-->

Serile Teatrului Studențesc: descoperă-i pe viitorii mari actori
https://www.ziarulmetropolis.ro/serile-teatrului-studentesc-descopera-i-pe-viitori-mari-actori/

Între 8 şi 12 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti (Calea Plevnei nr. 61), se desfăşoară festivalul „Serile Teatrului Studenţesc”. Pe scenă vor urca trupe de actori, atât amatori cât şi profesionişti, venite din toată ţara. Intrarea este liberă.

Un articol de Adina Scorţescu|6 aprilie 2013

Între 8 și 12 aprilie, la Casa de Cultură a Studenților București (Calea Plevnei nr. 61), se desfășoară festivalul „Serile Teatrului Studențesc”. Pe scenă vor urca trupe de actori, atât amatori cât și profesioniști, venite din toată țara. Intrarea este liberă.

În anul 1996, câțiva membri ai Sindicatului Studenților din Cibernetică au observat că mulți dintre colegi „nu prea mai dădeau pe la teatru”. Și s-au gândit că un festival ar fi nu doar o modalitate de a-i apropia pe cei tineri de artă, ci și o oportunitate de afirmare pentru trupele de teatru. Inițiativa a fost un succes, așa că Serile Teatrului Studențesc se află anul acesta la cea de a XV-a ediție.

Sub sloganul „Hai la teatru ca să scapi de ghinion!”, nouă trupe vor juca în timpul celor cinci zile de festival: Anul I…Semestrul II ( Târgu Mureș), De ce ficatul? (Galați), Fabulinus (Suceava), Ha-Ha Comedy (membrii sunt cu toții studenţi în anul II ai Facultăţii de Teatru „Spiru Haret”), Teatrul Independenților profesioniști (promovează producțiile independente ale studenților și absolvenților Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București), Ludic (Iași), Okaua (liceul Alexandru Ioan Cuza, București), Playground, UNATC (formată din studenți ai UNATC).

Anul acesta, studenţii de la UNATC au pregătit ceva inedit. Sub regia lui Cristi Juncu, unul din cele două spectacole, „Pisica verde” (se joacă joi, de la ora 19.45) îşi propune să stârnească imaginaţia şi un interes fervent, dublate de rezonanţa subtilă a spectatorilor cu personajele. Celălalt, „Autostrada fără ieşire” (se joacă marți, de la 20.30) vrea să desluşească o parte din adâncurile firii umane, surprinsă într-o ipostază ce depăşeşte dimensiunile lumii prozaice.

Piesele se joacă în fiecare seară, de luni până joi. Vineri, 12 aprilie, la ora 12.00, are loc festivitatea de premiere. Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalului.

 

Foto: FB Serile Teatrului Stundențesc

26
/09
/24

Asociația Entuziart prezintă în premieră spectacolul de teatru-forum „De ce nu mă ascultă nimeni?”, rezultatul proiectului de cercetare artistică interdisciplinară „Corp, minte și intimitate în relații”, desfășurat pe parcursul anului cu scopul de a deschide o discuție esențială cu adolescenții și cu figurile parentale, despre intimitate, consimțământ și relații sănătoase.

25
/09
/24

Pe 22 septembrie s-a încheiat cea de a 14-a Ediție a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul teatrului independent, care anul acesta a cuprins o selecție de 20 de spectacole de teatru, însemnând 3 premiere teatrale și 17 spectacole aflate în competiție, deopotrivă spectacole ale unor companii independente și spectacole studențești din București, Iași, Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara.

20
/09
/24

Pe 19 septembrie 2024, ora 19:00, la Teatrul George Ciprian, Buzău, ediția a patra a Buzău International Arts Festival (BIAF) s-a încheiat cu o gală de premiere, unde au fost anunțați câștigătorii competițiilor BUZZ International Film Festival (BUZZ IFF) și Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B.

19
/09
/24

A 34-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va derula în perioada 18-28 octombrie la București, spectacolele și evenimentele fiind găzduite de majoritatea teatrelor din București, precum și de alte spații culturale de notorietate.

27
/08
/24

Cel mai nou proiect pe care îl derulează este „Bestiar. Bun de consum”, co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024, ce deschide discuția despre tensiunea îngrijorătoare dintre nevoia adolescenților de individualitate și presiunea de a se conforma pe care o exercită societatea și prezența în mediul online, pe rețelele sociale.

23
/08
/24

Prima săptămână din septembrie vine cu tot soiul de provocări: să-ți reintri în ritm după concediu (oamenii de știință au descoperit depresia postvacanță, cu care trebuie să te lupți vitejește), să pregătești copiii - și chiar pe tine - pentru noul an școlar (aici stres la cote alarmante), să te împaci cu faptul că ziua se micșorează văzând cu ochii.