Sexagenara şi tânărul, de Nora Iuga, publicat în Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexagenara-si-tanarul-de-nora-iuga-publicat-in-franta/

La sexagénaire et le jeune homme, versiunea în limba franceză a romanului Sexagenara şi tânărul, de Nora Iuga, a apărut de curând la editura franceză Le Square, în traducerea lui Claude Murtaza.

Un articol de Petre Ivan|15 septembrie 2014

Apărut în două ediţii la Polirom (2004, 2012), Sexagenara şi tânărul, de Nora Iuga, a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi a mai fost tradus în Bulgaria, Slovenia, Germania, Spania şi Italia.

„După ce a ieşit pe piaţa românească în trei rânduri, de fiecare dată cu alt look, Sexagenara şi tânărul a făcut în decurs de 10 ani alte şase cuceriri care-i cresc atuurile: Bulgaria, Germania, Spania, Italia, Slovenia şi acum… Franţa. Lăsând gluma la o parte, romanul Sexagenara şi tânărul a apărut în august 2014 la Le Square éditeur, Paris.” – Nora Iuga

Aşezată în faţa unui bărbat mult mai tânăr decât ea, Anna îşi istoriseşte viaţa, amestecând amintirile despre ţinutul natal, despre soţul ei Nino sau despre Terry, prietena care îi este mereu alături în diferite împrejurări, cu detalii amuzante privitoare la lumea literară a anilor ’70, dar şi cu personaje şi întâmplări de mai târziu. Rezultatul este o poveste densă, în mare măsură autobiografică.

Nora Iuga

Nora Iuga

Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a primit, în 2007, Premiul Friedrich-Gundolf, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume.

A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi.

Foto: Nora Iuga – facebook

15
/01
/16

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Centrul Cultural Casa Artelor sector 3 organizează, astăzi, cu începere de la ora 19,00, recitalul extraordinar de poezie și muzica intitulat Eminescu — om, geniu și sfânt. Recitalul va fi susținut de către doi mari artiști ai scenei românești, renumitul actor Dorel Vişan şi apreciatul muzician Ionu - Bogdan Ștefanescu, singurul artist din România care cânta pe Flautul de Aur Muramatsu.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

“Al nostru, Eminescu…”, un spectacol actual, viu, un spectacol din care nu lipsesc accentele de umor fin, aerul spontan şi…muzica bine temperată, va fi pus în scenă, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, în Sala Scoarţelor.

11
/01
/16

În epoca vitezei şi a sintezei, când valorile se fac, se desfac şi se refac aproape în fiecare zi, cărţile formatoare rămân aceleaşi. Care sunt  cele mai importante cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, conform „Canonului occidental” al lui Harold Bloom.

Page 60 of 104« First...102030...5859606162...708090...Last »