nou roman al său, „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, publicat la Editura Humanitas.

Cei care pornesc la drum sunt de obicei exploratori, emigranţi sau turişti. În „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, cel care-şi croieşte drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri şi continente, este un cântec.

El se aude pentru prima dată în timpul foametei din Irlanda secolului al nouăsprezecelea, unde versurile lui exprimă compasiune pentru un deţinut închis pentru furt de porumb. Pe urmă, cuibărit în memoria deţinutului, cântecul ia calea coloniei din Macquarie, Tasmania, unde se transformă în protest împotriva abuzurilor penitenciare.

Un jurnal de detenţie ţinut atunci este publicat în zilele noastre de un editor englez şi intră în atenţia unui anticar. În acest fel, cântecul se întoarce în Europa, unde devine, prin strădaniile unui fan, talismanul coral care-o însoţeşte pe Liverpool într-o finală de Liga Campionilor. „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” este un roman despre suferinţă şi solidaritate, despre spaimă şi vinovăţie, despre succes şi eşec.

Dar în primul rând este o poveste despre foamea de libertate pe care o simţim indiferent dacă suntem închişi în celula unei temniţe sau între zidurile convenţiilor şi prejudecăţilor.

Foto credit: Humanitas

22
/07
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București reîncepe proiectul Biblioteca la firul ierbii desfășurat pe parcursul a 4 ediții: 23 și 30 iulie în parcul Drumul Taberei și 13 și 20 august în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR).

19
/07
/22

Institutul Cultural Român, rețeaua de reprezentanțe și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), îl aniversează, printr-un proiect online difuzat global, pe celebrul scriitor român Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, una dintre marile conștiințe ale lumii contemporane, care împlinește venerabila vârstă de 86 de ani.

19
/07
/22

Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția în limba română a romanului Sărutul femeii-păianjen, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată în traducere de Editura Pandora M în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian). Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu același nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.

18
/07
/22

Poezia înseamnă viață trăită și mult mai mult decât atât. Dincolo de o armonie și de o știință a cuvintelor, poezia se leagă de orice simțământ omenesc, de orice nuanță a firii noastre. Poetul Teodor Burnar ne invită într-o astfel de lume, unde viața trăită estre portretizată cu realism și unde cuvintele devin purtătoare de emoție într-un labirint lăuntric.

18
/07
/22

Joi, 21 iulie, Festivalul Internațional de Literatură din Roma îl are ca invitat pe Mircea Cărtărescu, la Stadium Palatinum din Roma. Letterature-Festival Internazionale di Roma este o manifestare literară anuală de mare anvergură, cu o tradiție de 20 de ani, în cadrul ciclului de evenimente culturale „Estate Romana”. Festivalul propune în fiecare an o serie de serate de lecturi de texte inedite ale unor apreciați scriitori italieni și internaționali, cu intermezzo-uri coregrafice și muzică live, în spațiul feeric și deosebit de sugestiv de la Stadium Palatinum.

13
/07
/22

La Curtea Veche Publishing se află în pregătire prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean - „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” de Régis Genté și Stéphane Siohan.

04
/07
/22

Heather Morris, autoarea bestsellerurilor Tatuatorul de la Auschwitz, Călătoria Cilkăi și Trei surori, vândute în peste 15 000 000 de exemplare în întrega lume, vine la București și se va întâlni cu publicul în cadrul a două evenimente, pe 4 și 5 iulie.

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.