SHAZAM, din 5 aprilie pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/shazam-din-5-aprilie-pe-marile-ecrane/

,,SHAZAM!”, următorul supererou din universul DC Comics, care şi-a propus să impresioneze cu numeroasele sale efecte speciale şi incredibilul său umor, poate fi văzut de astăzi, 5 aprilie, pe marile ecrane.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2019

Povestea filmului porneşte de la ideea că toţi avem puteri nebănuite de supererou, însă e nevoie doar de puțină magie pentru a fi scoase la suprafață. Billy Batson, de exemplu, nu trebuie decât să spună „SHAZAM!” astfel încât, dintr-un adolescent isteț de 14 ani să devină un ditamai supereroul, grație atingerii magice a unui vrăjitor.

Un suflet de copil într-un corp superdotat, Shazam profită de puterile sale exact așa cum ar face orice adolescent: se distrează folosindu-le! Poate zbura? Poate vedea prin pereți? Poate produce fulgere cu mâinile? Poate sări peste teste?

Shazam va testa limitele abilităților sale cu naivitatea și bucuria unui copil. Însă va trebui să învețe rapid să își stăpânească puterile pentru a face față confruntării cu forțele distrugătoare ale dr. Thaddeus Sivana (Mark Strong).

 “SHAZAM!”  îl aduce de asemenea în rol principal pe Jack Dylan Grazer (“IT”), în interpretarea celui mai bun prieten al lui Billy. Distribuţia îi include de asemenea pe Faithe Herman (“This is Us”), Grace Fulton (“Annabelle: Creation”), Ian Chen (“Fresh Off the Boat), Jovan Armand (“Hawaii Five-0”), Marta Milans (“Killer Women”) şi Cooper Andrews (“The Walking Dead”).

O producție New Line Cinema, cea mai nouă aventură din Universul DC Comics, „Shazam!” aduce povestea de început a unui super erou atipic și simpatic, din 5 aprilie, pe marile ecrane din toată ţara, în formatele: IMAX 3D, 3D şi 4DX.

Foto: SHAZAM – facebook

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.