„Sexy Durga”. Tulburătoarea noapte indiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexy-durga-tulburatoarea-noapte-indiana/

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, „Sexy Durga”, al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 septembrie 2017

Fără nici un fel de atenţionare, în debutul filmului suntem aruncaţi într-un ritual plin de culoare şi de sunete în care, minute în şir, mai mulţi bărbaţi practică un dans bizar, înconjuraţi de o mulţime.

Sunt sprijiniţi de alţi bărbaţi, tocmai pentru că scopul final al dansului pare să fie inducerea unei stări de hipnoză. Vedem că este un ritual dedicat unei zeiţe, a cărei statuie este purtată pe sus printre oameni.

Camera de filmat surprinde din interiorul acestui delir colectiv frenezia întregii ceremonii. Aparatul este într-o mişcare permanentă – de la momentul în care oamenii încep să se adune şi până la punctul culminant în care dansatorii cad în transă, iar aparatul îşi inversează axul vertical şi filmează timp de câteva secunde spectatorii cu capul în jos, reflectând starea de pierdere a conştiinţei.

Mai importantă decât astfel de artificii tehnice este energia uluitoare pe care întreaga secvenţă o degajă. O energie la rândul ei hipnotică şi redată splendid cinematografic, atât prin voluptatea cu care camera de filmat captează acest ritual aparent real (adică ne-reconstituit special pentru film) şi ritmul său special, cât şi prin montajul alert.

Nici nu reuşeşti, ca spectator, să îţi găseşti bine un punct de echilibru după mai multe minute de plonjare forţată, fără avertizare, în acest ceremonial fascinant, că eşti asaltat de finalul perturbator al secvenţei, în care doi bărbaţi sunt agăţaţi, prin mai multe cârlige trecute direct prin pielea de pe spate, de două braţe de fier ataşate de o maşină.

După acest asediu vizual şi sonor neaşteptat, Sanal Kumar Sasidharan mută atenţia într-un loc separat, pe un bărbat şi o femeie, iniţial aparent fără legătură cu debutul filmului. Noaptea, pe o şosea, o femeie singură şi îngrijorată se întâlneşte cu cel care pare iubitul ei. Cei doi pornesc pe jos, pe marginea drumului, făcând semn maşinilor care trec.

Spunând că vor să meargă la gară, sunt luaţi în cele din urmă de o dubiţă, doar că cei doi tineri din faţă se dovedesc a fi tot mai insistenţi şi agresivi psihologic: fac glume pe seama cuplului şi în special pe seama frumuseţii femeii, despre care aflăm că nu cunoaşte dialectul local, fiind de undeva din nordul ţării. Din discuţia şoferului şi a prietenului său se lasă de înţeles că cei doi pasageri ar putea fi într-o escapadă amoroasă (sunt printre foarte puţinele informaţii pe care le primim despre protagonişti).

Cuplul este tot mai speriat de intenţiile necunoscute ale celor doi tineri (la care se adaugă de la un moment dat doi prieteni ai acestora), aşa că fug de câteva ori din maşină. Numai că de fiecare dată sunt ajunşi din urmă şi nevoiţi să urce din nou: fie pentru că nu mai găsesc altă ocazie şi par a se grăbi, fie pentru că riscă să fie agresaţi de alţi necunoscuţi (într-o secvenţă, în timp ce merg înspăimântaţi pe şosea, doi bărbaţi dubioşi îi urmăresc şi îi şicanează de pe o motocicletă).

Imposibilitatea de a scăpa din cercul terorii, chiar şi atunci când acesta devine tot mai apăsător şi sufocant, este modul simbolic prin care Sanal Kumar Sasidharan sugerează violenţa latentă puternic înrădăcinată în societatea indiană (într-un alt moment, şoferul dubiţei este la rândul său umilit la un control de către o patrulă de poliţişti).

Oricând gata să explodeze, violenţa, exprimată aici în special printr-un machism puternic şi printr-un dispreţ faţă de ceea ce este văzut ca imoral, pare una transmisă de secole. Este ceea ce îşi propune să arate montajul tot mai accelerat dinspre final, în care sunt alternate secvenţe de la ritualul supliciilor văzut în debut şi secvenţe din momentul în care, în maşina acoperită de diverse lumini, cei patru potenţiali agresori şi victimele lor poartă măşti, pe fundal de heavy metal, într-un soi de ceremonie-carnaval explozivă.

Senzaţia intensă de nelinişte pe care o trăiesc bărbatul şi femeia aflaţi pe fugă spre o destinaţie necunoscută este transferată şi spectatorului. Iar pentru a o amplifica, Sanal Kumar Sasidharan apelează la dialoguri aparent improvizate (filmările ar fi avut loc într-o singură noapte, fără scenariu şi repetiţii), la un stil de filmare naturalist (eclerajul pare a veni în bună măsură doar de la faruri, stâlpi de iluminat public şi becurile din şi de pe maşină, astfel că în multe momente domină un cvasi-întuneric care nelinişteşte) şi la mişcări şi poziţionări ale camerei care sugerează uneori prezenţa unui observator nevăzut, a unei forţe necunoscute dar potenţial periculoase.

Ceva profund tulburător pare a străbate noaptea indiană.

Rating: ●●●●●



22
/08
/18

În vârstă de doar 34 de ani, regizorul kazah Emir Baigazin este unul din cele mai apreciate tinere talente ale cinematografiei mondiale. El a fost invitatul special al festivalului internațional Anonimul din Sfântu Gheorghe, unde a ținut un masterclass din care am extras cele mai stimulante idei.

20
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes şi proiectat în premieră în România la Anonimul, „3 Faces”, cel mai nou film al regizorului iranian Jafar Panahi, este deopotrivă o operă cinematografică ingenioasă și un omagiu adus regretatului cineast Abbas Kiarostami.

19
/08
/18

A intrat în cinematografe filmul „Utøya – 22 iulie”. Sunt puține filme de cinema mai puternice, mai îngrozitoare și mai necesare decât acesta.

19
/08
/18

Robert Redford (82 de ani împliniți ieri) și Jane Fonda (80 de ani) s-au reîntâlnit, pe ecran - „Our Souls at Night”, toamna trecută, la 50 de ani distanță de la apariția lor în clasicul „Desculţ în parc”.

19
/08
/18

"Nu suntem stăpânii acestei lumi, suntem doar în trecere pe aici..." - Robert Redford. Unul dintre cei mai respectați și mai iubiți actori contemporani a împlinit 82 de ani. Redford a fost nominalizat de două la premiile Oscar pentru rolurile interpretate, câștigând râvnita statuetă pentru regie și, mai apoi, pentru "contribuţia adusă cinematografiei"...

17
/08
/18

Robert de Niro, actorul care i-a intruchipat pe Vito Corleone (la tinerețe) in Nașul, Travis Bickle în Taxi Driver, Jake La Motta, în Raging Bull, Rupert Pupkin în The King of Comedy, Al Capone în The Untouchables, Noodles în Once Upon a Time in America, James Conway în Goodfellas, Max Cady în Cape Fear, Sam 'Ace' Rothstein în Casino (și așa mai departe), a împlinit 75 de ani!

17
/08
/18

Ediția 2018 a Divan Film Festival aduce în perioada 24 - 26 august în Craiova și 27 august - 1 septembrie în Port Cultural Cetate producții cinematografice în premieră, invitați de marcă și evenimente muzicale de neratat. Din selecția festivalului fac parte 14 filme de lungmetraj și 17 scurtmetraje, reunite sub tema acestei ediții: “Balcanii visează”. Formațiile Aida și Noi, sZempöl Offchestra și Mambo Siria asigură coloana sonoră a festivalului.

17
/08
/18

Noul film al mexicanului Alfonso Cuarón e produs de Netflix și a fost selecționat la Veneția în competiția oficială. Titlul și povestea în sine sunt legate de Roma, suburbie a capitalei Mexico City, în care Cuarón a crescut. Filmul, de altfel, are o accentuată dimensiune autobiografică așa cum se întâmpla și cu „Y Tu Mamá También” (iar acela e unul de referință). – Cinesseur*

16
/08
/18

Treizeci de scurtmetraje internaționale și românești au fost selectate în competițiile Bucharest International Dance Film Festival 2018 din peste 300 de producții înscrise. Competiția națională va avea loc pe 7 septembrie, de la ora 21.00, la Deschis Gastrobar, iar cea internațională, pe 8 septembrie, dela ora 18.30, la Cinema „Elvire Popesco”.

15
/08
/18

Circulă prin festivalurile de specialitate (inclusiv în țara noastră) un documentar dedicat vieții cantautorului George Michael. Este intitulat „Freedom”. La el lucra artistul cu două zile înainte să moară în ziua de Crăciun a anului 2016.

15
/08
/18

“Mi-l amintesc pe Clark Gable foarte tânăr, în alb și negru. Se întoarce un pic și apoi zâmbește. O canalie irezistibilă. În ce film să fi fost asta? Poate în 'It Happened One Night'..." - Marcello Mastroianni, în documentarul “Mi ricordo, sì, io mi ricordo" (1997)

15
/08
/18

A treia ediƫie The Black Sea Film Festival revine în periaoda 26 – 31 August, în Amfiteatrul Dincolo La Pescarie, deasupra plajei Vama Veche, un loc carismatic, deja renumit pentru spiritul său tânăr, vibrant și artistic.