„Servants”. Despre comunism, cu stil
https://www.ziarulmetropolis.ro/servants-despre-comunism-cu-stil/

CRONICĂ DE FILM Cu noul său film, „Servants” („Servitorii”, 2020), distribuit şi la noi în câteva din cinematografele deschise, regizorul slovac Ivan Ostrochovský pare a spune că cinema-ul este în primul rând o chestiune de stil. Însă e suficient asta?

Un articol de Ionuţ Mareş|23 februarie 2021

Adevărul e că nu ştim mai nimic despre mica cinematografie slovacă a momentului. Aşa că apariţia unui film din Slovacia pe marile noastre ecrane e excentrică şi ar trebui să stârnească un oarecare interes, cel puţin printre cinefili. Chiar şi într-o astfel de perioadă, când doar câteva cinematografe sunt deschise, şi acelea la capacitate redusă.

Sigur, lansarea în România a filmului „Servants” („Servitorii”), de Ivan Ostrochovský, este determinată de faptul că la realizarea sa au contribuit şi case de producţie din România (prin Oana Giurgiu şi Tudor Giurgiu), că într-un rol central îl vedem pe Vlad Ivanov şi că unul dintre cei doi compozitori ai muzicii e Cristian Lolea.

Filmul aduce în discuţie colaboraţionismul cu regimul al preoţilor profesori de la un seminar teologic catolic din Bratislava, în Cehoslovacia comunistă la începutul anilor `80, pus în contrast cu diverse acţiuni subvsersive ale unor studenţi, din rândul cărora se remarcă doi băieţi transformaţi în protagonişti.

Iar regimul e reprezentat de un securist responsabil cu supravegherea facultăţii, jucat de Ivanov, pe care Ostrochovský îl ia cu arme şi bagaje din Noul Cinema Românesc sau, mai precis, din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

Asemănarea cu reprezentarea comunismului în filmele româneşti post-2000 se cam opreşte aici (deşi poate ar merita menţionată şi imaginea alb-negru austeră la care apelase şi Andrei Gruzsniczki în „Quod erat demonstrandum”, din 2013).

Referinţele estetice lui Ostrochovský par din altă zonă. O potenţială sursă ar fi un generic film de artă est-european al modernismului din anii `60, pe care slovacul îl pastişează. Dar frapează mai ales apropierea de ultimele două filme ale polonezului Pawel Pawlikowski, „Cold War” (2018) şi „Ida” (2013).

La cum se influenţează reciproc cineaştii atunci când un stil se dovedeşte de mare succes, o anume răsfrângere a limbajului folosit de Pawlikowski asupra lui Ostrochovský e plauzibilă. Cu atât mai mult cu cât la scenariul de la „Servants” a contribuit şi Rebecca Lenkiewicz, scenaristă, alături de Pawlikowski, a filmului „Ida”.

De aici probabil şi preferinţa pentru un fir narativ cu multe elipse, puţine explicaţii şi dialoguri minime. Scenele nu decurg direct una din alta în clasica înlănţuire cauză-efect şi îşi lasă sensurile să iasă la suprafaţă cu efect întârziat şi din detalii disparate.

Apoi, e formatul restrâns al cadrului, care prin definiţie direcţionează privirea aproape exclusiv pe personaje şi, printre altele, sugerează imobilismul şi sufocarea, precum şi o damnare generală. Iar la asta contribuie şi cvasi-absenţa mişcărilor de aparat şi „împietrirea” personajelor în cadru, inclusiv a celui jucat de Ivanov, pe al cărui trup se văd urmele unei boli care avansează, simbol al degradării morale a unui întreg regim.

Nu lipsesc nici unele unghiuri bizare ale camerei, menite a scoate în evidenţă, în mod expresionist, chipurile groteşti ale oamenilor sistemului.

Toate acestea, dar şi fragmentele muzicale neliniştitoare, sunt folosite pentru a reda o presupusă atmosferă de control şi teroare în care tinerii din seminar sunt nevoiţi să trăiască şi împotriva căreia încearcă să lupte, cu forţe evident inferioare – prin mesaje la Radio Europa Liberă, prin traficul de scrieri interzise, prin apeluri la greva foamei. Iar această confruntare surdă şi inegală lasă în urma sa şi victime.

Însă la finalul celor doar 80 de minute persistă o întrebare: E ceva revelator dincolo de stilul academic, ultra-îngrijit, pe care Ostrochovský îl etalează cu o uşoară bravadă? Mă tem că filmul e greu de apărat de acuzaţia de preţiozitate.

02
/06
/13

Centrul Ceh organizează până pe 5 iunie un festival de film neconvenţional - filmele părăsesc cinematograful şi ies în oraş, într-o parcare, un spaţiu industrial, curtea unui muzeu şi un palat. De la filme clasice şi cunoscute până la thrillere experimentale şi comedii groteşti, Czech Film Hunting aduce o mostră reprezentativă de cinema cehesc autentic.

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.