Sexagenara şi tânărul, de Nora Iuga, publicat în Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexagenara-si-tanarul-de-nora-iuga-publicat-in-franta/

La sexagénaire et le jeune homme, versiunea în limba franceză a romanului Sexagenara şi tânărul, de Nora Iuga, a apărut de curând la editura franceză Le Square, în traducerea lui Claude Murtaza.

Un articol de Petre Ivan|15 septembrie 2014

Apărut în două ediţii la Polirom (2004, 2012), Sexagenara şi tânărul, de Nora Iuga, a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi a mai fost tradus în Bulgaria, Slovenia, Germania, Spania şi Italia.

„După ce a ieşit pe piaţa românească în trei rânduri, de fiecare dată cu alt look, Sexagenara şi tânărul a făcut în decurs de 10 ani alte şase cuceriri care-i cresc atuurile: Bulgaria, Germania, Spania, Italia, Slovenia şi acum… Franţa. Lăsând gluma la o parte, romanul Sexagenara şi tânărul a apărut în august 2014 la Le Square éditeur, Paris.” – Nora Iuga

Aşezată în faţa unui bărbat mult mai tânăr decât ea, Anna îşi istoriseşte viaţa, amestecând amintirile despre ţinutul natal, despre soţul ei Nino sau despre Terry, prietena care îi este mereu alături în diferite împrejurări, cu detalii amuzante privitoare la lumea literară a anilor ’70, dar şi cu personaje şi întâmplări de mai târziu. Rezultatul este o poveste densă, în mare măsură autobiografică.

Nora Iuga

Nora Iuga

Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a primit, în 2007, Premiul Friedrich-Gundolf, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume.

A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi.

Foto: Nora Iuga – facebook

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.