„Serotonină“, de Michel Houellebecq, cartea-eveniment din primele zile ale lui 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/serotonina-de-michel-houellebecq-cartea-eveniment-din-primele-zile-ale-lui-2019/

Apărut în Franţa pe 4 ianuarie 2019, „Serotonină”, al şaptelea roman al scriitorului francez Michel Houellebecq, şi-a confirmat statutul de cea mai aşteptată carte a iernii. Va fi publicată în această primăvară şi la noi, în colecţia „Raftul Denisei“, la editura Humanitas Fiction.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2019

„Serotonină“ a devenit în scurt timp de la apariție un adevărat fenomen editorial, ocupând locul 1 în toate topurile de vânzări. Tirajul excepțional de 320 000 de exemplare, anunțat de Editura Flammarion, s-a dovedit insuficient în mai puțin de o săptămână de la apariție, un nou tiraj de 50 000 de exemplare urmând să ajungă în curând pe rafturile librăriilor.

Ediția franceză a fost urmată la câteva zile de ediția în limba germană, apărută pe 7 ianuarie într-un tiraj de 80 000 de exemplare, și de ediția în limba spaniolă, apărută pe 9 ianuarie, în 25 000 de exemplare. Romanul va fi publicat în luna mai a acestui an în limba română, în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction, traducerea fiind semnată de Daniel Nicolescu.

Serotonină apare la patru ani de la lansarea celebrului roman Supunere, publicat pe 7 ianuarie 2015, în ziua teribilului atentat din redacția revistei Charlie Hebdo. Încadrat de autor în genul PF (political fiction), romanul Supunere, publicat în mai 2015 în colecția „Raftul Denisei“, vorbește despre iminenta islamizare a societății franceze și este considerat unul dintre cele mai percutante romane din ultimii ani. A fost tradus în peste 40 de țări și a stabilit recorduri de vânzări: aproximativ 800 000 de exemplare vândute în lumea francofonă și peste 520 000 de exemplare vândute în Germania.

Predat Editurii Flammarion cu câteva luni înainte de apariția mișcării „vestelor galbene“, Serotonină, cel mai recent roman al lui Michel Houellebecq, își poartă cititorii în inima Franței rurale, măcinată de tensiuni și conflicte mocninde. Michel Houellebecq identifică suferințele profunde din sânul societății franceze, scriitura sa dovedindu-se încă o dată vizionară: ea vorbește despre premisele unei mișcări pe care nici un om politic nu a reușit să o anticipeze.

Protagonistul romanului Serotonină este Florent-Claude Labrouste, un bărbat de 46 de ani care își detestă numele și Captorixul, un antidepresiv ce eliberează serotonina, dar care are trei efecte secundare: greața, dispariția libidoului și impotența. Narațiunea sa traversează o Franță care își nesocotește tradițiile, își trivializează orașele și își distruge satele aflate în pragul revoltei. Florent-Claude este un personaj-narator dezrădăcinat și autodistructiv, care își scrutează propria viață și lumea din jurul lui cu un umor aspru și cu o virulență sfâșietoare. Își descrie activitatea de inginer agronom, ne vorbește despre prietenia sa cu Aymeric d’Harcourt, fost coleg de facultate, un artistocrat care practică agricultura pe domeniul familiei (personaj de neuitat al romanului – un alter-ego al său), despre eșecul idealurilor din tinerețea lor și despre speranța, aproape absurdă, de a regăsi o iubită pierdută.

Serotonină poate fi citit ca un roman despre dezechilibrele pe care le produce o lume fără iubire, fără bunătate, fără solidaritate, cu transformări devenite incontrolabile, dar și ca un copleșitor roman al remușcărilor și al regretelor. Prin Serotonină Michel Houellebecq demonstrează încă o dată că este cronicarul nemilos al declinului societății occidentale din secolul XXI, un scriitor neîmblânzit, incomod și indispensabil.

Serotonină este o oglindă imensă pusă în fața lumii noastre: ceea ce ne arată ne înspăimântă.“ Le Soir

 

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

15
/10
/14

Miercuri, 15 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe pasionaţii de lectură la lansarea celui mai nou roman al scriitorului britanic James Meek, Invaziile inimii, roman finalist la Costa Novel of the Year Award 2012 şi tradus în peste douăzeci de ţări.

11
/10
/14

Filosoful şi matematicianul francez René Descartes, autorul celebrului dicton "Cogito ergo sum" ("Cuget deci exist"), prezenta o excrescenţă osoasă de aproximativ 5,4 centimetri pătraţi în zona sinusurilor, o tumoare benignă care nu a avut însă legătură cu moartea sa, potrivit oamenilor de ştiinţă.

09
/10
/14

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel. Patrick Modiano are 69 de ani şi este cel de-al 11 scriitor de origine franceză care câştigă Premiul Nobel pentru literatură.

03
/10
/14

Un roman tulburător, în care sînt îmbinate subtil o varietate de teme: copilăria, inocenţa, înstrăinarea, confruntarea mentalităţilor, relaţiile de cuplu sau reconfigurarea identităţii. Un nou roman de Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, a apărut în această săptămînă în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.