Sharon Fridman invitat special la Bucharest International Dance Film Festival 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/sharon-fridman-invitat-special-la-bucharest-international-dance-film-festival-2017/

Celebrul coregraf israelian, stabilit în Spania, Sharon Fridman este invitatul special la cea de-a III-a ediţie Bucharest International Dance Film Festival (7-10 septembrie 2017). Prezent pentru prima oară în România, Fridman va aduce pe scena singurului festival de film de dans experimental din România, spectacolul care l-a consacrat – „Cădere liberă”/„Free Fall”/„Caida Libre”.

Un articol de Petre Ivan|4 august 2017

Evenimentul va avea loc în închiderea BIDFF 2017, pe 10 septembrie, ora 19:30, la Centrul Național al DansuluiBucurești, Sala „Stere Popescu”.

„Caida Libre” explorează o caracteristică esențială a firii umane: supraviețuirea. Sharon Fridman caută să exploreze felul în care grupurile se formează pentru a crea suport, o rețea fizică și emoțională, care ne permite să ne lăsăm purtați într-o cădere în gol și apoi să ne ridicăm. Această intenție apare ca un rezultat al nevoii de a găsi un spațiu dedicat libertății fiecărui individ dintr-un grup.

„Caida Libre”, despre care presa de specialitate a declarat că este un spectacol inteligent de coregrafie, în care Fridman jonglează cu dilatarea timpului și aduce pe scenă, într-un mod convingător, dinamica unui grup, a fost desemnat „Cel mai bun spectacol de dans” în cadrul Feria Internacional de Teatro y Danza Huesca (2014) și a fost marele câștigător al galei Premios MAX Madrid (2015)

Sharon Fridman

„Mișcându-se într-un corp comun și fiind motivați de dorința de a se atașa unul de celălalt, dansatorii lui Sharon par să caute să fuzioneze corporal. „Caida Libre” te va ține cu sufletul la gură”, concluzionează criticii.

Sharon Fridman și-a început cariera de dansator în anul 1999, când s-a alăturat prestigioasei companii „IdoTadmor”, fondată în Tel Aviv. Cariera de performer a lui Fridman este îmbogățită de experiența acumulată colaborând cu „Kibbutz Contemporary Dance Company”, „Vertigo Dance Company”și participând la numeroase proiecte pentru efervescentul Centru „Suzanne Dellal”, unul dintre cele mai apreciate centre de dans contemporan din lume.

Metodalui Sharon Fridman se bazează pe câteva elemente cheie: necesitate, spontaneitate naturală, verticalitate, cădere, impulsși contact. Ultimele sale creații au generat, într-un mod natural, o sistematizare a limbajuluisău de mișcare.

„Nu știu altceva, nu am făcut niciodată altceva. Eu înțeleg lumea prin dans”, declară celebrul coregraf.

Și tot în cadrul Bucharest International Dance Film Festival, Sharon Fridman va prezenta performance-ul „Hasta Donde”, un spectacol despre care cotidianul spaniol „El Pais” a titrat: „O bijuterie plină de intensitate și nuanțe, o lipsă de dragoste față de duetul haotic”. Evenimentul va avea loc pe 9  septembrie, în aer liber, detaliile urmând a fi anunțate în curând.

Bucharest International Dance Film Festival este un proiect cultural organizat de Asociația Tangaj Dance, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – în cadrul Programului cultural „București Oraș participativ”, co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român.

Parteneri: Cinema „Elvira Popesco” (Institutul Francez din România), Centrul Național al Dansului București, Muzeul Național de Artă Contemporană, Ambasada Israelului, Ambasada Spaniei la București, POINTși Gallery.

Oerol 2014 – Compana Sharon Fridman – © Saris & den Engelsman

Foto: International Dance Film Festival 2017 – www.bidff.ro, Saris & den Engelsman

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.