„Sexy Durga”. Tulburătoarea noapte indiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexy-durga-tulburatoarea-noapte-indiana/

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, “Sexy Durga”, al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 Septembrie 2017

Fără nici un fel de atenţionare, în debutul filmului suntem aruncaţi într-un ritual plin de culoare şi de sunete în care, minute în şir, mai mulţi bărbaţi practică un dans bizar, înconjuraţi de o mulţime.

Sunt sprijiniţi de alţi bărbaţi, tocmai pentru că scopul final al dansului pare să fie inducerea unei stări de hipnoză. Vedem că este un ritual dedicat unei zeiţe, a cărei statuie este purtată pe sus printre oameni.

Camera de filmat surprinde din interiorul acestui delir colectiv frenezia întregii ceremonii. Aparatul este într-o mişcare permanentă – de la momentul în care oamenii încep să se adune şi până la punctul culminant în care dansatorii cad în transă, iar aparatul îşi inversează axul vertical şi filmează timp de câteva secunde spectatorii cu capul în jos, reflectând starea de pierdere a conştiinţei.

Mai importantă decât astfel de artificii tehnice este energia uluitoare pe care întreaga secvenţă o degajă. O energie la rândul ei hipnotică şi redată splendid cinematografic, atât prin voluptatea cu care camera de filmat captează acest ritual aparent real (adică ne-reconstituit special pentru film) şi ritmul său special, cât şi prin montajul alert.

Nici nu reuşeşti, ca spectator, să îţi găseşti bine un punct de echilibru după mai multe minute de plonjare forţată, fără avertizare, în acest ceremonial fascinant, că eşti asaltat de finalul perturbator al secvenţei, în care doi bărbaţi sunt agăţaţi, prin mai multe cârlige trecute direct prin pielea de pe spate, de două braţe de fier ataşate de o maşină.

După acest asediu vizual şi sonor neaşteptat, Sanal Kumar Sasidharan mută atenţia într-un loc separat, pe un bărbat şi o femeie, iniţial aparent fără legătură cu debutul filmului. Noaptea, pe o şosea, o femeie singură şi îngrijorată se întâlneşte cu cel care pare iubitul ei. Cei doi pornesc pe jos, pe marginea drumului, făcând semn maşinilor care trec.

Spunând că vor să meargă la gară, sunt luaţi în cele din urmă de o dubiţă, doar că cei doi tineri din faţă se dovedesc a fi tot mai insistenţi şi agresivi psihologic: fac glume pe seama cuplului şi în special pe seama frumuseţii femeii, despre care aflăm că nu cunoaşte dialectul local, fiind de undeva din nordul ţării. Din discuţia şoferului şi a prietenului său se lasă de înţeles că cei doi pasageri ar putea fi într-o escapadă amoroasă (sunt printre foarte puţinele informaţii pe care le primim despre protagonişti).

Cuplul este tot mai speriat de intenţiile necunoscute ale celor doi tineri (la care se adaugă de la un moment dat doi prieteni ai acestora), aşa că fug de câteva ori din maşină. Numai că de fiecare dată sunt ajunşi din urmă şi nevoiţi să urce din nou: fie pentru că nu mai găsesc altă ocazie şi par a se grăbi, fie pentru că riscă să fie agresaţi de alţi necunoscuţi (într-o secvenţă, în timp ce merg înspăimântaţi pe şosea, doi bărbaţi dubioşi îi urmăresc şi îi şicanează de pe o motocicletă).

Imposibilitatea de a scăpa din cercul terorii, chiar şi atunci când acesta devine tot mai apăsător şi sufocant, este modul simbolic prin care Sanal Kumar Sasidharan sugerează violenţa latentă puternic înrădăcinată în societatea indiană (într-un alt moment, şoferul dubiţei este la rândul său umilit la un control de către o patrulă de poliţişti).

Oricând gata să explodeze, violenţa, exprimată aici în special printr-un machism puternic şi printr-un dispreţ faţă de ceea ce este văzut ca imoral, pare una transmisă de secole. Este ceea ce îşi propune să arate montajul tot mai accelerat dinspre final, în care sunt alternate secvenţe de la ritualul supliciilor văzut în debut şi secvenţe din momentul în care, în maşina acoperită de diverse lumini, cei patru potenţiali agresori şi victimele lor poartă măşti, pe fundal de heavy metal, într-un soi de ceremonie-carnaval explozivă.

Senzaţia intensă de nelinişte pe care o trăiesc bărbatul şi femeia aflaţi pe fugă spre o destinaţie necunoscută este transferată şi spectatorului. Iar pentru a o amplifica, Sanal Kumar Sasidharan apelează la dialoguri aparent improvizate (filmările ar fi avut loc într-o singură noapte, fără scenariu şi repetiţii), la un stil de filmare naturalist (eclerajul pare a veni în bună măsură doar de la faruri, stâlpi de iluminat public şi becurile din şi de pe maşină, astfel că în multe momente domină un cvasi-întuneric care nelinişteşte) şi la mişcări şi poziţionări ale camerei care sugerează uneori prezenţa unui observator nevăzut, a unei forţe necunoscute dar potenţial periculoase.

Ceva profund tulburător pare a străbate noaptea indiană.

Rating: ●●●●●



22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »