Sfârșit de septembrie cu povești-experiențe la Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/sfarsit-de-septembrie-cu-povesti-experiente-la-metropolis/

Splendida vară indiană a acestor zile aduce la Teatrul Metropolis, în a doua jumătate a lunii septembrie, 5 spectacole cu nume mari, nume tinere şi poveşti numai bune de pus pe suflet şi pe gânduri.

Un articol de Cristina Enescu Aky|14 septembrie 2022

Foto: „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, regia Chris Simion-Mercurian

Vă invităm să descoperiți atât producțiile semnate de oameni de teatru consacrați precum George Ivașcu sau Victor Ioan Frunză, dar și tineri actori la care cu siguranță veți observa „foamea de teatru” și bucuria jocului pe scenele Teatrului Metropolis (care anul acesta împlinește 15 ani).

Miercuri 21 septembrie, ora 19:00 – Sala Centenar

BAD JEWS de Joshua Harmon

Regie și scenografie: George Lepădatu. Light design: Ionuț Dumitrașcu

Traducerea: Cristina Simion

Cu: Adrian Ionescu, Cristina Simion, Răzvan Mîndruță, Diana Mănăilă

Durata: 1h 40min

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

În noaptea de după înmormântarea bunicului, trei veri intră într-un conflict verbal (și, uneori, chiar fizic). Într-un colț se află Daphna, o „evreică adevărată”, dar cam schimbătoare, sigură pe sine și de neclintit. În celălalt colț se află vărul ei, Liam, un tânăr la fel de încăpățânat, dar lipsit de convingeri religioase, împreună cu iubita lui, o shiksa, Melody. La mijloc rămâne fratele lui Liam, Jonah, care încearcă să rămână în afara conflictului. Când Liam se autoproclamă moștenitorul medalionului chai al bunicului lor, se dă startul unei încăierări pline de orgoliu și situații comice, totul în numele familiei, credinței și moștenirii.

 

Vineri 23 septembrie, ora 19:00 – Sala Olga Tudorache

PORTUGALIA de Zoltan Egressy

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză. Regizor secund: Alexandru Pavel. Scenografia: Adriana Grand.

Cu: Alexandru Munteanu,  Ilinca Neacșu/ Ioana Niculae/ Cristina Simion, Sami Al Tawel/ Denis Imbrescu, Visarion Udatu, Alexandru Prica, Adrian Ban, Alexandra Oiște, Tudor Cucu Dumitrescu/ Gabriel Zaharia, Ecaterina Lupu/ Laila Abdel Hafiz

Durată: 2h (cu intermezzo)

O comedie despre cum să-ți pui în ordine visele, ca să-ți poți trăi viața. „Portugalia” este comedia unei utopii, din imediata contemporaneitate, marcate de duhul exodului sau al violenţei. Este povestea care ne arată că fericirea e în altă parte. Un bar de țară, din Irgács, localitate inexistentă dintr-o Ungarie universalizată. Un spațiu de niciunde, în care timpul stă în loc și în care niciodată nu se întâmplă nimic, cu oameni rămași pentru totdeauna încâlciți în propriile vise, o lume în care kitsch-ul capătă accente de o dureroasă duioșie tragi-comică.

Într-o tragicomedie de două ore, în care spectatorul urmărește povești nefericite, așa cum prind ele contur într-o cârciumă în care clienții își dezvăluie mai ales defectele, limitele și neîmplinirile, de cele mai multe ori învăluite într-un umor înduioșător,  publicul urmărește un bâlci al deșertăciunilor și are multe întrebări la care trebuie să găsească propriul răspuns. Textul atât de reușit al lui Zoltán Egressy îi prezintă pe Fundă, Poreclă, Sfeclă, Clamă, Satana etc., alături de un cârciumar cât se poate de înțelegător și de un preot cât se poate de neconvențional, pentru un sat anchilozat în tradiție, și cât se poate de frământat.

(Cronica integrală aici.)

 

Miercuri 28 septembrie, ora 19:00 – Sala Centenar

TRANSPORT DE FEMEI după Steve Gooch

Coordonator: Conf. univ. dr. George Ivașcu

Cu: Raluca Cornea, Anamaria Codiță, Diana Bălăucă, Mihaela Ducu, Sara Cuncea, Elena Moldovan, Tudor Bojin, Bogdan Gheorghe, Lorin Presecan, Dragoș Stoica, Isabela Chitosca, Ștefan Voicu

Durată: 1h 30min

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani.

„Transport de femei” este cea mai cunoscută piesă a lui Steve Gooch, o poveste dramatică despre un transport de deținute din Londra secolului 19 spre Australia, este și o experiență despre empatie, forță interioară și trezirea conștiințelor.

Se observă că, deși ne propune o poveste care se desfășoară în vremuri apuse, există un mesaj universal despre omenie și umanitate pe care artiștii îl păstrează tot timpul în prim-plan, subliniind fațetele sufletului omenesc și, deopotrivă, nedreptatea socială. Omul ca jucărie a destinului și, într-un fel sau altul, ca victimă a istoriei constituie una dintre temele grave pe care „Transport de femei”, producție a Teatrului de Tineret Metropolis, le pune în discuție prin mijloacele teatrului.

Acea latură secretă a ființei umane care ne rezervă adesea surprize este avută în vedere în întregul spectacol, astfel încât evoluția personajelor să nu fie ușor de anticipat și fiecare spectator să-și poată căuta propriile răspunsuri la întrebările formulate pe scenă și propriile reacții la situațiile prezentate. Atenția la nuanțe favorizează astfel un „Transport de femei” care are ce să îi ofere publicului nerăbdător  al prezentului.

(O cronică a acestui spectacol găsiți aici).

 

Vineri 30 septembrie, ora 19:00 – Sala Olga Tudorache

BRAINSTORM adaptare după Ned Glaiser, Emily Lim și Company Three de Diana Mănăilă

Regia: George Lepădatu. Scenografia: Ana-Maria Mănăilă. Coregrafia: Teodora Velescu

Cu: Daniel Stănciucu, Andrei Marius Barbu, Alexandra Oiște, Adrian Ionescu, Kiki Simion, Diana Mănăilă, Irina Sibef, David Mandache, Răzvan Mîndruță, Sven Răducanu, Jawad Shahbazimoghadam

Durata: 2h

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

O analiză unică asupra felului în care funcționează creierul adolescenților, a procesului prin care acesta se dezvoltă și determină comportamentul acestora.

În regia semnată de George Lepădatu, „Brainstorm” vine în fața publicului cu mai multe tipuri de adolescenți. Sânzi, Aron, Elisa și toți ceilalți au însă în comun o serie de trăsături tipice perioadei prin care trec: dezordinea, confuzia, sentimentul de a nu fi înțeles, nevoia pronunțată de afecțiune, dorința de independență, dar și dorința de a fi în centrul atenției etc. Scenografia realizată de Ana-Maria Mănăilă creează un cadru sigur, pentru acești adolescenți nesiguri, aflați într-o etapă greu de înțeles și pentru cei din jur, și pentru ei înșiși. Pentru adolescenți, lumea abia prinde contur, sensurile se configurează greoi și ezitant, personalitatea are, în mod clar, tendințe egocentrice. Trăind un fel de prelungire a copilăriei ce nu se lasă înlocuită de o maturitate care aduce altă perspectivă, protagoniștii ilustrează cu umor și empatice comportamentul tipic adolescenților.

(Mai multe despre acest spectacol puteți citi aici.)

 

Vineri 30 septembrie, ora 20:00 – Sala Centenar

DOMNUL IBRAHIM ȘI FLORILE DIN CORAN după Eric Emmanuel Schmitt

Traducerea şi dramatizarea: Chris Simion Mercurian

Regia: Chris Simion Mercurian

Scenografia: Maria Miu

Cu: Marian Râlea, Vlad Logigan, Claudiu Bleonţ / Gavril Pătru, Alma Lascu, Magda Catone / Elena Penescu, Dana Rusu

Durata: 2h

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani

„Domnul Ibrahim și florile din Coran” este o carte dintre cele mai frumoase ale cunoscutului scriitor franco-belgian Eric-Emmanuel Schmitt. A fost transpusă cinematografic în 2003, cu Omar Sharif și Isabelle Adjani în distribuție. La noi, Chris Simion-Mercurian a transformat-o în spectacol-lectură (2013) și apoi în montare pe scena Teatrului Metropolis (2016). E o poveste despre călătoria unor oameni prin viață și călătoria dintre oameni, despre greutatea copleșitoare a lumii (cu intoleranțele, ura, conflictele și singurătatea ei), dar și despre cum oamenii își pot fi unii altora lumină dincolo de toate diferențele dintre ei. Și e despre cum cu toții suntem dependenți de bunătatea, iubirea și generozitatea din ceilalți.

„Florile din Coran” sunt, poate, o metaforă pentru toate acele flori și  lumini din oameni, din credințele dar mai ales din sufletele lor, care fac lumea mai frumoasă. Sau, când asta nu e posibil, cel puțin mai tolerabilă pentru toți. Sau, când asta nu e posibil, cel puțin mai tolerabilă pentru toți. Toleranța e un lucru a cărui lipsă e adesea marcantă și apăsătoare în societatea românească.

(Puteți citi o cronică a acestui spectacol aici.)



10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.