Shakespeare, Cervantes & Gib Mihăescu – ŞTIAŢI CĂ
https://www.ziarulmetropolis.ro/shakespeare-cervantes-gib-mihaescu-stiati-ca/

ŞTIAŢI CĂ în urmă cu 450 de ani se năştea William Shakespeare, cel mai mare scriitor şi poet de limbă engleză? Curios este că William Shakespeare s-a stins din viaţă tot într-o zi de 23 aprilie, zi în care a pierit şi cel mai important scriitor de limbă spaniolă, Miguel de Cervantes.

Un articol de Claudiu B.|23 aprilie 2014

Alte curiozităţi despre Shakespeare:

– a scris 37 de piese de teatru, în special comedii, tragedii şi piese istorice şi peste 156 de sonete

– în realitate, nu există nicio descriere fizică şi niciun potret al autorului realizat pe timpul vieţii sale

– a fost catolic într-o perioadă în care catolicismul era interzis

– în vremea lui Shakespeare, gramatica şi scrisul nu erau foarte standardizate, acesta ajutând, astfel, la evoluţia limbii engleze

– a avut 3 copii, o fată (Susana) şi un cuplu de gemeni băiat (Hamnet) – fată (Judith)

– îngropat în catedrala Holy Trinity, se spune că ar exista un blestem peste osemintele sale. În 2008, când a avut loc restaurarea catedralei, muncitorii au lucrat cu mare grijă pentru a nu deranja „somnul” marelui dramaturg

– pe vremea lui, femeile nu aveau voie să joace în piesele de teatru, iar rolurile de femeie erau interpretate tot de bărbaţi care erau fardaţi sau purtau măşti

– prima receptare a operelor lui Shakespeare nu a fost una pozitivă. Voltaire afirma că Shakespeare este înzestrat cu „geniul creaţiei”, dar operele nu respectă niciunul dintre principiile artei.

– în vremea lui Shakespeare, teatrul seamănq mai degrabă cu un circ, deoarece se muta dintr-un loc într-altul

– pentru a intra la un spectacol trebuia să plăteşti un penny în cutia de la intrare numită “Box Office”

– costumele spectacolelor din perioada elisabetană trebuiau aprobate prin lege?

– teatrul pe care Shakespeare îl conducea, The Globe, a ars în 1613, în timpul reprezentaţiei piesei Henry al VIII-lea, dându-i-se foc la acoperiş, ca mai apoi clădirea să ardă în totalitate

* * * * *

Tot într-o zi de 23 aprilie:

1597: „Văduvele vesele din Windsor”, piesa lui Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elizabeth I a Angliei.

1968: Premiera filmului Răzbunarea haiducilor

1971: Rolling Stones lansează albumul „Sticky Fingers”.

1985: Compania Coca-Cola a anunțat schimbarea rețetei de producere a băuturii răcoritoare în cauză.

Shakespeare

2001: Intel introduce procesorul Pentium 4.

* * * * *

S-au născut:

1564: William Shakespeare, poet, dramaturg englez (d. 1616)

1858: Ruggiero Leoncavallo, compozitor italian (d. 1919)

1891: Serghei Prokofiev, compozitor rus (d. 1953)

1894: Gib Mihăescu, scriitor român (d. 1935)

Gib Mihăescu a fost un prozator foarte apreciat de public şi stimat de critici. Era privit şi ca un om bun, generos şi dezinteresat, iar sfârşitul său prematur (la doar 41 de ani), de tuberculoză, într-o clinică a Poliţiei din Bucureşti, a fost deplâns de toată lumea. Mihail Sebastian, a scris la moartea acestuia un necrolog mişcător.

Avea şi unele ciudăţenii simpatice: fiind pasionat de astronomie îşi construise la Drăgăşani un observator astronomic de uz personal… Apoi, era preocupat de problematica morală şi religioasă în situaţii-limită, de criză şi în general făcea figură de idealist intratabil. Proza lui conţine destul de puţin din biografia exterioară a autorului şi foarte mult din biografia sa interioară.

1928: Shirley Temple, actriță americană (d. 2014)

Shakespeare   1936: Roy Orbison, muzician, compozitor american (Traveling Wilburys) (d. 1988)

1950: Geo Costiniu, actor român

1954: Michael Moore, realizator american de filme

1958: Radu Mihăileanu, regizor român stabilit în Franța

* * * * *

S-au stins din viaţă:

1616: William Shakespeare, dramaturg și poet englez (n. 1564)

1616: Miguel de Cervantes, scriitor spaniol (n. 1547)

1850: William Wordsworth, poet englez (n. 1770)

1851: Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar român (n. 1820)

1990: Paulette Goddard, actriță americană (n. 1910)

Foto cu Shakespeare, Cervantes şi Gib Mihăescu – wikipedia

 

12
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 12 februarie (1984) a murit scriitorul argentinian Julio Cortazar, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului magic? Ca o curiozitate, Cortazar a tradus în spaniolă romanului lui Daniel Defoe, Robinson Crusoe, roman inspirat de naufragiul marinarului scoțian Alexander Selkirk, salvat după patru ani trăiți în singurătate pe insula Juan […]

11
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 11 februarie (1963) a încetat din viaţă Sylvia Plath, poetă, eseistă americană? La începutul anului 1963, când îi apărea romanul autobiografic „The Bell Jar”, situația Sylviei era disperată. Mariajul îi eșuașe, iar ea și copiii săi erau măcinați de boală și înfruntau cea mai cruntă iarnă a secolului într-un apartament neîncălzit, la Londra. În zorii zilei de 11 februarie 1963, Sylvia Plath s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Prima sa poezie, intitulată Poem, fusese publicată în Boston Herald pe când avea doar 9 ani. La vârsta de 12 ani, IQ-ul ei era în jur de 160, unul caracteristic geniilor.

10
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 10 februarie (1898) s-a născut Bertolt Brecht, dramaturg, poet și regizor german? Inițial expresionist, Brecht a fost întemeietorul instituției teatrale "Berliner Ensemble", inițiator al "teatrului epic", cel care a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice şi a revoluționat teatrul secolului XX.

08
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 8 februarie (1931) s-a născut James Dean, “copilul rebel al Hollywood-ului", cel care avea să devină un simbol al Americii, după doar 3 roluri principale? James Dean, considerat unul dintre cei mai frumoși bărbați de la Hollywood în anii '50, a murit la vârsta de 24 de ani, într-un accident de mașină, la câteva minute după ce fusese amendat pentru exces de viteză.

07
/02
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de de 7 februarie s-a născut Charles Dickens, unul dintre cei mai importanți prozatori englezi? La vârsta de 12 ani, viitorul scriitor își vede tatăl închis, timp de trei luni, la închisoarea datornicilor, urmat și de restul familiei, care nu mai avea cu ce să se întrețină.

05
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 5 februarie (1979) a avut loc premiera filmului "Nea Mărin Miliardar", cel mai vizionat film românesc din toate timpurile? Amza Pellea, care devenise foarte popular după rolurile din Dacii, Mihai Viteazul, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte și Osînda, a dorit să interpreteze şi un rol comic. Amza s-a dus la Sergiu Nicolaescu şi între cei doi a avut loc următoruol dialog: „Ce părere ai, maestre, dacă aș juca într-o comedie la Athénée Palace?” / „Dacă e să câștigi un ban, foarte bine! Dar ce faci acolo?” / „Latru!” / „Păi bine, măi Amza, abia l-ai jucat pe Mihai Viteazu și acum te duci într-un bar ca să latri?”

29
/01
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 29 ianuarie (1926) s-a născut Tudor Vornicu, jurnalist de televiziune, celebru realizator de emisiuni și director de emisiuni de televiziune? Multe dintre neuitatele programe de Revelion marca TVR i se datorează lui Tudor Vornicu, cel care a gândit şi creat emisiuni ca "Album duminical", "Post Meridian", "Punct". "Contrapunct", "Gala Desenului Animat", "Metamorfoze", "Cum vă place?", "Parada duetelor" şi multe altele.

27
/01
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 27 ianuarie (2010) a încetat din viaţă J.D. Salinger, autorul romanului "De veghe în lanul de secară" - unul dintre cei mai influenți scriitori americani? Salinger nu a mai publicat nimic din 1965 încoace și nu a mai acordat nici un interviu presei, chiar dacă a continuat să scrie până spre sfârșitul vieții sale.

21
/01
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 21 ianuarie s-au născut comicul britanic Benny Hill, realizator de emisiuni de divertisment, dar și actorul american Telly Savalas, cunoscut în România pentru rolul principal jucat în serialul polițist Kojak, difuzat de Televiziunea Română în anii '70-'80.