„Sexy Durga”. Tulburătoarea noapte indiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexy-durga-tulburatoarea-noapte-indiana/

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, „Sexy Durga”, al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 septembrie 2017

Fără nici un fel de atenţionare, în debutul filmului suntem aruncaţi într-un ritual plin de culoare şi de sunete în care, minute în şir, mai mulţi bărbaţi practică un dans bizar, înconjuraţi de o mulţime.

Sunt sprijiniţi de alţi bărbaţi, tocmai pentru că scopul final al dansului pare să fie inducerea unei stări de hipnoză. Vedem că este un ritual dedicat unei zeiţe, a cărei statuie este purtată pe sus printre oameni.

Camera de filmat surprinde din interiorul acestui delir colectiv frenezia întregii ceremonii. Aparatul este într-o mişcare permanentă – de la momentul în care oamenii încep să se adune şi până la punctul culminant în care dansatorii cad în transă, iar aparatul îşi inversează axul vertical şi filmează timp de câteva secunde spectatorii cu capul în jos, reflectând starea de pierdere a conştiinţei.

Mai importantă decât astfel de artificii tehnice este energia uluitoare pe care întreaga secvenţă o degajă. O energie la rândul ei hipnotică şi redată splendid cinematografic, atât prin voluptatea cu care camera de filmat captează acest ritual aparent real (adică ne-reconstituit special pentru film) şi ritmul său special, cât şi prin montajul alert.

Nici nu reuşeşti, ca spectator, să îţi găseşti bine un punct de echilibru după mai multe minute de plonjare forţată, fără avertizare, în acest ceremonial fascinant, că eşti asaltat de finalul perturbator al secvenţei, în care doi bărbaţi sunt agăţaţi, prin mai multe cârlige trecute direct prin pielea de pe spate, de două braţe de fier ataşate de o maşină.

După acest asediu vizual şi sonor neaşteptat, Sanal Kumar Sasidharan mută atenţia într-un loc separat, pe un bărbat şi o femeie, iniţial aparent fără legătură cu debutul filmului. Noaptea, pe o şosea, o femeie singură şi îngrijorată se întâlneşte cu cel care pare iubitul ei. Cei doi pornesc pe jos, pe marginea drumului, făcând semn maşinilor care trec.

Spunând că vor să meargă la gară, sunt luaţi în cele din urmă de o dubiţă, doar că cei doi tineri din faţă se dovedesc a fi tot mai insistenţi şi agresivi psihologic: fac glume pe seama cuplului şi în special pe seama frumuseţii femeii, despre care aflăm că nu cunoaşte dialectul local, fiind de undeva din nordul ţării. Din discuţia şoferului şi a prietenului său se lasă de înţeles că cei doi pasageri ar putea fi într-o escapadă amoroasă (sunt printre foarte puţinele informaţii pe care le primim despre protagonişti).

Cuplul este tot mai speriat de intenţiile necunoscute ale celor doi tineri (la care se adaugă de la un moment dat doi prieteni ai acestora), aşa că fug de câteva ori din maşină. Numai că de fiecare dată sunt ajunşi din urmă şi nevoiţi să urce din nou: fie pentru că nu mai găsesc altă ocazie şi par a se grăbi, fie pentru că riscă să fie agresaţi de alţi necunoscuţi (într-o secvenţă, în timp ce merg înspăimântaţi pe şosea, doi bărbaţi dubioşi îi urmăresc şi îi şicanează de pe o motocicletă).

Imposibilitatea de a scăpa din cercul terorii, chiar şi atunci când acesta devine tot mai apăsător şi sufocant, este modul simbolic prin care Sanal Kumar Sasidharan sugerează violenţa latentă puternic înrădăcinată în societatea indiană (într-un alt moment, şoferul dubiţei este la rândul său umilit la un control de către o patrulă de poliţişti).

Oricând gata să explodeze, violenţa, exprimată aici în special printr-un machism puternic şi printr-un dispreţ faţă de ceea ce este văzut ca imoral, pare una transmisă de secole. Este ceea ce îşi propune să arate montajul tot mai accelerat dinspre final, în care sunt alternate secvenţe de la ritualul supliciilor văzut în debut şi secvenţe din momentul în care, în maşina acoperită de diverse lumini, cei patru potenţiali agresori şi victimele lor poartă măşti, pe fundal de heavy metal, într-un soi de ceremonie-carnaval explozivă.

Senzaţia intensă de nelinişte pe care o trăiesc bărbatul şi femeia aflaţi pe fugă spre o destinaţie necunoscută este transferată şi spectatorului. Iar pentru a o amplifica, Sanal Kumar Sasidharan apelează la dialoguri aparent improvizate (filmările ar fi avut loc într-o singură noapte, fără scenariu şi repetiţii), la un stil de filmare naturalist (eclerajul pare a veni în bună măsură doar de la faruri, stâlpi de iluminat public şi becurile din şi de pe maşină, astfel că în multe momente domină un cvasi-întuneric care nelinişteşte) şi la mişcări şi poziţionări ale camerei care sugerează uneori prezenţa unui observator nevăzut, a unei forţe necunoscute dar potenţial periculoase.

Ceva profund tulburător pare a străbate noaptea indiană.

Rating: ●●●●●



17
/05
/19

Două documentare germane revelaţie realizate la începutul anilor `90 despre noua viaţă de după comunism dintr-o comună bănăţeană şi despre călătoria unuia dintre localnici în America vor putea fi descoperite la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

16
/05
/19

Keanu Reeves, cunoscut în special pentru interpretarea rolului Neo din trilogia ''The Matrix'', a primit marţi unul dintre cele mai vechi privilegii de la Hollywood, actorul lăsându-şi amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa TCL Chinese Theatre din California

15
/05
/19

CRONICĂ DE FILM Cum să redai just în cinema durerea pe care o provoacă celor rămași în urmă moartea unei persoane? Regizorul francez Mikhaël Hers oferă un răspuns emoționant în „Amanda” (2018), cronica plină de delicatețe a relației dintre un tânăr și nepoata sa, în Parisul de după un atac terorist.

15
/05
/19

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început aseară cu proiecţia lungmetrajului „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch, selectat în competiţie. Juriul este prezidat de Alejandro González Iñárritu, primul mexican preşedinte al juriului din istoria Festivalului de la Cannes.

15
/05
/19

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București organizează, în perioada 20 – 26 mai (pentru studiile de Master), respectiv 27 mai – 2 iunie (pentru studiile de Licență), Gala Absolvenților UNATC 2019. 

15
/05
/19

Filme de la Marea Neagră, producții despre identități regăsite, poveștile unor tineri din toată lumea pentru care protejarea planetei a devenit o prioritate și filme cu perspective ecologice înviorătoare - toate se vor vedea în premieră națională la cea de-a 8-a ediție Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, care avea loc între 20-23 iunie la Tulcea.

14
/05
/19

Michael Caine a vazut-o pentru prima dată pe Shakira Baksh (fotomodel și actriță, Miss Guyana & locul 3 Miss World) în anul 1971, în pauza de cafea a unei emisiuni TV. Actorul britanic a devenit atunci obsedat de această femeie pe care a considerat-o "the most beautiful... he had ever seen.".

13
/05
/19

LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, a ajuns la cea de-a treia ediție. 19 cineaști din 16 țări din întreaga lume, alături de 4 development angels din 4 țări europene sunt angrenați într-un nou proces de lucru, care își propune să se concentreze pe impulsionarea creativității, descoperirea și dezvoltarea de noi povești în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat.

13
/05
/19

Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai și 2 iunie, prezența acesteia fiind posibilă mulțumită sprijinului Cemacon.

12
/05
/19

CRONICĂ DE FILM O butadă zice că, pentru un regizor, al doilea film e adevăratul test. După „Lumea e a mea” (2015), un debut proaspăt și plin de energie, Nicolae Constantin Tănase revine cu „Cap și pajură”, un film plat, lipsit de curaj și de fantezie, în ciuda unei premise bune.