„Sexy Durga”. Tulburătoarea noapte indiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexy-durga-tulburatoarea-noapte-indiana/

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, „Sexy Durga”, al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 septembrie 2017

Fără nici un fel de atenţionare, în debutul filmului suntem aruncaţi într-un ritual plin de culoare şi de sunete în care, minute în şir, mai mulţi bărbaţi practică un dans bizar, înconjuraţi de o mulţime.

Sunt sprijiniţi de alţi bărbaţi, tocmai pentru că scopul final al dansului pare să fie inducerea unei stări de hipnoză. Vedem că este un ritual dedicat unei zeiţe, a cărei statuie este purtată pe sus printre oameni.

Camera de filmat surprinde din interiorul acestui delir colectiv frenezia întregii ceremonii. Aparatul este într-o mişcare permanentă – de la momentul în care oamenii încep să se adune şi până la punctul culminant în care dansatorii cad în transă, iar aparatul îşi inversează axul vertical şi filmează timp de câteva secunde spectatorii cu capul în jos, reflectând starea de pierdere a conştiinţei.

Mai importantă decât astfel de artificii tehnice este energia uluitoare pe care întreaga secvenţă o degajă. O energie la rândul ei hipnotică şi redată splendid cinematografic, atât prin voluptatea cu care camera de filmat captează acest ritual aparent real (adică ne-reconstituit special pentru film) şi ritmul său special, cât şi prin montajul alert.

Nici nu reuşeşti, ca spectator, să îţi găseşti bine un punct de echilibru după mai multe minute de plonjare forţată, fără avertizare, în acest ceremonial fascinant, că eşti asaltat de finalul perturbator al secvenţei, în care doi bărbaţi sunt agăţaţi, prin mai multe cârlige trecute direct prin pielea de pe spate, de două braţe de fier ataşate de o maşină.

După acest asediu vizual şi sonor neaşteptat, Sanal Kumar Sasidharan mută atenţia într-un loc separat, pe un bărbat şi o femeie, iniţial aparent fără legătură cu debutul filmului. Noaptea, pe o şosea, o femeie singură şi îngrijorată se întâlneşte cu cel care pare iubitul ei. Cei doi pornesc pe jos, pe marginea drumului, făcând semn maşinilor care trec.

Spunând că vor să meargă la gară, sunt luaţi în cele din urmă de o dubiţă, doar că cei doi tineri din faţă se dovedesc a fi tot mai insistenţi şi agresivi psihologic: fac glume pe seama cuplului şi în special pe seama frumuseţii femeii, despre care aflăm că nu cunoaşte dialectul local, fiind de undeva din nordul ţării. Din discuţia şoferului şi a prietenului său se lasă de înţeles că cei doi pasageri ar putea fi într-o escapadă amoroasă (sunt printre foarte puţinele informaţii pe care le primim despre protagonişti).

Cuplul este tot mai speriat de intenţiile necunoscute ale celor doi tineri (la care se adaugă de la un moment dat doi prieteni ai acestora), aşa că fug de câteva ori din maşină. Numai că de fiecare dată sunt ajunşi din urmă şi nevoiţi să urce din nou: fie pentru că nu mai găsesc altă ocazie şi par a se grăbi, fie pentru că riscă să fie agresaţi de alţi necunoscuţi (într-o secvenţă, în timp ce merg înspăimântaţi pe şosea, doi bărbaţi dubioşi îi urmăresc şi îi şicanează de pe o motocicletă).

Imposibilitatea de a scăpa din cercul terorii, chiar şi atunci când acesta devine tot mai apăsător şi sufocant, este modul simbolic prin care Sanal Kumar Sasidharan sugerează violenţa latentă puternic înrădăcinată în societatea indiană (într-un alt moment, şoferul dubiţei este la rândul său umilit la un control de către o patrulă de poliţişti).

Oricând gata să explodeze, violenţa, exprimată aici în special printr-un machism puternic şi printr-un dispreţ faţă de ceea ce este văzut ca imoral, pare una transmisă de secole. Este ceea ce îşi propune să arate montajul tot mai accelerat dinspre final, în care sunt alternate secvenţe de la ritualul supliciilor văzut în debut şi secvenţe din momentul în care, în maşina acoperită de diverse lumini, cei patru potenţiali agresori şi victimele lor poartă măşti, pe fundal de heavy metal, într-un soi de ceremonie-carnaval explozivă.

Senzaţia intensă de nelinişte pe care o trăiesc bărbatul şi femeia aflaţi pe fugă spre o destinaţie necunoscută este transferată şi spectatorului. Iar pentru a o amplifica, Sanal Kumar Sasidharan apelează la dialoguri aparent improvizate (filmările ar fi avut loc într-o singură noapte, fără scenariu şi repetiţii), la un stil de filmare naturalist (eclerajul pare a veni în bună măsură doar de la faruri, stâlpi de iluminat public şi becurile din şi de pe maşină, astfel că în multe momente domină un cvasi-întuneric care nelinişteşte) şi la mişcări şi poziţionări ale camerei care sugerează uneori prezenţa unui observator nevăzut, a unei forţe necunoscute dar potenţial periculoase.

Ceva profund tulburător pare a străbate noaptea indiană.

Rating: ●●●●●



03
/10
/14

Scurtmetrajul de ficțiune O Lume Nouă (r. Luiza Pârvu, scenariul Toma Peiu, România – Ungaria – SUA, 2014), va putea fi văzut pentru prima oară în afara României în cadrul Festvalului Internațional de Film Central și Est European Let’s CEE de la Viena (2-11 octombrie 2014). Filmul va fi proiectat în cadrul programului de scurtmetraj Viață și Moarte, sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 14:00 și joi, 9 octombrie, de la 15:00, la Village Cinema.

03
/10
/14

Competiția de lungmetraje din cea de-a doua zi a Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Braşov a propus trei filme venite din culturi diferite (americană, franceză și irlandeză), bine jucate și bine regizate.

02
/10
/14

Regizorul francez Michel Hazanavicius, premiat cu Oscar pentru filmul The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie, Cinema Patria, Studio și Elvira Popescu). The Artist a câștigat peste 100 de premii și a marcat un record în cinematografia franceză

02
/10
/14

Fanii animaţiei vor şti să îşi rezerve în agendă săptămâna 3-12 octombrie, când unul dintre cei mai celebri animatori americani se întoarce la Anim’est. După prezenţa la a treia ediţie, în 2008, Bill Plympton este din nou invitat la cel mai iubit festival de film din capitală și aduce, în programul proiecţiilor de anul acesta, o mulțime de titluri premiate din cariera sa.

02
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Planșa”, debutul tânărului regizor Andrei Gheorghe, este un film curajos, care epatează prin imagine și rămâne restanțier la construcția personajelor și la acordarea dialogurilor. Însă merită salutată lejeritatea căreia i se dedă cu voluptate.

02
/10
/14

Dacă tot nu poți să combați legenda devenită (fals) brand de țară, atunci de ce să n-o folosești ca vehicul de promovare a unui festival de film (de nișă)? Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Brașov s-a deschis cu blockbusterul „Dracula Untold”, un debut cu multe locuri comune, dar și cu câteva ingeniozități.

30
/09
/14

Mă sună redactorul-șef al ziarului nostru să îmi pună în vedere că astăzi îndrăgita actriță Monica Bellucci împlinește frumoasa, deși scandaloasa vârstă de cincizeci de ani. Îmi sugerează, nu-mi impune, să scriu ceva la obiect, nu o odă, dar, probabil, ceva să placă la toată lumea.

30
/09
/14

"Toto şi surorile lui", un film regizat de Alexander Nanau şi proiectat la Festivalul de la San Sebastian, oferă o perspectivă "chinuitoare, dar necesară" asupra "vieţilor precare din rândul celor mai întunecate trepte de pe scara socială a Uniunii Europene", scrie The Hollywood Reporter.

29
/09
/14

E greu să alegi doar 5 filme și seriale dintre atâtea producții senzaționale, realizate de-a lungul timpului. Însa eu, astăzi, voi face un clasament subiectiv, după gustul meu, cu toate că e foarte probabil să pierd din vedere multe filme care mi-au plăcut și care m-au marcat.

28
/09
/14

Festivalul de film documentar Docuart Fest începe  pe 1 octombrie, ora 17:00, când publicul este invitat să vadă  realitatea surprinsă și văzută de studenții UNATC, în trei dintre cele mai premiate documentare ale lor.