Sezon nou Garantat 100%, la TVR 1 – duminică, 24 mai, ora 23.00
https://www.ziarulmetropolis.ro/sezon-nou-garantat-100-la-tvr-1-duminica-24-mai-ora-23-00/

Începe noul sezon Garantat 100% cu o dezbatere despre importanţa protejării mediului înconjurător. Cătălin Ştefănescu ne dă întâlnire la TVR 1, duminică, 24 mai, de la ora 23.00.

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2020

Duminică, 24 mai, la ora 23.00, Cătălin Ştefănescu lansează la TVR 1 un nou sezon al emisiunii Garantat 100%. Ne întâlnim cu Cristian Lascu, cercetător ştiinţific, fost redactor-şef al ediţiei româneşti a revistei National Geographic, speolog legendar, descoperitorul faimoasei peşteri de la Movile, şi cu Dan Bărbulescu, directorul executiv al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti.

În ediţia din 24 mai, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu invitaţii lui despre calitatea aerului pe care îl respirăm în oraşele României, despre protejarea mediului înconjurător, dar şi despre frumuseţea şi valoarea Parcului Natural Văcăreşti, o adevărată minune a naturii, care se găseşte în capitala României.

Pe 14 mai, anul acesta, România a primit o nouă avertizare din partea Comisei Europene, în legătură cu nivelul de poluare a aerului în câteva oraşe mari din ţară, şi cu lipsa de măsuri în ceea ce priveşte depozitele de deşeuri ilegale. În documentul trimis, Comisia Europeană solicită României să îşi protejeze populaţia împotriva poluării aerului* şi îndeamnă insistent ţara noastră să pună în aplicare hotărârea privind neînchiderea depozitelor de deşeuri ilegale**.

„Discutăm cu invitaţii noştri despre o problemă ce poate fi rezumată în câteva cuvinte, care am dori să ajungă la toţi telespectatorii Televiziunii Publice, şi la fiecare concetăţean: curăţenia aerului pe care îl respirăm e şi o problemă de cultură”, susţine moderatorul şi realizatorul Cătălin Ştefănescu.

În contextul unei pandemii care a schimbat într-un anumit fel cursul istoriei, importanţa protejării mediului înconjurător devine, aşa cum ar fi fost firesc încă de multă vreme încoace, o preocupare primordială. „Pentru noi, echipa de la Garantat 100%, subiectele de acest fel au fost unele de prim interes, încă de acum 20 de ani, când am început această emisiune. Nu obosim să spunem că educaţia şi interesul pentru protejarea mediului, igiena personală, a locuinţei, a oraşelor noastre, educaţia civică, cercetarea ştiinţifică, respectul şi interesul constant pentru sănătatea şi vitalitatea spaţiului public, dezbaterea civilizată, înlăturarea diferitelor tipuri de discriminare, protejarea patrimoniului, preocuparea pentru integrarea profundă în circuitul valorilor democratice europene, toate acestea şi încă multe altele sunt probleme fundamentale de cultură” – Cătălin Ştefănescu. 

Despre Garantat 100%

De-a lungul celor 20 de ani, emisiunea „Garantat 100%” ne-a oferit întâlniri memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii, de la actori şi muzicieni celebri, la scriitori de talie mondială, oameni de cultură sau ştiinţă, militanţi ai societăţii civile, sportivi cu care ne mândrim etc. La „Garantat 100%”, printre interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu s-au numărat: Ethan Hawke, Robert Wilson, Armand Assante, Amos Oz, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Marcel Iureş, Gică Hagi, Simona Halep, Cristina Neagu etc.

*Comisia solicită României să respecte cerinţele Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa şi să măsoare, să informeze publicul şi să raporteze în mod fiabil cu privire la gravitatea poluării aerului. În particular, România nu a respectat valorile-limită pentru dioxidul de azot (NO2) în aglomerările Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara şi nu a luat măsuri corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depăşire. Comisia solicită de asemenea clarificări cu privire la monitorizarea corespunzătoare a concentraţiilor de dioxid de azot (NO2) într-una dintre aglomerări (Bucureşti). Prezenţa unor concentraţii ridicate de NO2 implică riscuri pentru sănătatea umană.

**Comisia îndeamnă insistent România să închidă, să etanşeze şi să restaureze din punct de vedere ecologic un număr de 48 de depozite ilegale de deşeuri şi să se conformeze hotărârii Curţii de Justiţie a UE din 18 octombrie 2018.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.