Serile Filmului Românesc îl sărbătoresc pe Cristian Mungiu la Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-filmului-romanesc-il-sarbatoresc-pe-cristian-mungiu-la-iasi/

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc (10 – 14 mai 2017) îi este dedicată regizorului Cristian Mungiu. Cinefilii şi îndrăgostiţii de film românesc vor avea ocazia să se întâlnească cu regizorul în prima zi de festival. Noutatea din acest an este că selecţia filmelor din festival este realizată chiar de invitatul special – Cristian Mungiu, în colaborare cu Ambasadorul cultural, Irina – Margareta Nistor.

Un articol de Petre Ivan|16 martie 2017

În 2017, Cristian Mungiu revine acasă, pentru a fi sărbătorit, pentru a-i fi sărbătorite filmele și contribuția adusă cinematografiei românești. Festivalul va fi deschis de o Gală dedicată împlinirii unui deceniu de când regizorul a fost premiat cu Palme dʹOr pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Festivalul va aduce în atenție acest fapt, iar Gala de zece ani va reuni emoția trecerii timpului peste acest film, precum și oamenii care fac parte din distribuție și producție. Gala se va desfășura la Ateneul din Iași, iar detaliile vor fi anunțate ulterior de către organizatori.

Cristian Mungiu: „M-am bucurat să aflu că la Iaşi se organizează un festival de film românesc şi m-aş bucura să ştiu că spectatorii îşi regăsesc interesul pentru filmele noastre – mai vechi şi mai noi. Pe vremea copilăriei mele erau şapte săli de cinematograf în oraş şi ar fi grozav dacă Serile Filmului Românesc ar fi coagulantul care să facă să se reechipeze/ redeschidă pentru publicul local cât mai multe săli de calitate, în care vizionarea filmelor să fie o plăcere şi nu o grea încercare. În ce mă priveşte, mă întorc întotdeauna cu bucurie la Iaşi şi cu atât mai mult am s-o fac anul aceasta, când se împlinesc 10 ani de la Palme d’Or-ul pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. Am profitat de oferta pe care mi-a făcut-o inimosul organizator al festivalului, Andrei Giurgia şi i-am propus în selecţia pentru această cea de a 8-a ediţie a festivalului unele dintre cele mai bune titluri din ceea ce critica de film a numit Noul Cinema Românesc. Din ce ştiu, filmele vor fi însoţite de regizorii sau actorii lor, aşa că o să aveţi ocazia să îi întrebaţi pe viu pe cineaşti de ce se mănâncă atâta ciorbă în (filmele din) România şi alte lucruri care v-ar mai interesa. Să ne vedem cu bine pe 10 mai.”

Regizorul vine la Serile Filmului Românesc, unde se va întâlni cu prietenii de platou, colegii de regie, cu care a colaborat și cu actorii alături de care a realizat filmele. Programul festivalului include o retrospectivă a filmelor regizate de Cristian Mungiu, alese chiar de el pentru a fi văzute pe marele ecran la Iași: Occident (2002), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), Amintiri din epoca de aur 1și 2 (2009), După dealuri (2012), Bacalaureat (2016).

Irina Margareta Nistor (Ambasador SFR): „Deja a trecut un deceniu de la cel mai mare succes al unui film românesc: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, în cel mai important și mai râvnit festival cinematografic : Cannes-ul! Cristian Mungiu, cu al său formidabil Palme d’Or, vine să fie sărbătorit, cum se cuvine, în orașul lui natal, într-o retrospectivă și o ediție care îi sunt dedicate regizorului, scenaristului și producătorului, care în fiecare an ne mai oferă o doză de fericire, cu selecționatele de pe Croazetă, care din 2016, au aterizat, în toamnă, și la Iaşi!”

Andrei Giurgia (Director SFR): „Credem în ideea că regizorul Cristian Mungiu reprezintă un important reprezentant al cinematografiei românești, care a inspirat, a dat tonul și a educat prin stil și consistență.  Credem că este nevoie ca publicul să vadă cele mai importante filme ale regizorului pe marele ecran, având în vedere că la Iași situația marilor ecrane dispuse să „dea” film românesc este critică. Am ajuns să avem un regizor ieșean, foarte apreciat și prezent în străinătate, dar acasă, unde i s-ar cuveni poate cel mai mult, nimeni nu s-a gândit să-l invite, să-l sărbătorească. Tot spunem că este ieșean, el fiind demult plecat de aici și mulți ieșeni necunoscându-i filmele cu care s-a făcut cunoscut internațional.”

Despre Cristian Mungiu

Cristian Mungiu este regizor român, născut în anul 1968 în Iași, România. Înainte de a studia filmul, a lucrat ca profesor și jurnalist în presa scrisă, radio și televiziune. Debutul în lungmetraj l-a avut cu Occident, film ce a avut premiera în Quinzaine des Realisateurs la Cannes, în 2002, fiind un hit pentru audiența din România.

În 2007, cel de-al doilea film al său, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a fost premiat cu Palme d’Or la Cannes. Filmul a primit ulterior mai multe premii pentru Cel mai bun film al anului din partea mai multor asociații internaționale de critici de film. De asemenea, a câștigat premiile European Film Academy pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor.

S-a reîntors la Cannes în 2009 ca scriitor – producător – co-regizor, cu filmul episodic şi colectiv Amintiri din Epoca de Aur și ca scriitor-regizor în 2012 cu După Dealuri – premiat cu două premii pentru Cel mai bun scenariu și Cea mai bună actriță.

Cristian Mungiu a făcut parte din juriul Festivalului Internațional de Film de la Cannes în 2013. Bacalaureat este al cincilea film prezentat la Cannes, premiat cu titlul Cel mai bun regizor în 2016.

Foto: Dan Beleiu

Serile Filmului Românesc: Facebook SFR/ Instagram SFR/ Site SFR

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.