„Sexy Durga”. Tulburătoarea noapte indiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/sexy-durga-tulburatoarea-noapte-indiana/

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, “Sexy Durga”, al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 septembrie 2017

Fără nici un fel de atenţionare, în debutul filmului suntem aruncaţi într-un ritual plin de culoare şi de sunete în care, minute în şir, mai mulţi bărbaţi practică un dans bizar, înconjuraţi de o mulţime.

Sunt sprijiniţi de alţi bărbaţi, tocmai pentru că scopul final al dansului pare să fie inducerea unei stări de hipnoză. Vedem că este un ritual dedicat unei zeiţe, a cărei statuie este purtată pe sus printre oameni.

Camera de filmat surprinde din interiorul acestui delir colectiv frenezia întregii ceremonii. Aparatul este într-o mişcare permanentă – de la momentul în care oamenii încep să se adune şi până la punctul culminant în care dansatorii cad în transă, iar aparatul îşi inversează axul vertical şi filmează timp de câteva secunde spectatorii cu capul în jos, reflectând starea de pierdere a conştiinţei.

Mai importantă decât astfel de artificii tehnice este energia uluitoare pe care întreaga secvenţă o degajă. O energie la rândul ei hipnotică şi redată splendid cinematografic, atât prin voluptatea cu care camera de filmat captează acest ritual aparent real (adică ne-reconstituit special pentru film) şi ritmul său special, cât şi prin montajul alert.

Nici nu reuşeşti, ca spectator, să îţi găseşti bine un punct de echilibru după mai multe minute de plonjare forţată, fără avertizare, în acest ceremonial fascinant, că eşti asaltat de finalul perturbator al secvenţei, în care doi bărbaţi sunt agăţaţi, prin mai multe cârlige trecute direct prin pielea de pe spate, de două braţe de fier ataşate de o maşină.

După acest asediu vizual şi sonor neaşteptat, Sanal Kumar Sasidharan mută atenţia într-un loc separat, pe un bărbat şi o femeie, iniţial aparent fără legătură cu debutul filmului. Noaptea, pe o şosea, o femeie singură şi îngrijorată se întâlneşte cu cel care pare iubitul ei. Cei doi pornesc pe jos, pe marginea drumului, făcând semn maşinilor care trec.

Spunând că vor să meargă la gară, sunt luaţi în cele din urmă de o dubiţă, doar că cei doi tineri din faţă se dovedesc a fi tot mai insistenţi şi agresivi psihologic: fac glume pe seama cuplului şi în special pe seama frumuseţii femeii, despre care aflăm că nu cunoaşte dialectul local, fiind de undeva din nordul ţării. Din discuţia şoferului şi a prietenului său se lasă de înţeles că cei doi pasageri ar putea fi într-o escapadă amoroasă (sunt printre foarte puţinele informaţii pe care le primim despre protagonişti).

Cuplul este tot mai speriat de intenţiile necunoscute ale celor doi tineri (la care se adaugă de la un moment dat doi prieteni ai acestora), aşa că fug de câteva ori din maşină. Numai că de fiecare dată sunt ajunşi din urmă şi nevoiţi să urce din nou: fie pentru că nu mai găsesc altă ocazie şi par a se grăbi, fie pentru că riscă să fie agresaţi de alţi necunoscuţi (într-o secvenţă, în timp ce merg înspăimântaţi pe şosea, doi bărbaţi dubioşi îi urmăresc şi îi şicanează de pe o motocicletă).

Imposibilitatea de a scăpa din cercul terorii, chiar şi atunci când acesta devine tot mai apăsător şi sufocant, este modul simbolic prin care Sanal Kumar Sasidharan sugerează violenţa latentă puternic înrădăcinată în societatea indiană (într-un alt moment, şoferul dubiţei este la rândul său umilit la un control de către o patrulă de poliţişti).

Oricând gata să explodeze, violenţa, exprimată aici în special printr-un machism puternic şi printr-un dispreţ faţă de ceea ce este văzut ca imoral, pare una transmisă de secole. Este ceea ce îşi propune să arate montajul tot mai accelerat dinspre final, în care sunt alternate secvenţe de la ritualul supliciilor văzut în debut şi secvenţe din momentul în care, în maşina acoperită de diverse lumini, cei patru potenţiali agresori şi victimele lor poartă măşti, pe fundal de heavy metal, într-un soi de ceremonie-carnaval explozivă.

Senzaţia intensă de nelinişte pe care o trăiesc bărbatul şi femeia aflaţi pe fugă spre o destinaţie necunoscută este transferată şi spectatorului. Iar pentru a o amplifica, Sanal Kumar Sasidharan apelează la dialoguri aparent improvizate (filmările ar fi avut loc într-o singură noapte, fără scenariu şi repetiţii), la un stil de filmare naturalist (eclerajul pare a veni în bună măsură doar de la faruri, stâlpi de iluminat public şi becurile din şi de pe maşină, astfel că în multe momente domină un cvasi-întuneric care nelinişteşte) şi la mişcări şi poziţionări ale camerei care sugerează uneori prezenţa unui observator nevăzut, a unei forţe necunoscute dar potenţial periculoase.

Ceva profund tulburător pare a străbate noaptea indiană.

Rating: ●●●●●



02
/08
/18

"Cred că orice actor are nevoie de modele. Da, am avut modele printre marii actori de la Craiova: Vasile Cosma, Ion Pavlescu, Paula Culiţă, Petre Gheorghiu-Dolj, Tudor Gheorghe, Valer Dellakeza. Au fost şi cei din Bucureşti: George Constantin, Amza Pellea, Ştefan Iordache, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ. Ei bine, nu se poate fără ei." - Marcel Iureş.

01
/08
/18

S-a demonstrat științific – glumesc francezii - că e imposibil să nu râzi la filmele lui Louis de Funès. Mai ales atunci cand actorul îl imită pe Hitler (vezi VIDEO) sau îi ironizeaza pe englezi și americani... S-au împlinit, zilele trecute, 104 ani de la nașterea lui Louis de Funès, „omul cu 40 de expresii faciale pe minut”. Filmul care l-a propulsat in atentia marelui public a fost  Jandarmul din Saint-Tropez. Louis de Funès  avea atunci 49 de ani...

01
/08
/18

"Întotdeauna vei avea un loc special în inima mea. Ai fost în top 3 soţi ai mei.” - Demi Moore despre Bruce Willis. Invitata surpriză a „The Comedy Central Roast of Bruce Willis”, Demi Moore a făcut o serie de glume pe seama fostului soţ, prezent în platou alături de actrița în vârstă de 55 de ani.

01
/08
/18

Eşti ceea ce ai văzut, ce ai cunoscut, ceea ce ai acumulat. Mai mult nu eşti, decât dacă eşti fariseu – Horaţiu Mălăele. Unul dintre cei mai iubiţi actori români împlineşte, astăzi, 66 de ani. Mălăele îşi serbează ziua de naştere pe scenă, în spectacolul „Fierarii” - TNB (Sala Mare), de la ora 20:00. „M-am născut pe 31 iulie, dar în acte sunt trecut pe 1 august", spune actorul.

01
/08
/18

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019. Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în ședința de săptămâna aceasta a Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secțiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.

31
/07
/18

„Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, care a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscar, la categoria „Cel mai bun documentar”, după ce a câștigat trofeul Golden Dove la Dok Leipzig 2017, va participa în selecția festivalului MakeDox din Macedonia. Iar din 24 august, filmul poate fi văzut în cinematografele din România.

31
/07
/18

Actorii Victor Rebengiuc, Ana Ularu și Marius Manole, regizorii Nae Caranfil, Stere Gulea,  Călin Netzer și Radu Muntean, criticul de film Andrei Gorzo sau artistul plastic Dan Perjovschi se numără printre cele aproximativ 300 de personalităţi care cer, într-o petiţie, anularea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 76/2018, ce vizează concursurile de proiecte culturale şi proiecte cinematografice.

30
/07
/18

În „Christopher Robin şi Winnie de Pluş” îl regăsim pe Christopher Robin adult, capul unei familii tipice din clasa muncitoare, copleșit de stres și responsabilitate. Însă,exact când are nevoie mai mare,  îl reîntâlneşte pe prietenul lui din copilărie, Winnie de Pluș, care îl va ajuta să rezolve o situație complicată la serviciu, dar și să redescopere plăcerile vieţii. Filmul Christopher Robin şi Winnie de Pluş va avea premiera în cinematografe pe 3 august.

27
/07
/18

Elvis Presley sosind la o sesiune de înregistrări la studiourile MGM, în Culver City, California, pe 29 iulie 1970. Îl vedem, în aceste imagini cu adevărat spectaculoase, pe Regele Rock 'n' Roll-ului la vârsta de 35 de ani, obosit și preocupat de numeroasele sale proiecte.

27
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful și cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariții pe scenă, filmări personale), dar și din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

26
/07
/18

De la Stanley Kubrick (care ar fi împlinit, astăzi, 90 de ani), Hitchcock, Sergio Leone, David Lynch sau Terrence Malick până la Visconti și Orson Welles, importanți cineaști ai lumii au plănuit capodopere care au rămas la stadiul de proiect.

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

25
/07
/18

Filmele despre conflictele suburbane dintre vecinii terorizaţi şi vecinii teritoriali au devenit populare încă din zilele lui Buster Keaton, dar este o adevărată surpriză faptul că regizorul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurõsson împachetează atât de multă emoţie în noul său film, „Copacul vrajbei noastre”, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneţia. Filmul, proiectat și la TIFF, anul acesta, va ajunge în cinematografele din România pe 10 august.

Pagina 70 din 278« Prima...102030...6869707172...8090100...Ultima »