„Sfârșit”, la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/sfarsit-la-teatrul-national-marin-sorescu-din-craiova/

“Sfârşit”, de la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, este un spectacol bine făcut, despre sfârşitul unei vârste, despre momentele cheie şi despre toate finalurile din viaţa noastră; despre insatisfacţia de a fi şi a trăi, despre cât de singuri suntem în relaţiile umane.

Un articol de Monica Andrei|14 decembrie 2015

Leta Popescu a terminat facultatea de regie la Cluj şi a primit deja un premiu UNITER pentru debut, în 2014. Este o regizoare tânără, preocupată de dramatizarea literaturii contemporane românești pentru scenă, implicată în proiecte interdisciplinare cu teme sociale, care a făcut spectacole atât în zona teatrului independent, cât și în teatrele de stat.

Spectacolul în regia Letei Popescu are la bază proza scriitorului Florin Lăzărescu, scenaristul lungmetrajului „Aferim!”, pentru care Radu Jude a primit Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin, dramatizarea fiind semnată de Oana Hodade.

Textul spectacolului „Sfârșit” este primul dintre cele două proiecte de dramaturgie contemporană românească declarate câştigătoare la ediția a V-a a Concursului de Proiecte Regizoral-Scenografice pentru tinerii regizori şi scenografi români, organizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu”.

Patru prieteni Alex (George Albert Costea), Sânziana (Romaniţa Ionescu), Catinca (Raluca Păun), Radu (Marian Politic) și Cristi (Cosmin Rădescu) se întâlnesc după 25 de ani, din întâmplare, după înmormântarea celui de-al cincilea. Cândva, în copilăria şi adolescenţa lor, ei au trăit tot felul de întâmplări, apoi viaţa i-a dus pe alte cărări ale destinului.

Dar le-au rămas amintirile despre cum și-au dat foc sau trebuiau să se spovedească în faţa bunicii şi a preotulului, să se închine obligatoriu la toţi sfinţii; despre cum se jucau sau cum și-au descoperit sexualitatea sau au minţit. Trecuţi de 30 de ani, când se întâlnesc, fiecare trăiește, în singurătatea lui, nefericirea.

8t21a7tV0uHCqYV3xi7VUmElMgETw-rCI4urwrXv-V4,pImFyd91xrcM_3zw0Eo5c4KNG-hiBSp35J_mtVLrKzQ

Spectacolul este conceput pentru sala „Ion D. Sîrbu” a teatrului, în spaţiul ce pare să fi fost o sală de sport. Un mare merit îl are Mircea Cornișteanu, managerul teatrului, care descoperă tinerii regizori, actori, scenografi talentaţi şi face posibil de a-i primi într-un teatru teatru naţional important, acordându-le încredere.

Gloria Gagu alege o scenografie minimalistă, lăsând actorilor libertatea de exprimare prin joc. Bucata marcată ca fiind scena, aflată în centrul spaţiului, pe care actorii cântă, dansează şi joacă, este plină cu pământ. În spate – un fel de bar improvizat, cu beculeţe pe sârmă, ca la bodega satului de sărbători, de unde apar nişte cutii cu bere şi nişte suc. Este locul de întâlnire al tinerilor.

Bună este ideea regizoarei privind provocarea publicului, de a judeca secvențe din viața unor oameni, surprinse pe scenă, pentru că actul teatral presupune transmiterea emoției. Actorul Cosmin Rădescu, după ce joacă rolul tânărului Cristi, trece printre spectatori şi le pune întrebări. Rămâne doar spectacolul – un răspuns.

 

FOTO: Bogdan Dănescu

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.